Primul cărturar român care a scris despre istroromâni a fost Gheorghe Asachi, însă cel care a luat contact direct cu aceștia a fost profesorul Ioan Maiorescu, care considera că istroromânii sunt urmașii coloniștilor romani din Istria.
Lucrările despre istroromâni și limba lor devin mult mai numeroase în secolul al XX-lea, când apare și prima carte în istroromână, scrisă de Andrei Glavina, iar celebrul lingvist Sextil Pușcariu publică „Studii istroromâne”, numindu-i „românii apuseni”.
Influențele
În decursul existenței sale multiseculare, dialectul istroromân a suferit puternice influențe din partea mai multor limbi: croată, slovenă, italiană (venețiana istriotă), germană (în perioada administrației austriece).
Situația actuală a dialectului istroromân este reflectată de prezența sa în „Cartea roșie a UNESCO despre limbile în pericol”, secțiunea „Limbi în pericol grav” și în „Atlasul UNESCO al limbilor din lume în pericol”.
Asociația culturală „Decebal”
Ervino Curtis și Elena Pantazescu, au transmis, Arhivelor Diplomatice ale MAE o scurtă prezentare asupra comunității istroromânilor.
Aceștia au înființat încă din 1987, la Trieste, împreună cu un grup de prieteni italieni din diverse domenii de activitate, Asociația culturală „Decebal”, pentru a face cât mai cunoscută România și relațiile sale cu Italia. Chiar în momentele fierbinți ale evenimentelor din Decembrie 1989, Asociația a făcut o colecție de fonduri și materiale, pe care le-au transportat și donat în România.
