Unele dintre aceste falsuri au fost vândute pentru valori record în licitaţii, aşa cum s-a întâmplat cu falsul Cranach cumpărat pentru 7 milioane de euro de prinţul de Liechtenstein.
Prezenţa lianţilor sau a pigmenţilor din secolul XX, depistată târziu în mai multe dintre picturi, dovedeşte că acestea sunt falsuri.
Giuliano Ruffini, 75 de ani, un bărbat deosebit de şarmant, trăieşte între Parma şi Reggio-Emilia, la fel ca şi pictorul Lino Frongia.
Ca negustor de artă, Giuliano Ruffini a înşelat timp de zeci de ani muzee şi case de licitaţii cu zeci de falsuri după lucrări ale unor maeştri din vechime – una dintre cele mai pasionante mistere din lumea artei care iese la lumina zilei şi un posibil scenariu de film pentru Hollywood.
Fost jurnalist la Libération, Vincent Noce a condus ancheta timp de cinci ani şi şi-a publicat concluziile în volumul L’affaire Ruffini.
O poveste „foarte bine documentată” pentru a dezlega „o uriaşă afacere cu zeci şi zeci de tablouri false”, crede Eric Turquin, expert francez în vechii maeştri, citat de Agerpres.
În urma unei anchete deschise în mai 2014 pentru „fraudă artistică” şi „falsificare”, a fost emis un mandat european de arestare împotriva cetăţeanului franco-italian Giuliano Ruffini.
Un pictor italian pe nume Lino Frongia, suspectat că ar fi executat falsuri, este de asemenea reclamat de justiţia franceză.
În timp ce atrage atenţia că toţi suspecţii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, Vincent Noce îşi clădeşte ancheta detaliată pe contactele sale cu un număr important de protagonişti din lumea artei, care au uneori opinii divergente.
„Adevărul nu este niciodată pur şi este rareori simplu!, recunoaştea el, citându-l pe Oscar Wilde.
Curtea de Apel din Milano a autorizat anul trecut predarea celor doi suspecţi justiţiei franceze.
Pentru Giuliano Ruffini, ea a indicat însă că nu-l poate însă preda imediat, până la finalizarea unei proceduri paralele în care acesta este acuzat de evaziune fiscală.
„Începând cu anii ’90 el a vândut, în cea mai mare parte prin intermediari, zeci dacă nu sute de tablouri.
Unele dintre aceste tablouri au fost expuse de marile muzee ale lumii. Niciunul dintre ele nu avea un istoric de provenienţă clar.
Ceea ce este cel mai surprinzător este faptul că muzeele, galeriile şi casele de licitaţii nu au căutat să cunoască istoria de provenienţă a picturilor, lăsându-se seduse de fineţea reproducerilor”, susţine Vincent Noce.
„Acest lucru demonstrează marea neglijenţă a experţilor şi curatorilor care nu şi-au pus întrebări cu privire la absenţa informaţiilor de provenienţă ale operelor şi s-au mulţumit doar să le examineze vizual (uneori chiar prin intermediul unor fotografii), fără a apela la studii de laborator”, mai susţine jurnalistul francez.
Eric Turquin recunoaşte:
