Protestul care i-a întrerupt vacanța la mare lui Ceaușescu

 

Ceaușescu însuși a simțit nevoia să fie prezent la negocierile directe cu protestatarii, semn că situația era gravă. 

Cea mai importantă acțiune revendicativă organizată de muncitori în timpul regimului comunist din România a avut loc acum 42 de ani.  Între 1 și 3 august 1977, în Valea Jiului minerii intrau în grevă, la care aveau să participe circa 35.000 dintre ei.

Revolta minerilor din 1-3 august 1977 a avut loc în contextul unor condiţii foarte grele de muncă. Mijloacele tehnologice erau foarte precare iar accidentele de muncă erau destul de frecvente.

În plus, anul 1977 a fost un an greu pentru economia României, urmările crizei energetice mondiale din 1973-74 încă erau resimţite iar cutremurul din 4 martie 1977 a îngreunat şi mai mult situaţia.

Nicolae Ceauşescu nu a acceptat, în acest context, reducerea planului de producţie şi a insistat ca toţi indicatorii stabiliţi anterior să fie îndepliniţi, comentează RRA.

Greva propriu-zisă a început la mina Lupeni pe 1 august 1977 şi s-a încheiat pe 3 august 1977.  Minerii şi-au stabilit revendicările privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă, pe care au hotărât să le prezinte la Bucureşti printr-o delegaţie. Ulterior s-a renunţat la această idee.

Greviştii de la Lupeni s-au adunat în curtea minei şi li s-au alăturat colegi din alte exploatări miniere din Valea Jiului, unde şi-au susţinut revendicările. 

Nicolae Ceaușescu, care atunci cumula toată puterea, prin funcțiile ocupate în stat, a fost nevoit să își întrerupă concediul pe care îl petrecea la malul Mării Negre, pentru a se deplasa la fața locului.

A ordonat oprirea trenurilor pentru ca minerii să nu vină la Bucureşti şi l-a trimis  pe secretarul CC al PCR, Ilie Verdeț, să calmeze situaţia. Acesta a fost sechestrat în ghereta portarului de la intrarea în mina Lupeni, împreună cu prim-secretarul de partid din Petroșani. Ortacii spuneau că demnitarii vor fi eliberaţi doar în clipa în care Nicolae Ceauşescu va sosi acolo.

Ceaușescu însuși a simțit nevoia să fie prezent la negocierile directe cu protestatarii, semn că situația era gravă. 

A aterizat la Petroșani și a început să lanseze promisiuni, pentru a calma spiritele și a-i determina pe oamenii nemulțumiți de condițiile de muncă și de sărăcia în care erau nevoiți să trăiască, să revină la lucru. 

El le-a promis îmbunătățirea condițiilor de muncă, creșterea calității alimentației și a bunurilor de consum, revizuirea sistemului de pensii, ba chiar și locuințe. Doar așa i-a convins pe oameni să revină la lucru. După mai multe ore de discuții și multe promisiuni, minerii au acceptat reluarea lucrului.

Din conţinutul dosarelor de la CNSAS reconstitui cu greutate greva pentru revendicări economice şi sociale ce l-a adus pe însuşi Ceauşescu în postura de negociator. 

În schimb, observi că Securitatea era preocupată de insuficienta activitate de colectare a informațiilor din teren referitoare la nemulțumirile minerilor și se concentra pe măsuri care să evite situații similare în viitor.

Activitatea de cunoaștere și stăpânire a situației operative din zonă nu s-a ridicat la nivelul cerințelor și nu a cuprins toate categoriile de persoane pretabile la acte antisociale, iar informațiile obținute privind diverse frământări și nemulțumiri ale angajaților nu au constituit obiectul unor preocupări permanente pentru a se putea aprecia tendințele de amplificare a lor și a se acționa preventiv”, se arată în planul de măsuri prezentat în octombrie 1977, din dosarul ”Privind ordine circulare nr. 90478-90521”, din arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).
”În primele zile ale lunii august 1977, la unele întreprinderi miniere din Valea Jiului s-au produs acte de dezordine care au dus la dezorganizarea producției, cu consecințe negative asupra realizării sarcinilor de plan.Analiza împrejurărilor în care s-au produs actele de dezordine a scos în evidență și unele neajunsuri în activitatea organelor Ministerului de Interne”, se mai arată în raport.

”Greva minerilor din 1977 din Valea Jiului a fost cea mai importantă sfidare lansată de un grup de muncitori puterii comuniste din România de la potopul de proteste din Bucureşti, Iaşi şi Cluj, prilejuit de revolta ungară din 1956”, scrie profesorul Dennis Deletant, în ”România, sub regimul communist”.

În pofida promisiunilor făcute de Nicolae Ceauşescu, pentru ca greviştii să-şi reia lucrul, pedeapsa s-a dovedit extrem de severă: arestarea delegaţilor aleşi pentru întrevederea cu şeful statului, „curăţirea“ muncitorilor care şi-au reclamat drepturile (din care mai mult de 4.000 au fost concediaţi şi aproximativ 3.000 „deplasaţi“ în alte mine din afara Văii Jiului), acte de violenţă comise faţă de „vinovaţi“ de către agenţii Securităţii „angajaţi“ ca mineri, declararea regiunii Lupeni „zonă interzisă“, arată memorialsighet.ro.

Represiunile au început să apară la jumătatea lunii august, după Ziua minerilor. 

Participanţii la grevă, filmaţi în secret, au fost chemaţi la sediul Securităţii, unde au fost interogaţi şi torturaţi.

Totodată forţele de Securitate şi miliţie au fost întărite iar la intrarea în minele din zonă au fost postate blindate pentru a descuraja noi acţiuni de protest.

Persoanelor găsite vinovate de tulburarea liniştii publice li s-au întocmit dosare penale. În urma proceselor au fost internaţi la psihiatrie 50 de protestatari, iar 15 grevişti au fost condamnaţi la închisoare.

La vremea respectivă nu s-a scris despre conflictul de muncă. Prezenţa lui Ceauşescu, imperios solicitată de grevişti, fusese anunţată în presă ca triumfală vizită de lucru. În final, lideri ai minerilor au compărut într-un proces soldat cu condamnarea a 15 "elemente descompuse" pentru dezordini publice. 
Din documentele Securităţii reiese că în Valea Jiului trăia pegra României, nu detaşamentul de frunte al clasei muncitoare, cum erau numiţi propagandistic minerii
”, afirmă istoricul Lavinia Betea.

Potrivit acesteia, din "planul de măsuri", definitivat şi aprobat de Securitate în chiar ziua în care Ceauşescu se întâlnise cu minerii, reiese că soarta multora dintre ei fusese decisă înainte încă de venirea secretarului general.

În 3 august se hotărăsc "identificarea, cunoaşterea şi cercetarea elementelor care s-au dedat la acte violente şi de dezordine în data de 2.08. a.c. în scopul tragerii lor la răspundere administrativă şi penală", precum şi "măsurile operative" la care se trecuse deja în intregul bazin minier al Văii Jiului. 

O "verificare la evidenţa operativă" a tuturor celor peste 40.000 de angajaţi din Valea Jiului şi avertizarea pe linie de securitate şi miliţie a unor "elemente cunoscute cu manifestări turbulente şi tendenţioase", întărirea pazei în toate locurile publice, verificarea tuturor purtătorilor autorizaţi de armă – erau alte acţiuni preliminare de anvergură. 

Consecinţa acestora urmau a fi "măsuri de scoatere din Valea Jiului a elementelor cu antecedente penale care au o comportare necorespunzătoare la muncă şi în societate" şi "măsuri de întărire şi reorganizare a potenţialului informativ”.