Cu toate acestea, un raport al CIA a concluzionat că impactul presiunii economice occidentale a fost minim și că „Uniunea Sovietică avea probleme economice derivate în principal din surse interne”.
Mulți americani au fost surprinși de apetența specială a președintelui Donald Trump pentru tarife.
Fermierii americani, de exemplu, au avut un succes enorm, în timp ce cultivatorii din alte părți ale lumii, din Brazilia până în Rusia, își sărbătoresc norocul.
Economiștii s-au declarat însă împotriva abordării administrației actuale. Se pare că un oficial de la Washington, Edward Luttwak, de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, a prezentat în urmă cu câțiva ani un plan de război economic împotriva Chinei în cartea sa „The Rise of China vs. the Logic of Strategy”.
El scria: „E evident că, dacă creșterea militară a Chinei nu mai poate fi negată eficient, singura alternativă rămasă ar fi împiedicarea creșterii economice a Chinei într-un grad suficient de mare pentru a păstra un echilibru de putere tolerabil”.
Luttwak a recomandat restricționarea piețelor exportatorilor chinezi, întreruperea aprovizionării cu materii prime către China și anularea tuturor mijloacelor de transfer de tehnologie către China.
Abia acum, după șapte ani de la publicarea acestei cărți, strategii politici sau economici vin cu argumente în favoarea războiului comercial cu China din motive de securitate națională.
Beijingul a tratat cu superficialitate acest discurs strategic american, încercând să înțeleagă adevărata sa natură.
Ca parte a acestei încercări, un cercetător chinez, Fu Ruihong, a adoptat o metodologie istorică comparativă și a publicat o analiză a „războiului economic” al președintelui Reagan împotriva URSS în anii 1980.
Studiul folosește cercetările științifice americane pe acest subiect. Cercetătorul sugerează că există indicii clare ale acestei strategii ale SUA din perioada Războiului Rece în abordarea actuală a Washingtonului vizavi de Beijing.
În ciuda prăbușirii evidente a URSS, Fu concluzionează că nu există „un răspuns simplu” cu privire la impactul acestui program din epoca Reagan de a submina economia sovietică.
Dar constată că politicile administrației Reagan au fost afectate de contradicții interne.
De exemplu, lobby-ul agricol s-a luptat pentru a menține vânzările de cereale din SUA către URSS, abordare susținută intens de Departamentul Apărării și CIA.
Analiza chineză menționează și că Reagan ar fi putut aproba operațiuni de sabotaj sub acoperire împotriva infrastructurii energetice sovietice.
O altă problemă care ar putea fi relevantă pentru războiul comercial actual cu China este observația lui Fu că URSS nu a adoptat „măsuri de contraatac” în domeniul economic.
Se poate bănui măcar că SUA și-au făcut temele pentru a se pregăti pentru un astfel de război comercial și „marea decuplare” care pare să fie acum în lucru.
Din păcate, in acest moment există zero cercetări care stau la baza unui astfel de salt evident.
Probabil, războiul comercial SUA-China va avea un impact asupra Statelor Unite, așa cum a avut Brexit-ul în Marea Britanie: răspândirea disfuncțiilor politice și financiare, îmbogățirea avocaților din domeniul comerțului, precum și sărăcirea restului societății, scufundată într-o izolare din ce în ce mai mare și în paranoia.
Traducere de Luciana Popp
Sursa AICI