„Timpul obiectiv, care curge spre infinit, liniar şi fără întoarcere, este oprit, după 365 de zile, şi întors, precum ceasornicul, de la început.
Întoarcerea simbolică a timpului în noaptea de Revelion a fost asimilată cu moartea divinităţii adorate, iar reluarea numărului zilelor cu naşterea acesteia. Împreună cu divinitatea, timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare pentru a renaşte după alte 365 (366 în anii bisecţi – n.r.) de zile”, adăuga profesorul Ion Ghinoiu în cartea amintită.
În Calendarul popular, Sfinţii sunt mai tineri sau mai bătrâni, reprezentând metamorfozele Anului – Sfântul Vasile (Sânvăsâi), celebrat în prima zi a Anului (1 ianuarie), este un tânăr chefliu care stă călare pe butoi, iubeşte şi petrece.
Sfântul Gheorghe (Sângiorzul – 23 aprilie) este un tânăr călare pe cal. Sfântul Ilie (Sântilie – 20 iulie) şi Sfântul Dumitru (Sâmedru – 26 octombrie) sunt bărbaţi maturi.
După ei urmează generaţia sfinţilor-moşi: Sfântul Andrei (Moş Andrei – 30 noiembrie), Sfântul Nicolae (Moş Nicolae – 6 decembrie), Moş Ajun (24 decembrie) şi Moş Crăciun (25 decembrie), scrie Sorin Lavric în volumul „Cartea de Crăciun”.
„Întoarcerea simbolică a timpului în această noapte este asimilată cu moartea divinităţii adorate, iar reluarea numărării zilelor, cu renaşterea acesteia”, se mai arată în „Cartea de Crăciun”.
De Anul Nou, nu lipsesc cetele de colindători care, după ce fac urări de sănătate, belşug, bucurie etc., primesc în dar colaci, vin, cârnaţi şi uneori bani.
Strigatul peste sat este ceremonialul nocturn al cetelor de feciori pentru „judecarea publică” a celor care au încălcat regulile comunităţii.
Acest moment este încheiat cu formula „Cele rele să se spele, cele bune să se adune!”. Obiceiul este însoţit de aprinderea focurilor.
Mascaţii şi Ursul
În ajunul Anului Nou, pe înserat, tinerii „mascaţi” pornesc în cete prin satele din nordul Moldovei, purtând costume ale diferitelor personaje – ursul, capra, căiuţii, cerbii etc – şi merg din poartă în poartă, până în zorii zilei.
Obiceiul umblatului cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou, şi este un personaj întruchipat de un flăcău care poartă pe cap şi umeri blana unui urs, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii.
Masca este condusă de un „ursar”, fiind însoţită de muzicanţi şi urmată de un grup de personaje (chiar şi un copil care ia rolul puiului de urs).
„Ursul” mormăie şi imită paşii legănaţi şi sacadaţi ai animalului pe care îl reprezintă, în bătăile tobelor, izbind puternic pământul cu tălpile, ceea ce semnifică purificarea şi fertilizarea solului în noul an.
Printre cele mai frumoase obiceiuri pe care românii le au în noaptea de Anul Nou dar şi în prima zi a noului an, trebuie neapărat amintite Sorcova şi Pluguşorul.
Pluguşorul
Pluguşorul – străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate – s-a transformat, în timp, într-o urare de recolte bogate în anul care abia începe, însoţită de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei.
Plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit, de-a lungul timpului, cu un plug în miniatură sau cu buhaiul care imită mugetul boilor.
Textul strigat de colindătorii care merg cu Pluguşorul reprezintă „o naraţie privind muncile agricole, recurgând la elemente fabuloase, începe cu aratul, fiind urmat de semănat, de îngrijirea plantelor, de recoltat şi de adusul boabelor în hambare”, se arată în Cartea de Crăciun.
El include, uneori, şi gestul semănatului. Colindătorii – purtând la gât traiste încărcate cu boabe de grâu, secară, orz sau ovăz – intră în case, aruncă boabe cu mâna imitând semănatul pe ogor şi urează gazdelor sănătate şi roade bogate.
Ei sunt răsplătiţi cu mere, colaci sau bani. După plecarea lor, gospodinele adună seminţele şi le duc în grajdul vitelor, pentru ca animalele să fie sănătoase peste an.
Sorcova
Umblatul cu Sorcova reprezintă bucuria copiilor, care poartă o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia sunt împletite flori de hârtie colorată.
