O evocare specială a acestui episod întunecat din istoria Armatei Române, cu ajutorul unui document de arhivă, reușește istoricul Alin Spânu.
Astăzi, joi, 23 ianuarie, la Casa de cultură ”Friedrich Schiller” are loc o dezbatere în care vor fi prezentate volumele „Serviciul de Informații al României în Războiul de Întregire Națională – 1916-1920” și „Spioni, spioane si dandanale în România Războinică – 1916-1919” ale lui Alin Spânu, unde va participa și istoricul Florian Banu.
Reproducem un fragment din lucrările ce vor fi prezentate.
Extras din volumul istoricului Alin Spânu
Turtucaia… Un cuvânt care ne doare. Ne aduce aminte de o înfrângere militară dureroasă, care ne-a afectat inclusiv moralul și orgoliul. Dureroasă pentru că nu ne așteptam, pentru că am pierdut 6.000 de morți și 28.000 de prizonieri, dar și pentru că învingătorii bulgari erau cei pe care i-am subestimat după ce, în 1913, i-am învins la ei acasă. Desigur, cauzele înfrângerii au fost analizate începând imediat după încheierea Războiului de Întregire, iar actorii principali s-au apucat să scrie memorii justificative și cărți în care arătau cu degetul unii către alții, căutând adevărații vinovați ai dezastrului.
Turtucaia era un cap de pod… fără pod. Într-un eventual conflict cu Bulgaria era clar ca lumina zilei că va fi unul din primele obiective atacate. Totuși, după 15/28 august 1916 nimeni nu s-a gândit să evacueze populația din Turtucaia, deși acolo se aflau mulți bulgari, care numai loiali României nu erau. În al doilea rând, nici trupele române n-au avut un lider competent. Generalul Constantin Teodorescu era un excelent geograf, cartograf, topograf, profesor și teoretician. La război însă, lucrurile stau altfel. Teoria e una, practica din teren este alta. În punctul culminant al acțiunii militare generalul Teodorescu a părăsit Turtucaia și trupele din subordine. E drept, a plecat la ordinul Marelui Cartier General, dar ar fi putut să refuze și să lupte alături de subalterni până la capăt.
