În martie 1968, un accident inexplicabil și catastrofal face un submarin sovietic de clasă Golf – cunoscut sub numele de K-129 – să se scufunde în Pacific, la 1560 de mile nord-vest de Hawaii.
Public, nimeni din lume nu știa ce s-a întâmplat, unde era submarinul sau ce secrete ar putea fi ascunse la bord.
În spatele scenei, totuși, anchetatorii americani au declanșat o operațiune secretă a guvernului SUA pentru a recupera submarinul și, implicit, multe secrete ale sovieticilor.
Misiunea a avut codul Proiectul Azorian și a fost lansată de pe o navă sub acoperire numită Glomar Explorer.
Din puținele informații care au devenit publice de atunci, se crede că K-129 transporta trei rachete balistice – fiecare înarmată cu un focos nuclear de o megatonă.
Era armat și pregătit să lanseze rachete spre ținte de pe Coasta de Vest a SUA în caz de război nuclear.
Prezența submarinului a fost probabil detectată de sistemul SONAR subacvatic al marinei americane, folosit la acea vreme pentru identificarea și urmărirea amenințărilor sovietice subacvatice.
Se știe puțin despre cauza accidentului sau despre modul în care submarinul a ajuns să se odihnească la trei mile sub suprafața oceanului.
Dar se spune că președintele SUA din acea vreme a dat aprobarea unei misiuni de recuperare sub acoperire.
Având în vedere o comoară de informații extrem de secrete și posibilitatea de a fura un submarin nuclear sovietic, Richard Nixon a aprobat în august 1969 crearea unui grup special de lucru în cadrul CIA cunoscut sub numele de Personalul Proiectelor Speciale.
În scopul de a recupera submarinul și tehnologia sa extrem de valoroasă, grupul a fost instruit să îndeplinească misiunea fără a-i avertiza pe sovietici cu privire la faptul că SUA știau că există K-129.
Proiectul Azorian a fost atât de secret încât doar un grup restrâns de oameni din CIA și Casa Albă știau despre asta și în următorii câțiva ani au creat un plan de recuperare a submarinului de 1.750 de tone.
Nava a fost finalizată în 1973 și a staționat în Long Beach, California, iar pentru observatorii din afară părea pregătită să pleve într-o căutare de noduli de mangan de pe fundul oceanului.
Chiar dacă mulți ani mai târziu Glomar Explorer a ajuns la K-129, sovieticii asigurau în continuare o supraveghere atentă a zonei.
Au petrecut două săptămâni urmărind nava de salvare cu suspiciune când a ajuns în cele din urmă la fața locului, în vara anului 1974.
Dar informațiile sovietice nu au putut confirma ținta navei americane.
În momentul în care și-au dat seama ce se întâmplă, era prea târziu pentru a opri operațiunea și au fost necesare doar patru săptămâni pentru a scoate submarinul la suprafață.
Întreaga operațiune a fost înregistrată, dar până astăzi se știe puțin despre operațiune și cât de valoroasă a fost informația adunată de pe submarin.
Se crede că nava a recuperat o parte din K-129, dar o defecțiune mecanică a făcut ca două treimi din secțiunea recuperată să se rupă în timpul operațiunii.
Se mai bănuiește că nu au fost recuperate rachete nucleare de la epavă.
Sursa: AICI
