Relatarea este făcută de Doug Hall, care a condus Galeria de Artă din Queensland din 1987 până în 2007, iar apoi a fost comisionar al Bienalei de la Veneția. Prima versiune a apărut în The Courier Mail, la mulți ani, peste 20, după ce se consumase vizita Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu în Australia.
În perioada 11-18 aprilie 1988, sub pretextul deschiderii Expoziției Mondiale, Ceaușescu a ajuns în Australia. Era ultima sa vizită într-o țară democratică. Acrobațiile din anii trecuți, prin care încerca să pară ”rebelul” Blocului Sovietic, nu mai aveau priză la occidentali. Se dusese vestea sărăciei, încălcărilor dese ale drepturilor omului din Republica Socialistă România și nimeni nu mai risca să se fotografieze cu dictatorul român.
Până și această vizită era un accident. Cu un an în urmă ne vizitase țara premierul australian Brian Burke. Pe Ceaușescu îl mânase spre masa negocierilor foamea de valută, aflându-se în cursa păgubitoare a achitării tuturor datoriilor externe, iar pe australian îl mânau interesele partenerului său, miliardarul Lang Hancock, care vedea în Europa de Est o piață nouă pentru minereurile sale, el urmând să cumpere de la noi uriașele camioane care încă se mai fabricau pe aici.
Numai că, până să ajungă Ceaușescu în Queensland, Burke și-a pierdut fotoliul, fiind prins cu niște coțcării cu bani de campanie, iar noul premier nu era la fel de deschis către afaceri cu un dictator.
Așa că vizita de stat a devenit o escapadă turistică. Plimbați de la un obiectiv la altul, Elena și Nicolae Ceaușescu au ajuns și la Galeria de Artă.
Povestirea fostuului director o vom întrerupe din când în când cu niște glume vechi făcute pe seama culturii cuplului prezidențial.
Cică Leana și nea Nicu se uitau la Venus din Milo. Ea zice, privind cioturile din marmură albă: ”Îți dai seama cum se fură pe aici, Nicule, dacă nu au curaj să le expună pe alea nesparte?”
”Am primit o informare de ultimă oră că soții Ceaușescu vor veni la Galerie. Nici măcar nu știam cine sunt. M-am uitat în Courier Mail – nicio relatare, doar un material publicitar plătit de guvernul român care se lăuda cu prietenia reciprocă dintre popoarele din Queensland și România și mențiunea că era în oraș Ceaușescu.
Problema cu multe delegații diplomatice este că arta lor nu este întotdeauna reprezentată în colecția galeriei. Știam despre Constantin Brâncuși, celebrul sculptor al Secolului XX, că era născut în România și apoi a fugit la Paris; dar nu aveam nici măcar o singură lucrare de-a lui. Și am mai avut niște prieteni evrei ale căror familii emigraseră (din România n.n.) când a apărut antisemitismul în 1940. Asta era tot ce știam despre România.
Din biroul meu am putut vedea cum delegația lui Ceaușescu trecea Podul Victoria. Arhitectul Robin Gibson este cel care a creat Centrul Cultural Queensland, cu geometrii frumoase din beton, dar, de asemenea, cu multe scări și colțuri. Când delegația a ajuns la capătul podului și a văzut, în loc de un covor roșu, multe scări, fără a li se zări capătul, paranoia a pus stăpânire pe toți.”
Zice Leana: ”Auzi, Nicule, dacă știai că ne invită la Lacul Lebedelor de ce nu mi-ai spus să-și iau costumul de baie?”
”Nimeni nu mai înainta. Au ocolit pe strada Grey și au ieșit în micuța grădină lipită de clădirea muzeului, unde l-au mai liniștit feroneriile din lemn și dinozaurii din fibră de sticlă.
Pe Ceaușescu am avut impresia că l-am înfruntat, nu că l-am ghidat, și am făcut-o urmăriți de mass-media românească, înghesuită în urma noastră, filmându-ne în timp ce părea că mărșăluim prin galerie, în loc să mergem alene. Cuplul nu a vorbit aproape deloc. Părea că nici nu se uită. Poate e o observație ciudată, dar prezența lor îmi dădea fiori reci. Îmi amintesc fiecare detaliu pentru că a fost înfricoșător. Parcă erau niște caricaturi ale lor, oribil. Nu aveau nici o expresie, un dispreț mecanic.”
-Ce tablou urât! Să-l mutați din hol!
-Tovarășa, mutăm imediat, dar e o oglindă.
”Sir Leo Hielscher era atunci și președintele Centrului Cultural Central din Queensland, care a inclus galeria de artă, centrul de arte performante, muzeul și biblioteca; acestea au fost toate de un înalt nivel și au funcționat cu succes la Expo '88. El și-a jucat rolul de gazdă, natural și fără efort. Dar Elena Ceaușescu a vrut să ajungă mai repede pe cealaltă parte a drumului. Avea planuri pentru o clădire a operei acasă, în umbra unui palat masiv pe care și-l construiseră pentru ei înșiși. Ceaușescu a avut ideea "Casei Poporului" după o vizită în Coreea de Nord și întâlnirea cu Kim II-Sung. Se spune că este a doua clădire ca mărime după Pentagon. Viziunea sa includea și un bulevard pe care l-a și construit, numit Victorie Socialismului. Victorie la Megalomania, mai mult ca sigur.”
După ce au plecat din Galeria de Artă, continuă relatarea, au mers la Sala de Spectacole, dar nici acolo nu au găsit lucruri care să le trezească interesul. Singurul punct de interes a fost un centru comercial, unde Elena Ceaușescu a cerut să meargă, deși era închis. Doug Hall își amintește că magazinele s-au deschis ca prin farmec.
Sursă foto: theaustralian.com
