Şi-a petrecut patru ani în închisoare, fiind eliberat la 2 aprilie 1955. A fost nevoit să trăiască în exil, în mai multe perioade ale vieții sale.
După eliberare, a trăit în Pakistan, unde a fost numit în Consiliul Naţional al Artelor de către guvernul lui Zulfikar Ali Bhutto, iar poeziile sale, care au fost traduse în limba rusă, i-au adus Premiul Lenin pentru Pace în 1963.
În 1964, s-a stabilit la Karachi şi a fost numit director la Abdullah Haroon College.
În acelaşi timp, el era redactor, scriind pentru mai multe reviste şi ziare. A lucrat cu titlu onorific pentru Departamentul de Informaţii în timpul războiului din 1965 dintre India şi Pakistan şi a scris poezii puternice faţă de vărsarea de sânge dintre Pakistan, India şi, ceea ce a devenit ulterior, Bangladesh.
Când Bhutto a fost răsturnat de Zia Ul-Haq, a fost forţat să se exileze în Beirut, Liban.
Acolo, a editat revista Lotus şi a continuat să scrie poezii în urdu.
A rămas în exil până în 1982.
A murit la Lahore în 1984, la scurt timp după ce a primit o nominalizare la Premiul Nobel pentru Literatură.
Poetul Faiz Ahmad Faiz s-a născut 13 februarie 1911, la Sialkot, în Punjab, regiune a Indiei, în timpul dominaţiei britanice, care în prezent face parte din Pakistan.
Tatăl său, un avocat desăvârşit, interesat de literatură, membru al unui cerc literar de elită, a avut numeroşi prieteni printre personalităţile literare ale vremii, precum Sir Allama Muhammad Iqbal (1873-1938), poet naţional al Pakistanului.
Faiz a început să studieze la o şcoală de misionari „Moulvi Ibrahim” din Sialkot, unde se preda în limba engleză, dar a învăţat şi limbile urdu, persană şi arabă.
A fost admis la liceul misiunii, în 1921, la clasa a IV-a, apoi a studiat la Colegiul Murray din Sialkot.
În această perioadă a învăţat persana şi araba de la Syed Mir Hassan, profesorul renumitului poet Allama Iqbal, potrivit faiz.com.
Primul său poem l-a scris la începutul anilor de studiu.
Primele poezii ale lui Faiz au fost despre dragoste şi frumuseţe, dar în perioada studiilor de la Lahore a început să aprofundeze domeniul politic şi pe cel al legăturii cu comunitatea.
A obţinut o diplomă de licenţă în limba arabă, urmată de o diplomă de master în limba engleză la Government College din Lahore, în 1932, iar mai târziu a obţinut o a doua diplomă de master în limba arabă de la Oriental College din Lahore.
În timpul studiilor s-a implicat în activitatea cercurilor literare, unde a cunoscut numeroşi scriitori.
După absolvire, a fost profesor în Amritsar şi Lahore. În anii 1930, poetul s-a aflat sub influenţa mişcării progresiste (socialiste).
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a servit în armata indiană din Delhi şi a fost promovat, în 1944, la gradul de locotenent-colonel.
A demisionat din armată în 1947 şi s-a întors la Lahore.
A fost redactor la ziarul de orientare socialistă „The Pakistan Times”, în limba engleză şi, apoi, la ziarului „Imroz”, scris în limba urdu.
După proclamarea independenţei noului stat, alcătuit din două teritorii, Pakistanul de Vest şi Pakistanul de Est, Faiz s-a mutat împreună cu familia în Pakistanul de Vest.
S-a implicat în organizarea mişcării sindicale şi a fost numit vicepreşedinte al Federaţiei Sindicale.
Două dintre colecţiile sale de poezie, „Dast-e Saba” şi „Zindan Namah”, se concentrează pe viaţa din închisoare, perioadă care i-a oferit o nouă perspectivă asupra vieţii.
