„Sculptorii români s’au dovedit mai chiţibuşărei decât avocăţeii cei mai cîrcotaşi.
Situaţia a ajuns azi destul de ciudată: concurenţii contest juriului dreptul de a judeca şi a hotărî, aceiaşi concurenţi care, în clipa când au concurat, cunoşteau prea bine alcăturirea juriului şi-I recunoşteau competinţa artistică (altfel, în modul cel mai firesc, n’ar mai fi participat la concurs sau ar fi protestat atunci împotriva compoziţiei comisiei).
Nu trebue să fii deloc iniţiat în culisele artelor plastice şi totuşi îţi dai seama că aici motivele artistice sânt numai perdeaua de vorbe umflate subt care se ascunde altceva, străin, de durerile artei.
Fiecare sculptoraş, când şi-a trimis macheta la concurs, a fost convins în sinea sa că, tocmai graţie compoziţiei juriului, are mai multe şanse de a obţine comanda sau cel puţin un premiu.
Cei proşti, şi mulţi, se bucurau desigur că majoritatea juriului o fac militarii puţin pricepuţi în cele artistice şi deci cu preferinţe în primul rând patriotice, iar cei buni, şi puţini, contau cu drept cuvânt pe prestigiul numelui şi operei lor care nu se poate să nu impresioneze chiar pe ignoranţii în artă (…)
Furtuna a izbucnit numai în clipa când s’a văzut că juriul îşi iea în serios însărcinarea, când mijloacele de persuasiune şi terorizare din partea unor concurenţi prea lacomi au rămas fără efect (…) Pentru reabilitarea artei jicnite au ajuns să ceară, drept arbitru, un sculptor străin. S’a şi pronunţat numele Mestrovici (…)
Noi nu suntem pentru amestecul străinilor nici chiar în materie de artă.
Noi credem în puterile creatoare româneşti şi în sculptura noastră. Dar dacă sculptorii români n’au încredere în ei înşişi, atunci să nu nu oprim la jumătatea drumului.
De ce să-l chemăm pe Mestrovici numai ca arbitru întru aprecierea unor lucrări româneşti în general cam mediocru?
De ce să ne facem de rîs astfel?
N’ar fi mai atunci mai logic să comandăm direct lui Mestrovici buclucaşul nostru Monument al Infanteriei? Va costa mai scump poate, dar cel puţin va fi într’adevăr o operă de artă. Şi se va sfârşi o ţigănie artistică naşională care durează prea mult”.
Construcția Monumentului Infanteriei a fost inițiată în 1922, de către un grup de ofițeri infanteriști, supraviețuitori ai războiului, ca omagiu adus camarazilor de arme, căzuți la datorie, în slujba patriei.
Regele Ferdinand a dat Înalta Sa aprobare pentru realizarea Monumentului Infanteriei, iar principele Carol a fost președintele Primului Comitet al Monumentului Infanteriei.
Monumentul Infanteriei era compus dintr-un obelisc înalt din marmură având de-o parte și de alta un pluton militar alcătuit din 14 infanteriști aflați într-o acțiune ofensivă.
Acest monument a fost realizat din bronz de către sculptorul Ion Jalea și arhitectul N. Georgescu.
Opera a fost dezvelită în 1936 la primul Rond al șoselei Kiseleff, pe latura din dreapta.
În partea stângă a rondului avea să fie amplasată în 1940 o mare statuie a regelui Ferdinand, realizată de Ivan Meştrovici. Monumentul Infanteriei a fost dezasamblat în 1939 pentru obținerea perspectivei arhitecturale și apoi a fost depozitat la Muzeul Militar, cu scopul reamplasării lui, dar a dispărut.
Statuia Regelui Ferdinand a fost îndepărtată și distrusă în iunie 1948.
