Rezolvarea unei dileme: ce iubea mai mult Ceaușescu, naiul lui Gheorghe Zamfir sau sarmalele. Spovedania lui ”Dumnezeu”

 

Una dintre informațiile despre Nicolae Ceaușescu pentru care oricine putea pune în foc era că fostului președinte îi plăcea muzica populară. Cu ajutorul volumului al treilea din cartea de memorii ”Cronos autodevorându-se”, a lui Dumitru ”Dumnezeu” Popescu, aflăm că ”Nea Nicu” și ”Coana Leana” or fi iubit folclorul, dar nu mai mult decât sarmalele fierbinți cu mămăliguță!

Popescu-Dumnezeu a fost, în anii Epocii de Aur, unul dintre cele mai influente personaje. Ca șef al Consiliului Culturii și Educației Socialiste, ”Dumnezeu” a avut cea mai mare putere de decizie din Cultura românească.

Iată ce spune el despre o masă dată de Nicolae Ceaușescu, la începutul anilor 1970:

 

”Arta populară nu-l pasiona cine ştie ce. În spectacolele festive de stadion exista întotdeauna o repriză de hore şi cântece, fireşte uzate, bătătorite, care nu-i mai spuneau mare lucru. (În materie de muzică uşoară, prefera romanţele şi cântecele de pahar din perioada copilăriei şi tinereţii lui.) 

Am observat că nici interpretările folclorice de mare clasă nu-i reţineau atenţia. Într-un an, la o plenară de vară, pe litoral, N.C. a oferit un prânz Comitetului Central, pe comeseni distrându-i atunci câteva tarafuri de primă mână.

Organizatorii, printre care şi inspectori ai Consiliului Culturii, ne-au făcut o surpriză: l-au introdus în program şi pe naistul Gheorghe Zamfir, venit din Franţa să-şi petreacă vacanţa la Marea Neagră. S-a produs cu numere cunoscute ale repertoriului său: doine şi bocete, piese de mare expresivitate, prilejuind artistului o demonstraţie de virtuozitate.

E drept, în marea sală de la club, tocmai se mâncau sarmale şi mămăligă şi grija mul- tora se concentra asupra savuroaselor bucate încă fierbinţi. Nici cuplul prezidenţial nu se număra printre amatorii de audiţie. Mi-a fost ruşine de naist şi m-am dus să-i atrag atenţia lui N.C., făcându-i şi lui, bineînţeles, un serviciu, dacă nu în sensul de a-l ajuta să benefi- cieze de înălţătoarea artă, în acela de a nu-l lăsa să se compromită faţă de reputatul interpret.

Era hărmălaie şi nu m-a înţeles, cerându-mi să repet. Cu gura plină, a alertat-o apoi pe consoartă. „Auzi dragă, ăsta e Zamfir. Cântă la televiziunea franceză.” S-au oprit câteva momente amândoi din mestecat, el încordându-şi auzul cu expresia controlorului nemulţumit de puţina preţuire acordată valorilor consacrate, ea neconvinsă, privind spre artist întrebător, dubi- tativ. Trăgând cu ochiul, unii i-au imitat, ceea ce a făcut să se audă mai bine dialoguri situate în afara oricărei disponibilităţi pentru hrană spirituală.”

Citește și amintirea lui Dumnezeu despre Mihai Viteazul. 

Foto: stirimondene.fanatik.ro