Un eveniment de excepţie l-a constituit vizita lui la Bucureşti, în 1946, când a venit să-l vadă pe profesorul său, George Enescu.
Cu acea ocazie, a susţinut o serie de concerte simfonice şi de cameră.
La prima ediţie a Festivalului Enescu din 1958, a cântat Dublul Concert pentru vioară de J.S.Bach, împreună cu David Oistrah.
Ulterior, a mai fost oaspete al Festivalului Internaţional „George Enescu” şi la alte ediţii.
Violonistul şi dirijorul Yehudi Menuhin, considerat unul dintre cei mai importanţi muzicieni ai secolului XX şi cel mai cunoscut dintre discipolii lui George Enescu, considera că „vioara, prin claritatea senină a sunetului său, ne ajută să ne păstrăm în bătaia vântului, ca o lumină în noapte, o busolă în furtună, ne arată o cale spre un rai de sinceritate şi respect”.
Muzicianul s-a născut la New York, la 22 aprilie 1916. Primele lecţii de vioară le-a luat în 1921, studiind timp de doi ani cu Sigmund Anker. În acelaşi an a susţinut primul spectacol la un concert al elevilor.
În 1925 a susţinut primul său recital (cu Louis Persinger la pian, al cărui discipol devenise din 1923), la San Francisco.
Debutul concertistic a fost în 1926, cu „Simfonia spaniolă” de Édouard Lalo, la Manhattan Opera House, fiind acompaniat de Orchestra din San Francisco condusă de Louis Persinger.
În acelaşi an a plecat, pentru prima dată, împreună cu familia în Europa.
Referindu-se la începutul carierei sale de muzician, Menuhin mărturisea: „Când am început era instinct pur. Am avut îndemânarea, darul, voinţa”.
Relația cu Enescu
Anul 1927 a fost marcat de două concerte susţinute la Paris, cu Orchestra Lamoureux condusă de Paul Paray, când a cântat „Simfonia spaniolă”, şi Concertul pentru vioară de Ceaikovski, dar şi de începerea studiilor cu violonistul şi compozitorul român, George Enescu, atât la Paris, cât şi în România.
Enescu a influenţat profund stilul său de interpretare şi i-a fost prieten pe tot parcursul vieţii, menţionează site-ul www.britannica.com.
În perioada adolescenţei, Menuhin a susţinut numeroase concerte, câştigând admiraţia atât pentru tehnica sa de execuţie, cât şi pentru interpretarea muzicală.
Artistul credea cu convingere că muzica sa este o formă de vindecare umană, prin care orice om reuşeşte să se împace cu sine.
În 1935, a efectuat un turneu mondial, care a inclus Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud şi Europa, susţinând 110 concerte în 72 de oraşe. Un an mai târziu, s-a retras din activitatea concertistică şi, timp de 18 luni, s-a dedicat studiului.
În război
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Menuhin a susţinut aproximativ 500 de concerte pentru trupele aliate, iar în 1945, împreună cu Benjamin Britten, compozitor, a plecat în Germania pentru o serie de concerte.
Muzicianul s-a stabilit la Londra, în 1959, iar în 1963 a deschis Menuhin School Yehudi pentru copiii cu talent muzical din Stoke d’Abernon, districtul Surrey.
De asemenea, în perioada anilor ’60, Menuhin şi-a lărgit sfera muzicală şi a început să colaboreze cu cele mai mari orchestre ale lumii, în calitate de dirijor.
Totodată, a prezidat festivalurile anuale de muzică de la Gstaad, Elveţia (1957); Bath (1959-1968) şi Windsor (1969-1972), Marea Britanie.
În 1966, la Bath, şi în 1967, la Organizaţia Naţiunilor Unite, Menuhin a susţinut un duet instrumental cu sitaristul şi compozitorul indian, Ravi Shankar. A interpretat şi jazz, realizând înregistrări cu violonistul Stéphane Grappelli.
Pe lângă muzică, Menuhin a fost pasionat şi de literatură. El a scris o colecţie de eseuri – Theme and Variations (1972), lucrări de educaţie muzicală – Violin: Six Lessons (1972) şi Violin and Viola (1976, împreună cu William Primrose şi Denis Stevens), The Music of Man (1979, împreună cu Curtis W. Davis) şi o autobiografie – Unfinished Journey (1977, reeditată în 1997).
Muzicianul a fost pasionat şi de artă, politică, psihologie şi filozofie, fiind deseori implicat în apărarea cauzelor umanitare, ecologice şi ale drepturilor omului.
Timp de şase ani a prezidat Consiliul muzical internaţional UNESCO (1969-1975), multiplicând eforturile umanitare şi ajutând la colaborarea între muzicieni.
A apărat cauza diverşilor artişti şi intelectuali persecutaţi de regimurile totalitare, cum ar fi violoncelistul rus Mstislav Rostropovitch, a scriitorului dizident rus, Aleksandr Soljeniţîn, sau al pianistului argentinian, Miguel Ángel Estrella.
Pe lângă cetăţenia americană, a dobândit ulterior şi cetăţenie elveţiană (1970) şi britanică (1985), fiind înnobilat în Marea Britanie cu titlul de Lord Menuhin of Stoke d’Abernon.
Sir Yehudi Menuhin a avut una dintre cele mai lungi şi prestigioase cariere muzicale ale secolului al XX-lea.
A murit la 12 martie 1999, în spitalul Martin Luther din Berlin.
Sursa: Agerpres
