Rusia pare să nu fie afectată de sancțiunile impuse de Occident. Exporturile sale energetice, record absolut comparativ cu anul trecut
La începutul acestui an, o analiză Bloomberg menționa faptul că Rusia va beneficia în 2022 de aproape 321 de miliarde de dolari din exporturile sale energetice, ceea ce înseamnă cu aproape o treime mai mult decât în 2021, și de asemenea un record absolut. Invadarea Ucrainei a atras o serie de sancțiuni fără precedent asupra Rusiei, însă Uniunea Europeană rămâne în continuare un client important pentru piața de desfacere a sectorului energetic rusesc.
Recent, un raport al unui centru independent de cercetare cu sediul în Finlanda arată că Rusia a câștigat 93 de miliarde de euro din exporturile de combustibili fosili în primele 100 de zile ale invaziei Ucrainei. Potrivit acestora, cea mai mare parte a petrolului și gazelor rusești au mers în Uniunea Europeană.
Blocul comunitar a primit 61% din totalul cantitătilor exportate. A plătit aproximativ 57 de miliarde de euro, potrivit Centrului de Cercetare pentru Energie şi Aer Curat (CREA), cu sediul în Finlanda. La nivel mondial, cei mai mari clienți ai Rusiei au fost China (12,6 miliarde de euro), Germania (12,1 miliarde) şi Italia (7,8 miliarde).
Veniturile Rusiei provin mai întâi din vânzarea ţiţeiului (46 miliarde), urmată de gaz transportat prin gazoducte (24 miliarde), apoi produsele petroliere, gazul natural lichefiat (GNL) şi în final cărbunele.
Multe țări, în frunte cu Germania, sunt dependente de gazul rusesc
Anul trecut, Rusia a exportat aproximativ 155 de miliarde de metri cubi de gaz clienților europeni, adică mai mult de o treime din cantitatea totală de gaz achiziționată de Europa. Fără combustibilul rusesc, UE ar trebui să cumpere mai mult gaz de pe alte piețe, unde prețurile ar fi cu mult mai mari comparativ cu cele din prezent. Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care le impunea cumpărătorilor străini să plătească, începând cu luna aprilie, în ruble pentru gazul rusesc.
Cumpărătorii europeni au spus în mod repetat că această decizie de a nu mai accepta plata în euro pentru gazul rusesc constituie o încălcare a contractelor de vânzare-cumpărare. Gazprom riscă să fie implicată în procese de arbitraj în urma cărora ar putea fi obligată să plătească amenzi mari.