Rusia a fost acuzată pe scară largă de faptul că a ascuns gravitatea epidemiei de coronavirus, dar recent Kremlinul a lăsat să se vadă adevărata amploare a crizei prin amânarea paradei anuale a Zilei Victoriei de la data tradițională de 9 mai până la începutul lunii septembrie.
Aceasta nu a fost o decizie luată ușor la Moscova. Sărbătoarea, care marchează triumful sovietic asupra Germaniei naziste, a jucat un rol central în eforturile lui Vladimir Putin de a reconstrui mândria națională a Rusiei în urma colapsului sovietic. Ca atare, orice perturbare a celor șaptezeci și cinci de aniversări reprezintă o lovitură pentru autoritatea și prestigiul întregului regim Putin.
Sub Putin, cultul care înconjoară experiența sovietică în cel de-al doilea război mondial a atins noi culmi și a servit ca antidotul perfect la rușinea și umilirea din primii ani post-sovietici.
Atât în plan intern, cât și internațional, s-a dovedit eficient pentru a îndepărta atenția de la crimele sovietice împotriva umanității, oferind Kremlinului o oportunitate rară de a poziționa Rusia de partea dreaptă a istoriei.
În mod crucial, permite, de asemenea, Kremlinului să legitimizeze autoritarismul din Rusia de astăzi, insuflând un sentiment de mândrie în trecutul autoritar.
Monumentele sovietice ca piese pe tabloul de șah geopolitic
Această preocupare față de cel de-al doilea război mondial este adesea evidentă în relațiile internaționale ale țării. De exemplu, o confruntare diplomatică se desfășoară în prezent cu Republica Cehă asupra deciziei autorităților locale de la Praga de a elimina un monument al generalului sovietic Ivan Konev. Ca răspuns, ministrul apărării din Rusia, Serghei Shoigu, a inițiat un dosar penal.
Moștenirea lui Konev este deosebit de importantă, deoarece a fost o figură cheie în ocupația sovietică a Europei Centrale, pe care Kremlinul preferă să o considere o eliberare care trebuie onorată și sărbătorită. Nu este surprinzător că mulți cehi nu sunt de acord. Acest episod este un bun exemplu al eforturilor Moscovei de a-și impune narațiunile istorice altor țări, folosind monumentele sovietice ca piese pe tabloul de șah geopolitic.
Polonia a fost o țintă particulară a liderului rus
Cea mai recentă rundă de războaie istorice a început în toamna anului 2019 cu o rezoluție a Parlamentului European care acuza Uniunea Sovietică că are o parte din responsabilitatea pentru izbucnirea celui de-al doilea război Mondial, alături de Germania nazistă.
Vladimir Putin a răspuns la acest lucru cu o ofensivă majoră proprie. Polonia a fost o țintă particulară a liderului rus.
Putin i-a etichetat pe polonezi drept complici ai lui Hitler care au participat la dezmembrarea din 1938 a Cehoslovaciei.
Între timp, Pactul nazist-sovietic care a declanșat al doilea război mondial a fost înfățișat ca o victorie pragmatică pentru diplomația sovietică.
Invazia militară sovietică a Poloniei care a avut loc apoi în septembrie 1939 în parteneriat cu Hitler a primit o atenție redusă.
Recenta recenzie de comentarii istorice a lui Putin reflectă evoluția continuă a declarațiilor sale publice asupra celui de-al doilea război mondial, care au devenit din ce în ce mai depărtate de condamnarea sa prudentă a Pactului Molotov-Ribbentrop la sfârșitul anilor 2000.
Putin nu se limitează doar la revizionismul istoric al Rusie în al doilea război mondial.
Rușii și ucrainenii constituie „un singur popor”
Unul dintre subiectele sale preferate este istoria legăturilor Rusia-Ucraina.
În februarie 2020, Putin a acordat un lung interviu agenției de știri rusești de stat TASS în care a împărtășit interpretarea personală a istoriei ucrainene. Acest interviu revelator a confirmat că viziunea istorică a lui Putin despre relația Rusia-Ucraina se învârte în jurul ideii că rușii și ucrainenii constituie „un singur popor”, care a fost separat artificial și au nevoie de unificare.
Credințele liderului rus în această privință par a fi în întregime sincere. Într-adevăr, ucrainenii trăiesc cu consecințele tragice ale convingerilor sale în ultimii șase ani de război nedeclarat între cele două țări.
Experiența Ucrainei este extremă, dar nu complet excepțională.
Statele baltice s-au confruntat cu atacuri repetate în încercările lor de a onora mișcările de eliberare ale secolului al XX-lea și de a condamna ocupația sovietică, în timp ce adversarii influenței ruse sunt vizați în mod obișnuit în limbajul celui de-al doilea război mondial și sunt marcați ca fasciști de către partea rusă.
O astfel de conduită a devenit din ce în ce mai importantă începând cu anul 2000, când Moscova a redescoperit sentimentul de încredere geopolitică în sine, care s-a pierdut temporar în timpul șocurilor colapsului sovietic. Într-adevăr, războaiele cu istoria au apărut ca o caracteristică importantă a domniei lui Putin, devenind simboluri ușor de identificat ale ofertei țării de a-și recupera poziția internațională și de a reafirma influența regională.
O nouă bătălie pentru istorie este probabil să se producă
Încetarea crizei coronavirusului înseamnă că ne vom găsi în curând confruntați de o lume post-pandemică care necesită noi idei și interpretări noi ale trecutului. Acest lucru va provoca înțelegerea noastră despre istorie și impactul acesteia asupra direcției viitoare a afacerilor mondiale. O nouă bătălie pentru istorie este probabil să se producă. Ca o inițiativă timpurie, cu o narațiune revizionistă clar definită deja în vigoare, Rusia se bucură de avantaje semnificative în acest război pentru istoria lumii.
Este un conflict pe care Ucraina nu-și poate permite să-l evite. Abordarea actuală a autorităților ucrainene asupra politicii memoriei, care pare să se bazeze pe evitarea unor subiecte istorice incomode sau controversate, ori de câte ori este posibil, va face ca țara să pară nesigură. În schimb, ucrainenii trebuie să dezvolte și să promoveze narațiuni istorice proprii.
Istoria impusă de un agresor
Într-o democrație, concurența sănătoasă între interpretările istorice rivale este posibilă și de dorit. Cu toate acestea, când istoria este impusă de un agresor ca parte a unui atac asupra țării, nu poate fi loc pentru ambiguitate. Cu cât vom recunoaște mai devreme rolul istoriei în războiul hibrid al Rusiei împotriva Ucrainei, cu atât vom putea răspunde mai eficient la provocările pe care le creează.
Autoritățile ucrainene trebuie să înțeleagă că istoria nu se referă în primul rând la trecut sau chiar la prezent. Istoria este despre viitor. Fie că începem să ne promovăm propria narațiune istorică, fie vom avea o narațiune străină și ostilă impusă de Rusia. Înfrângerea în războiul istoric va însemna automat pierderea identității naționale. În cele din urmă, acest lucru va duce la pierderea țării în sine.
Ce pași ar trebui să facă în prezent Ucraina?
Guvernul trebuie să recunoască rolul uneltelor soft în promovarea relatărilor istorice. Aceasta înseamnă că nu mai există reduceri ale finanțării de la stat pentru inițiative culturale, cum ar fi sprijinul pentru literatura din Ucraina și industria cinematografică din țară.
În loc să evite temele controversate, Ucraina trebuie să încerce să încurajeze un dialog național care poate duce la apariția unor narațiuni comune. De asemenea, ar trebui să plasăm aceste narațiuni ucrainene într-un context internațional mai larg, care subliniază rolul central al țării în istoria europeană, de la zilele Rusiei de la Kiev până la experiența ucraineană din epicentrul totalitarismului din secolul XX.
Criza coronavirusului accelerează tendințele globale și poate deveni totuși un moment care semnifică zorii unei noi ere. După secole în umbră, acest lucru oferă Ucrainei o șansă de a prelua inițiativa și de a respinge poveștile copleșitor de rusocentrice, care continuă să înconjoare țara. Pentru a asigura viitorul țării, Ucraina trebuie să câștige mai întâi lupta pentru trecutul său.
