Evenimentul Istoric > Articole online > România comunistă > Românca cu 14 recorduri mondiale
Articole online

Românca cu 14 recorduri mondiale

S-a născut la 12 decembrie 1936, la Timişoara. A urmat Liceul Catolic de Fete din Timişoara şi a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea atletism în 1966.

Campioana olimpică Iolanda Balaş Söter este „prima femeie din ţară care a cucerit medalia olimpică de aur, singura atletă din România care a avut la activ două titluri în competiţia guvernată de cele cinci cercuri îngemănate”, conform site-ului Federaţiei Române de Atletism.

A început să practice atletismul la vârsta de 12 ani, primii paşi în acest sport fiind făcuţi la Clubul „Electrica” (devenit apoi „Progresul”), sub îndrumarea antrenoarei Luize Ernst-Lupşa, multiplă campioană naţională.

În 1953, s-a transferat la Bucureşti, la Clubul Sportiv al Armatei Steaua, unde sub îndrumarea antrenorului emerit Ion Söter (care i-a devenit soţ în 1967), a avut o cariera de excepţie la săritura în înălţime.

„M-am îndrăgostit de atletism atunci când, invitată fiind de nişte prieteni de familie, am putut să văd filmul Jocurilor Olimpice de la Berlin, din 1936. Atunci l-am admirat pentru prima oară pe celebrul Owens (Jesse, atlet american – n.r.), care câştigase patru medalii şi, culmea, în anul în care m-am născut!”, mărturisea Iolanda Balaş.

Ascensiunea ei a fost rapidă.

De la 1,28 metri – la 12 ani, săriţi în curtea casei părinteşti, a ajuns ca după trei ani să sară peste ştacheta înălţată la 1,48 metri, performanţă care reprezenta în acea vreme un nou record naţional de senioare.

Iolanda Balaş Söter a cucerit 19 titluri de campioană naţională – 16 la senioare şi 3 la junioare, a doborât 63 de recorduri – 41 la senioare şi 22 la junioare şi a avut 41 de selecţii în lotul naţional de atletism al României. A participat la 136 de concursuri, iar perioada decembrie 1956-iunie 1967 a câştigat toate cele 114 întreceri la care a luat parte, performanţă înscrisă în Guinnes Book of Records.

În 14 iulie 1956, la Bucureşti, a reuşit o săritură de 1,75 metri, stabilind un nou record mondial, primul din seria de 14 realizate, dintre care 12 consecutive.

„Nici nu mi-am putut închipui că pot să sar atât. Cu o zi înainte de concurs, am ieşit la antrenament cu maratoniştii, în Pădurea Băneasa.

Fără să-mi dau seama, am alergat aproape 20 de kilometri.

Când am realizat (…), mi-a îngheţat sufletul!

Mă gândeam: ‘Ce am făcut? Cum o să sar?’. Cu toate astea, a doua zi, reuşeam primul meu record mondial!”, spunea marea doamnă a atletismului românesc.

La Jocurile Olimpice de la Melbourne, în 1956, delegaţia României a plecat în Australia cu 30 de zile înaintea deschiderii Jocurilor, dar Iolanda Balaş nu a fost însoţită de antrenorul Ioan Söter.

„A fost prima mea Olimpiadă. Fără antrenor, fără nici un sfat şi după o lună la capătul lumii.

Am suportat cea mai dureroasă înfrângere din viaţă.

Era cât pe ce să renunţ, locul cinci era de-a dreptul un dezastru! Nu numai că am pierdut medalia, dar americanca Mildred McDaniels a îmbunătăţit recordul lumii, sărind cu un centimetru mai mult decât mine.

Un conducător al delegaţiei, securist, fireşte, m-a acuzat că am vândut medalia, considerându-mă trădătoare de ţară!

Mai mult, în Satul Olimpic era un panou cu pozele noastre. S-a dus şi a rupt fotografia mea”, spunea Iolanda Balaş.

Doi ani mai târziu, în 1958, la Stockholm, celebra campioană a sărit peste ştacheta ridicată la 1,77 metri şi a cucerit primul titlu european la săritura în înălţime din istoria atletismului românesc.

Performanţa de 1,77 metri, cu care sportiva noastră a obţinut prima sa medalie la o întrecere de acest nivel, a reprezentat un nou record al competiţiei şi a fost obţinută în condiţii de concurs deloc favorabile, ploaia şi vântul împiedicând-o să doboare propriul record mondial.

Din anul 1958 şi până la Jocurile Olimpice de la Roma, a îmbunătăţit recordul lumii cu opt centimetri.

„După Melbourne, timp de patru ani, am desenat în caietul de antrenament cercurile olimpice sub care scriam: ‘Revanşa!’.

Devenise deja un fel de instinct. La vederea acelor însemne, mi se ridica sângele în cap!

Puteam să suport orice privaţiune, orice efort. Nimic nu era imposibil!”, spunea Iolanda Balaş.

În finala olimpică de la Roma, în 1960, dintre cele 15 concurente iniţiale, numai patru au sărit peste ştacheta înălţată la 1,71 metri.

Între acestea se afla şi Iolanda Balaş, care a sărit 1,73 metri de la prima încercare.

Pagini: 1 2

Registration

Aici iti poti reseta parola