Receanu, ca bun român, avea milă de conaționalii săi aflați în nevoie și le oferea mălai de cea mai bună calitate, care înlocuia cu succes pâinea.
Inginerul apropiat germanilor I.V. Gross a mirosit rapid afacerea și, după ce a intervenit la comandamentul de ocupație, a reușit să treacă depozitul de mălai din administrarea prefecturii în cea a unei asociații pe care o controla. Evident că operațiunea a avut costuri pe care trebuia să le recupereze.
Gross și nemții săi au promis că vor distribui mălai bun, uscat și perfect curat.
Însă, au început să cumpere tot porumbul stricat și încins la prețuri ridicole, pe care l-au vândut primăriei Capitalei pe prețul pentru fabricarea pâinii cu mălai de cea mai bună calitate.
Efectul: pelagra și boli de piele.
Înlăturarea Sindicatului
Sindicatul Agricol Ilfov căpătase dreptul să furnizeze locuitorilor Capitalei cele trebuincioase vieții de zi cu zi: fasole, mazăre, furaje etc.
Sindicatul s-a achitat cu success de sarcină.
Dar, într-o zi se vesti la Sindicat vizita faimosului om al nemților, inginerul I.V. Gross.
Gross nu prea avea timp de pierdut, așa că i-a lămurit scurt pe cei de la sindicat. Le oferea 900 de mii de lei ca să se retragă de la furnizarea legumelor și furajelor pentru consumul bucureștenilor.
Sindicatul l-a refuzat scurt și cuprinzător.
Atunci inginerul Gross a spus tare că știe cui să se adreseze.
Nemții din anturajul său au luat sarcina de la sindicat și au pus-o pe umerii descurcărețului Gross.
Prețul fasolei a crescut imediat de la 60-80 de bani la 2,5 lei, mazărea tot așa, pentru ca în curând să dispară cu totul.
Toată afacerea a trecut pe piața neagră.
Drept urmare, populația pierea de peleagră, de foame, iar Gross îi cumpăra soției sale un colier de 90 de mii de lei…
Sursa: Ziarul „Românimea” 3 (16) februarie 1919
