România, bănuită de CIA de implicare în cea mai mare răpire colectivă de copii. 28.000 de minori trecuți peste graniță!

 

Mai ales vara Grecia înseamnă, pentru mulți dintre noi, vacanță, soare și peisaje mirifice, dar Grecia înseamnă și una dintre cele mai furtunoase istorii recente. De fapt, după fosta Iugoslavie, destinația noastră preferată de vacanță a avut cea mai agitată viață dintre toate țările europene, marcată de războaie, lovituri de stat și răsturnări de regim cum n-au avut nici măcar unele state africane.

O să încep thrilller-ul istoric de astăzi cu o relatare de presă de acum 64 de ani și o vom continua cu o telegramă CIA din aceeași perioadă.

Ele ne vor familiariza cu un episod dramatic: răpirea a peste 28.000 de copii din Grecia, pentru a fi îndoctrinați cu socialismul științific!

 

Un tânăr sărută pământul Greciei

 

Știrea este din Sarasota Journal, o publicație locală din Florida, care, pe 11 aprilie 1955, a preluat un comentariu de pe fluxul Associated Press. Textul este intitulat: ”Comuniștii returnează 28.000 de greci răpiți și îndoctrinați”. El începe cu o ”notă a editorului”: ”Războiul Rece este scena unei tragedii grecești moderne. Națiunile comuniste au pompat propagandă roșie timp de șapte ani în aproximativ 28.000 de copii răpiți din Grecia în timpul războiului civil. Acum, Roșii sunt brusc nerăbdători să returneze ostaticii. De ce? William L. Ryan crede că a găsit răspunsul studiind la fața locului implicațiile politice, economice și militare. Acesta este primul dintr-o serie de trei articole.”

Apoi începe textul lui Ryan, analist de știri externe la AP.

”Kastoria – Grecia. Un tren special venit din Bulgaria comunistă a frânat într-o haltă de pe latura grecească a frontierei. Un grec de aproximativ 20 de ani a sărit din tren și, căzând în genunchi, a sărutat pământul pe care nu l-a văzut de șapte ani.

Tânărul a plâns când și-a mărturisit fericirea că a ajuns la destinație. El a fost unul dintre cei 28.000 de copii răpiți de comuniști, împreună cu mii de adulți, în timpul războiului civil din Grecia (1947-1949).”

Răpirea în masă

 

”La două săptămâni de la repatrierea sa, securitatea grecească l-a arestat pe același tânăr. Era, spun ei, antrenat ca spion comunist.

Un exemplu real

Tănărul era mai mult decât atât. El este un exemplu de cum se pregătesc comuniștii să captureze o întreagă generație. El este parte dintr-o complicată tragedie care a devenit o problemă majoră pentru Grecia și un motiv de îngrijorare pentru prietenii Greciei, inclusiv Statele Unite.

Această zonă, stăpânită de munți sălbatici, care marchează granița cu Albania comunistă, a fost locul cel mai crunt lovit de o fărădelege care a șocat lumea civilizată – răpirea în masă a copiilor greci.

Acum, brusc, comuniștii sunt nerăbdători să returneze câteva mii dintre acești oameni forțați să treacă granița sau dintre cei ce au plecat de bunăvoie, familiile partizanilor Roșii.

Mulți greci se întreabă de ce? De ce tocmai acum, după atâția ani și după atâtea plângeri inutile ale Greciei în fața opiniei internaționale?

Din motive umanitare, grecii își vor cetățenii înapoi. Dar sunt și îndoieli. Un val neașteptat de repatriați ridică serioase dificultăți economice în localități. Ridică, deasemenea, și probleme politice, pentru că mulți dintre copiii răpiți au ajuns la adolescență sau la 20 de ani, după șapte ani de indoctrinare severă comunistă, înstrăinare forțată de părinți, izolați de orice influență a lumii libere.”

 

Visul de mărire al lui Tito, frumoasa regină și semnătura lui Stalin

 

Întrerupem relatarea din presa americană pentru a-i aduce lângă noi și pe aceia care nu au apucat să afle despre războiul civil care a transformat Grecia în ultimul front care s-a menținut în Europa după ce s-a încheiat Al Doilea Război Mondial.

Eliberată de sub ocupația germano-italiană, Grecia a rămas un teren virgin. Regele Paul și frumoasa sa regină, Frederica, se întorc, în 1947, din exil, dar dau de brigăzile de partizani comuniști care erau înarmați de aliații din trei țări proaspăt devenite comuniste.

Foto: Regina Frederica

Izbucnește războiul civil, unii considerându-l prima manifestare a noii împărțiri a zonelor de influență. Se înfruntau, de fapt, Iugoslavia, Bulgaria și Albania cu Marea Britanie și Statele Unite. Cine lipsește? URSS, pentru că Stalin nu putea uita că, la împărțirea Europei pe o bucată de hârtie, cedase Grecia. El avea să-i bage mințile-n cap liderului iugoslav Iosip Broz Tito (pe care-l mânca la acea dată gândul influenței în Grecia și Italia) și războiul civil avea să se încheie după numai doi ani, în 1949.

Dar până să se încheie războiul, cele două tabere care s-au înfruntat au luat o decizie groaznică: s-au organizat tabere, lagăre de concentrare. Pe de o parte au fost încartiruite rudele partizanilor, iar pe de altă parte, la inițiativa Regine Frederica, au fost concentrate rudele celorlalți.

La sfârșitul confruntării, 28.000 de copii și mii de adulți au fost trecuți pe furiș în Albania și, de aici, împărțiți între țările lagărului socialist. Mult timp nimeni nu a știut nimic despre soarta lor.

De aceea, toată lumea civilizată le căuta urma. Printre ei și CIA, abia înființată, cu doar doi ani în urmă.

 

Telegramă CIA din 6 ianuarrie 1949. Subiectul este ”Mutarea copiilor greci din Albania în România”:

”1.Baza navală grecească din Corfu anunță mutarea din Durres în România a copiilor răpiți din Grecia, care acum sunt în Albania.

2. La primirea mesajului că o navă va porni pe 25 decembrie, patrulele grecești au primit ordin de la Matapan să verifice toate navele care trec. Tancul petrolier Frederico a fost oprit de două ori în noaptea de 27-28 decembrie, după care s-a întors în Italia. Vasul american Morma Sea a fost și el oprit.

3. În același timp s-a raportat că o navă sovietică de 10.000 de tone a navigat de la Durres la Vlone pe 26 decembrie, având la bord 150 de copii greci care se îndreptau spre România. Se bănuiește că transporturile continuă. Această navă nu a fost interceptată.

4. Datele de mai sus sunt importante în legătură cu un alt raport (…) cu informația că în tabăra de la Vlone sunt copiii greci și e planificat să fie îmbarcați (posibil pe o navă sovietică) pentru a fi duși în România. Același raport susține că și copiii din tabăra din Corint vor fi trimiși în România.”

 

 

 

Informația avea să se dovedească adevărată, dar copiii nu au apărut prea curând. La sfârșitul acestui text vom rezolva enigma copiilor răpiți și aduși în România, cu ajutorul unui studiu al lui Sorin Farcaș. Ne întoarcem acum la articolul din 1955 și la spaimele americanilor din anii Războiului Rece. Un amănunt, nu trebuie să vă mire tonul din articol, propaganda stridentă era obișnuită în ambele tabere:

Plănuiesc un atac?

Și grecii se întreabă: pregătesc comuniștii o bombă cu ceas pentru Grecia?

Comuniștii din țările satelit ale sovieticilor, prin intermediul Crucii Roșii Internaționale, au fost de acord să returneze câțiva greci. Până acum au fost repatriați 3.700 pe această cale, dar:

Din cei 3.700, 60% sunt femei. Aproximativ 1.300 au peste 60 de ani și un număr egal sunt copii, cei mai mulți născuți dincolo de graniță. Doar 1.100 au între 20 și 60 de ani. Cei mai mulți dintre cei ce se întorc acum vor fi o povară pentru comunitățile din care provin.

Comuniștii par să cunoască foarte bine aceste probleme făcute Greciei. Brusc, Polonia s-a oferit să repatrieze 6.000 de persoane în mijlocul iernii, când este cel mai dificil să se acomodeze. Numărul era prea mare pentru Grecia, ca să-i facă față dintr-un singur val. Au cerut să se reducă numărul la 2.000 și ca termenul să fie în primăvară.

Acum se zvonește că replica venită de la comuniști a fost de a fi repatriați 11.000 de greci într-un singur transport. Se pare că e un efort de a face Grecia de râs. Controlul de securitate singur este o sarcină uriașă, împovărând serviciile grecești.

S-ar putea ca în primul val să nu fie elemente periculoase, repatriații negând vehement orice legătură cu comunismul. Dar oficialii greci sunt sincer îngrijorați de cei care vor urma – copiii școliți timp de șapte ani în lagărele comuniste.”

Notă de final: Grecia are și acum probleme cu numărul mare de comuniști convinși, anarhiiști de stânga. Acest lucru se vede clar și în politica de vărf a acestui stat din zilele noastre. Mulți dau vina pe ”infuzia” de socialiști din anii ’50.

Rezolvarea enigmei:

În revista Crisis am găsit un amplu studiu, ”Războiul civil din Grecia și colonia de greci din Oradea”, semnat de Sorin Farcaș. Extrag din el un fragment cu mențiunea că cei dispăruți din Grecia și apoi din Albania, luând calea țărilor comuniste, erau considerați de anglo-saxoni ca fiind ”răpiți”, iar cei care fugiseră din Grecia spre Australia sau SUA erau ”refugiați”. În presa pro-sovietică, termenii folosiți erau, normal, exact invers:

” Dintre toate ţările care s-au implicat în ajutorarea refugiaţilor, România a primit cel mai mare număr de copii, care aveau atunci vârste cuprinse între 1 şi 16 ani. Acest lucru a fost posibil datorită Crucii Roşii Române, organizaţie care s-a implicat foarte mult în acest proiect umanitar; dar trebuie menţionat faptul că, totul s-a făcut „sub îndrumarea conducerii de partid şi de stat”. Începând cu anul 1948, una din misiunile Crucii Roşii Române a fost aceea de a acorda asistenţă umanitară (medicală şi socială) tuturor refugiaţilor greci (în număr de circa 12.000), din care aproape jumătate (5.604) au fost copii. Foarte mulţi dintre aceşti copii erau bolnavi, unii orfani, alţii speriaţi şi dezorientaţi, dar odată sosiţi, graţie ospitalităţii românilor, mulţi dintre ei şi-au găsit, cel puţin pentru o vreme, alinarea suferinţelor.

(…)Ultimele grupuri de refugiaţi-copii au sosit în România în luna decembrie a anului 1948, din colonia albaneză Skodra-Albania. După această dată, în funcţie de starea lor de sănătate, s-a trecut la repartizarea copiilor în coloniile deja constituite de către statul român. Aceste colonii au fost create, de regulă, în staţiuni balneare, unde capacităţile de cazare erau mult mai generoase, iar posibilităţile de recreere, precum şi şansele de vindecare a copiilor bolnavi erau mult mai mari decât la oraşe, din care până în acel moment, urmele războiului nu dispăruseră complet.O parte dintre copiii veniţi în România între anii 1948-1955, respectiv circa 800, au ajuns la Oradea. Ei au fost adăpostiţi în vechea clădire a Seminarului Teologic al Bisericii Romano-catolice (Şirul Canonicilor), până la desfiinţarea coloniei, care a avut loc în anul 1955/56. Tot la Oradea, pentru a-i ajuta pe cei aproximativ 600 de refugiaţi greci să-şi însuşească, cel puţin la nivel de conversaţie, limba română, a funcţionat, între 1955-1956, o şcoală normală pentru această mică comunitate. Cele mai mari colonii de copii greci din ţara noastră au fost la Sinaia – judeţul Prahova şi Tulgheş-Borsec, judeţul Harghita. Colonia de la Sinaia, începând cu anul 1948 şi până în anul 1953 când s-a desfiinţat, a găzduit în jur de 1.700 de copii, sub îndrumarea compatriotului lor, învăţătorului grec Dimitris Fafas. Cea de la Tulgheş-Borsec, judeţul Harghita, a găzduit circa 1.500 de copii, care, pe toată durata şederii lor acolo, au fost îndrumaţi de către învăţătorul grec Iannis (Barbaianis-Bade Ioane!) Malikopoulos58. Ulterior, tot aici au fost aduşi şi cei 420 de copii greci din fosta colonie de copii de la Blaj, judeţul Alba, după ce, la data de 7 noiembrie 1950, şi această tabără pentru refugiaţi a fost desfiinţată. Pe durata şederii lor la Blaj, aceşti copii, alături de responsabilul coloniei, grecul Vasilis Baktiris, şi-au găsit adăpost în fosta clădire a Seminarului greco-catolic din localitate.

(…)

Ultima colonie de copii refugiaţi greci, care a funcţionat în România, a fost cea de la Haţeg (Păclişa) – judeţul Hunedoara. Aici au fost aduşi şi copiii greci de la Tulgheş, numărul ocupanţilor ei ajungând astfel, la 1957. Ea fost definitiv închisă în anul 1957.”

Acești copii au făcut școală în România iar părinții lor, foști partizani comuniști sau rudele lor au fost angajați în diverse funcții. Au existat repatrieri până în 1976, iar celor reveniți în Grecia li s-au recunoscut drepturile de pensie pentru anii munciți În România abia în 1996.