Sub pretextul unei expediţii tătare de mare anvergură pe litoralul nord-estic al Mării Negre, Rusia a declarat un nou război, la 27 martie 1736, menit să pună capă tdominaţiei turceşti pe litoralul Mării Negre.
După atacul Rusiei asupra Crimeii, Turcia i-a declarat la rândul său război, la 28 mai 1736.
Într- un memoriu al comandamentului militar rus către ţarina Ana Ivanovna, datat 14 aprilie 1736, scria că „este de cel mai înalt interes pentru Maiestatea Sa să cucerească popoare a căror majoritate este de religie grecească”. Se propunea anexarea Crimeii, transferarea populaţiei tătare în Rusia, colonizarea provinciei cu ruşi şi că, după ocuparea Moldovei şi Ţării Româneşti de către armatele ţariste, Bugeacul va cădea de la sine.
O parte a boierimii din Moldova, cu ştirea domnului Grigore II Ghica, secondaţi de boieri munteni, au negociat cu Rusia emanciparea Ţărilor Române, şi acceptarea protecţiei ţarinei.
Totodată, boierii munteni au avansat ideea reunificării Olteniei cu Muntenia.
Intenţia Porţii era ca trupele sale să fie masate în Ţările Române, pentru a asigura o defensivă mai bună a Imperiului.
Aga de ieniceri a fost trimis la Bender (Tighina) şi Hotin, la începutul lunii iulie, pentru a inspecta poziţiile trupelor, la sfârşitul lui iulie aflându-se deja la Brăila, unde aprovizionează oraşul, îl întăreşte, şi lasă pentru pază 1000 de ieniceri din Muntenia.
Marea problemă a turcilor a fost că Imperiul nu era pregătit pentru război, nici material, nici mental, sperând ca luptele să aibă loc oriunde, în afară de Ţările Române.
Congresul de pace de la Nemirow s-a deschis la 16 august 1737, dar, din cauza dificultăţilor întâmpinate de părţi în a ajunge la un compromis, se va întrerupe la 14 octombrie 1737.
Poziţiile părţilor erau ireconciliabile.
Astfel, condiţiile de pace, pe care Rusia urma să le susţină, erau: alăturarea tuturor teritoriilor dintre Kuban şi Nistru laRusia, în afară de Crimeea; retrocedarea Azovului cu împrejurimile sale, şi restabilirea hotarului între Azov şi Nipru, conform tratatului din 1700, rămânând în vigoare cererea de a încorpora la Rusia stepa dintre Nipru şi Nistru, cu următoarea remarcă: în cazul în care turcii vor fi învinşi în vreo bătălie, la cererile de mai sus să se adauge şi pretenţia de extindere a hotarelor Rusiei până la Dunăre, cu condiţia ca Moldova şi Ţara Românească să rămână state aparte, independente de Poartă, şi, fiind de aceeaşi credinţă, să se pună sub protecţia Rusiei.
