Regina Isabella a Angliei, franțuzoaica trădată care a condus efemer un regat
Fiica lui Filip al IV-lea al Franței, Isabella a fost considerată o frumusețe a vremurilor ei, fiind oferită de copilă moștenitorului regelui Angliei, încheierea alianței matrimoniale stingând conflictele dintre cele două state. Isabella avea 12 ani când s-a căsătorit, Eduard al II-lea, care îi succedase la tron tatălui său în 1307, având dublul vârstei ei.
Deși un bărbat voinic, cu trăsături fine, blond și înalt, Eduard al II-lea a fost homosexual. Un episod simptomatic, dincolo de legăturile cu unii curteni, este oferirea cadourilor primite de la tatăl Isabellei lui Piers Gaveston, favoritul regelui Angliei de atunci, imediat după încheierea căsătoriei.
Firește, Isabella știa de înclinațiile regelui, însă cu toate acestea i-a adus patru moștenitori. În 1321, pe când purta în pântece al patrulea copil al lui Eduard al II-lea, l-a implorat pe rege să îl exileze pe Hugh Despenser, un alt preferat al suveranului, care, conform unei cronici, o și violase pe regină.
Eduard și-a ascultat soția, însă la un an de la exilarea lui Despenser l-a rechemat înapoi
Regele a ignorat-o pe Isabella, după cum a neglijat și obligațiile de soț credincios, sentimentele soției sale necontând.
Ignorată complet, a fost trimisă în 1325 la curtea lui Carol al IV-lea, fratele ei. Ajunsă la Paris, regina Angliei nu s-a mai întors o perioadă acasă, inventând un motiv, însă temându-se, în realitate, că Despenser plănuia să o asasineze. În timpul șederii sale în Franța, regina a început să întrețină relații cu unul dintre nobilii englezi căzuți în dizgrația regelui anume Roger Mortimer, aflat în exil.
Isabella și amantul ei controlau viitorul coroanei engleze, în condițiile în care cel dintâi moștenitor al lui Eduard se afla în Franța, trimis să locuiască cu mama sa. În numele lui, după lovitura de palat din 1326, cei doi concubini au condus Anglia vreme de patru ani. În 1330, Eduard al III-lea l-a arestat și omorât pe Roger Mortimer, permițându-i mamei sale să iasă din viața publică a curții și să plece în provincie, unde și-a petrecut următorii treizeci de ani din viață, păstrându-și privilegiile și demnitățile de regină-mamă.
