Încă din leagăn se puse pe capul micii prințese diadema imperială; numele ei figura în aclamațiile rituale cu care se salutau suveranii în Bizanț.
În luna decembrie 1083, împărăteasa Irina Ducas, soția lui Alexie I Comnenul, aștepta să nască în apartamentul Palatului Sacru, care se numea Camera Purpurei și în care o veche tradiție voia să vină pe lume copiii imperiali, cei care pentru acest motiv erau numiți porfirogeneți. Momentul era aproape, dar basileul, reținut de războiul împotriva normanzilor, era absent din Constantinopol.
Atunci tânăra femeie avu un gest frumos; cum simți primele dureri, făcu semnul crucii peste pântece: Mai așteaptă, copilașule, până ce se va întoarce tatăl tău.
Mama Irinei, femeie înțeleaptă și cu judecată, auzind aceste cuvinte, se mânie foarte tare: Și dacă bărbatul nu ți se întoarce decât peste o lună? Știi tu ceva despre asta? Și cum ai să faci ca să înduri suferințele?
Întâmplarea dădu totuși dreptate tinerei femei. După trei zile, Alexie se întorcea în capitală, tocmai la timp, pentru a primi în brațe pe fiica ce i se năștea.
Dacii
Ana Comnena, căci ea e fetița care se năștea în decembrie 1083, a lăsat o cronică numită Alexiada, în care prezintă evenimentele din timpul domniei tatălui ei, între 1081și 1118.
Alexiada conține informații despre românii acelor vremuri, cărora le spune „daci”.
Alexiada este o scriere structurată în 15 cărți și un prolog, oferind informații esențiale despre Prima Cruciadă (1096 – 1099), dar și despre Marea Schismă (petrecută în anul 1054) – în urmă căreia a survenit separarea între creștinismul ortodox și cel catolic.
În prima să mențiune din Alexiada legată de strămoșii noștri, fiica împăratului Alexie I Comnenul se referă la un moment în care conducătorii dacilor au decis să nu mai respecte tratatul (de pace) cu românii (Imperiul Bizantin) și l-au rupt în „mod necruțător”.
În anul 1087, odată cu venirea primăverii, o armata amestecată, de 80.000 de luptători, condusă de către un anume Tzelgu a traversat Dunărea și a cucerit orașele din jurul Chariopolisului (așezare ce corespunde cu actualul oraș Hayrabolu, din Turcia).
Oastea era formată din cumani, pecenegi, dar cuprindea și un număr de luptători daci (vlahi).
Într-un alt pasaj, Ana Comnena descrie oastea imensă, formidabilă, a cruciatilor care au traversat pământurile Traciei, îndreptându-se către teritoriul Imperiului Român de Răsărit.
Ana Comnena face referire, în Alexiada, și la neamurile care populau, la vremea sa, munții Haemus (adică Balcanii). Pe ambii versanți ai acestor munți, spunea prințesa Ana, locuiesc populații foarte bogate: dacii și tracii pe versantul nordic, iar pe cel sudic, „mai mulți traci și macedoneni”.
În altă mențiune se amintește că romanii au trupe permanente la Dunăre plasate împotriva incursiunilor cumanilor și ale dacilor.
De asemenea, mai există alte două referiri la Dacia, ca regiune: se amintește de trecerea prin Dacia a unei părți a cruciaților spre Constantinopol și se arată faptul că la jurămintele și tratatele dintre cruciați și împăratul Alexius au fost prezenți, ca martori, soli din Dacia.
Surse: culturaromana.ro, wikipedia
