Marea Criză adusese anomalie economică, o piaţă plină de consumatori, care nu puteau să cumpere, şi producători, care nu puteau să vândă.
Așa s-a dezvoltat schimbul în natură, asemenea „trocului” din trecut.
Câţiva oameni de afaceri din Salt-Lake City, sub conducerea unui agent funciar, Benjamin Stringham, au constituit un grup, bazat pe ideea de a organiza un schimb direct între posibilităţile de lucru ale şomerilor şi surplusul de producţie al fermierilor.
Grupul a înfiinţat imediat un birou de schimb într-un mic local şi, neavând destui bani, pentru a însera anunţuri în ziare, fiecare membru făcea personal publicitatea pe lângă muncitorii şi fermierii, care se interesau de acest proiect.
După ce a reunit un număr de şomeri, dornici să-şi ofere munca lor în schimbul hranei, gruparea închiria camioane şi ducea pe şomeri la fermierii care acceptaseră principiul trocului.
Oamenii lucrau toată ziua pe câmp şi pe înserate erau plătiţi în alimente: cartofi, ceapă, morcovi, unt, peşte, ouă, după dorinţa lucrătorului.
Mişcarea s-a întins cu o repeziciune surprinzătoare. În oraşe sistemul a fost extins la toate felurile de comerţ şi la toate profesiunile.
Oamenii, care lucraseră la fermă, schimbau cartofii sau grâul lor contra tăiatului părului sau tratamentului dentar. Un vopsitor îşi oferea serviciile în schimbul unor zarzavaturi şi fructe.
