Online

Prințesa ROMÂNIEI căreia îi PLĂCEA să PESCUIASCĂ FOTO

 Cătălin Pena
Prințesa ROMÂNIEI căreia îi PLĂCEA să PESCUIASCĂ FOTO

Ziarele din 1930 publicau o fotografie cu cu Regina Mărioara a Iugoslaviei, fosta prințesă a României, ținând în mână o undiță cu care dă la pește de pe un pod de lemn.

Explicația de sub fotografia din Adevărul Ilustrat suna așa: “Regina Marioara a Jugoslaviei este o pasionată amatoare a pescuitului. Majestatea Sa își petrece – în timpul verii – o mare parte a orelor libere, dedându-se acestei atrăgătoare ocupațiuni, după cum se poate vedea de pe fotografia ce-o reproducenm mai sus”.

 

Mărioara s-a născut pe  8 ianuarie 1900 la Gotha, tatăl său Ferdinand era principele moṣtenitor al tronului României.

Numită de români Mărioara, iar de mama sa, Regina Maria, Mignon, a căpătat prin naṣtere titlul de principesă a României. „Veselă, zâmbitoare ṣi uimitor de drăgăstoasă din cea mai fragedă copilărie”, astfel a descris-o Regina Maria.

 

Botezată în rit ortodox ṣi educată englezeṣte, principesa Mărioara a devenit regina Iugoslaviei, căsătorindu-se la 8 iunie 1922 cu regele Alexandru I pe care l-a iubit cu adevărat ṣi cu care a avut trei băieṭi: Petru, Tomislav ṣi Andrei. Foarte repede a învăṭat limba sârbă ṣi istoria noii sale ṭări.

În 1934, regele Alexandru era asasinat la Marsilia de un membru al unei organizaṭii croate care lupta pentru dezmembrarea Iugoslaviei. La 34 de ani Maria era văduvă ṣi mama unui rege în vârstă de 11 ani, Petru, care avea să fie ultimul suveran al Iugoslaviei. Au urmat ani grei de exil ṣi moartea, la Londra, în 1961.

 

Muzeul de Istorie a Bucureṣtiului și Grupul de Istorie Orală  dețină două înregistrări cu Adina Take Ionescu ṣi Dina Balṣ, care au cunoscut-o pe prima și ultima Regină a Iugoslaviei.

 

Dina Balṣ:

„Pot să spun de[spre] prinţul Niculae şi de[spre] Marioara, aşa zisă Mignon, care a devenit regina Serbiei, nevasta lui Alexandru al Serbiei care a fost asasinat la Marsilia. Era foarte drăguţă, foarte naturală, foarte simplă; foarte frumoasă ca obraz, cam grăsuţă, dar ei îi plăcea o viaţă simplă: ea era singura care mergea, din toată familia, cu regele Ferdinand la vânătoare. Umbla pe munţi, umbla pe câmpuri – îi plăcea vânătoarea! – cu ghete cam scâlciate, aşa era, foarte simpatică, foarte veselă şi eram prietene. […] Făceam excursii, mergeam la stână, la stâna regală, să mâncăm acolo, numai noi tineretul, făceam excursii pe munte, mă rog, ne întâlneam, stăteam mult de vorbă, glumeam, aveam şuetele noastre – că dacă ne cunoşteam toţi, ştiam defectele unul altuia -, ne necăjeam unii pe alţii. […]

Odată eu am trecut prin parc şi m-am întâlnit cu Niculae cu Marioara care veneau în contrasens. „Ce fac, ce nu ştiu ce, ce facem?..„ Zice: „Ce faci tu?„ „Ce să fac, uite, mă duc la Capşa„, deschidea jos, acolo, Capşa. „Hai să mergem să mâncăm o prăjitură!„ Ne-am dus toţi trei, am mâncat prăjituri, dimineaţa, la 11-12. Pe urmă au mers cu mine la bunicu-meu, la vilă, la Sinaia, nu ştiu ce trebuia eu să iau şi au venit cu mine. Adică aşa, simplu, singuri, natural! […]

[Altă dată] am făcut un picnic la Cuţarida ṣi pe când eram la Pelişor, acolo ne adunam, la Pelişor, […] – eu aveam 16 ani atunci – pe când discutam cu toţii unde mergem, nu ştiu ce, a ieşit sus, a venit regina acolo şi a întrebat, pe franţuzeşte a întrebat, pe Marioara: „Ce faceţi?„. Şi ea a spus: „Mergem să picnicăm la Cuţarida…„ Şi regina a spus: „Prenez aussi le pauvre papa!„ – „Luaţi-l şi pe bietul papa!„ ṣi l-am luat şi pe regele cu noi. Şi regele a venit cu Rolls-ul – el avea un Rolls deschis, decapotabil, aşa era – şi era regele cu şoferul lângă el în faţă, regele conducea şi noi eram trei în spate: Ilenuţa Cuţarida cu Marioara şi cu mine. Şi ăilalţi urmau. Niculae era cu alţii şi aşa mai departe. Am plecat cu toţi la Cuţarida, ne-am aşezat cu toţi în faţa mănăstirii, era o pajişte mare, era foarte frumos, nu era nimica, [doar] iarbă. Ne-am aşezat acolo, am pus o faţă de masă pe jos, ne-am adunat împrejur şi-am scos proviziile. Printre provizii erau şi chiftele, bineînţeles. Şi cum eram noi aşezaţi aşa – erau mulţi băieţi: erau fraţii mei, erau verii mei, erau băieţii Cuţarida, mă rog, erau o grămadă de băieţi -, la un moment dat unul din ei a cerut: „Daţi-mi şi mie o chiftea!„ – chiftelele erau aşezate vizavi. Şi atuncea ăla care era aşezat în dreptul chiftelelor, a luat chifteaua şi a aruncat-o peste masă. Ei, asta a plăcut regelui grozav, a făcut un haz nemaipomenit şi atunci a fost un fel de bătălie cu chiftele care zburau peste masă… Vreau să spun că era foarte natural, foarte simplu, n-aveau morgă, fiindcă erau cine erau… […]

Mătuşă-mea, sora tatei a’ mare era Irina Procopiuc, care a fost dama de onoare a reginei Maria dintotdeauna, până a murit. Şi ei îi plăcea foarte mult muzica […] ṣi-atuncea joia întotdeauna era muzică la mătuşă-mea şi totdeauna venea lume. Noi eram din oficiu invitaţi. Şi, între altele, când s-a logodit Marioara cu regele Serbiei, el a venit şi a stat aicea, bineînţeles a fost invitat şi el la mătuşă-mea. Ei bine, erau aşa: era un mic salon şi un holişor cu uşi între. Ei, să nu crezi că a trecut el o uşă, dacă era o cucoană! Nu exista! Şedea şi aştepta să treacă doamnele şi pe urmă trecea el, [era] de o politeţe nemaipomenită! Şi felul de a spune bună ziua!… aşa de amabil! […] S-a logodit Mignon, el i-a adus nişte bijuterii minunate, dar minunate, absolut!.. A fost logodnă mare, la Cotroceni ṣi pe urmă a fost nunta civilă […] ṣi ne-am dus cu toţii, bineînţeles, cu invitaţii, îmbrăcaţi festiv. Şi-a plecat cu el în Serbia…

Seara a avut loc un dineu, o recepţie?

A fost mai-nainte un bal pentru noi toţi, cu tot tineretul şi cu toată lumea…

Mai ţineţi minte amănunte de la acest bal?

Cum erau balurile totdeauna la ei… în Sala Tronului era balul şi cu un bufet foarte mare, bineînţeles, alături ṣi lume multă, atuncea era tot guvernul, toată lumea, toţi miniştrii, cu nevestele lor, cu lumea din „lume„, copiii, tineretul, care erau prieteni cu ei… corpul diplomatic ṣi, mă rog, era sala plină. […]

Şi pe urmă ea a revenit ca să-şi vadă părinţii, după un an… mai puţin de un an. Şi atuncea a venit şi a stat la Cotroceni ṣi m-a chemat într-o dimineaţă, eu îl aveam deja pe [fiul meu] Dan, era mic Dan, aşa, mititel ṣi era foarte nostim, era ca un japonez! Şi m-am dus cu Dan, la 11:00. Şi ea ne-a primit şi avea [pe cap], cum era atuncea, se purta foarte mult… ca să stea părul, puneai o plasă, ştii, avea o plasă roşie. Ne-am dus acolo, a vorbit cu Dan, Dan vorbea, graseia foarte tare, cum graseiază şi acum. Ea mi-a arătat mie bijuteriile, că venise ca să stea un timp aicea şi bineînţeles avea recepţii şi venise cu nişte bijuterii nemaipomenit de frumoase! Şi [apoi] am plecat. Şi pe scară, când ne dădeam jos pe scară la Cotroceni, l-am întrebat pe Dan: „Ei, zic, ţi-a plăcut regina?„ El mi-a răspuns: „Da, foarte mult, că avea şapcă de şef de gară!„ I-am spus lui Mignon… i-am trimes vorbă că i-a plăcut foarte mult băiatului, că avea şapcă de şef de gară, i-a plăcut grozav! Vreau să spui că erau foarte naturali şi foarte populari, aş zice, nu?!…”

 

Adina Take Ionescu:

„Îmi ceri să spun între altele ṣi amintiri cu căsătoriile pe care prinṭesele noastre trebuia să le facă. Erau fete mari… una [Elisabeta] trebuia să ia pe regele Greciei, cealaltă, Mărioara, regina ar fi vrut foarte mult să-l ia pe regele Boris al Bulgariei – mai puṭin un Karagheorghe […]. Sigur, regele Boris era un Coburg, asta o mulṭumea mai mult decât un Karagheorghe. […]

[Regina], prin Miṣu, ministrul Palatului, invitase pe Stambulinski, ministrul Bulgariei pe atunci. A sosit domnul Stambulinski aici, acompaniat de secretara lui, domniṣoara Stanciof […]. A fost, în una din seri, o masă la Palat – ṭiu asta de la Miṣu, mi-a spus-o într-un colṭ, la Palat, murind de râs. Masa întinsă, se vorbeṣte de una, vorbeṣte de alta. Din partea lui, Stambulinski interpelează pe Miṣu în bulgăreṣte… îi spune lui Miṣu: „Ştii ce? Spune-i bătrânei – regina! – că-mi place fata, aṣ lua-o!„ Regina care-l aude pe ăsta vorbind peste masă, întreabă pe Miṣu: „What did he say?„, asta însemnează: „Ce spune?„… Văz pe domniṣoara Stanciof schimbată la faṭă, devenită verde, gata să leṣine! Bineînṭeles Miṣu, om civilizat, spune reginei: „Doamnă, îmi spune admiraṭia [pe] care o are pentru Alteṭa Sa principesa Marioara ṣi că ar fi fericit s-o aibă acolo„. Regina aruncă o privire aspră lui Take [Ionescu]: „Vezi ce vrei să împiedici?!„ După masă, Take se face că nu vede… […] Take ṭinea foarte mult ca să fie alianṭa între noi ṣi Iugoslavia ṣi mai legată. Şi îl aprecia foarte mult pe regele Alexandru care era un om de o mare valoare. […] Regina s-a lăsat bătută, în sensul că a spus cu o mică… mouvement de nemulṭumire:„Faites comme vous voulez!„ – „Fă ce vrei!„, plictisită.

Atunci s-a scris la Belgrad, prin ministrul sârb, că [regele Alexandru] este aṣteptat la Curte, poate să vie. Bietul om venea niṭel cu frică, frica că n-o să placă, că n-ar fi vrut să se expuie la o oarecare răceală, o politicoasă răceală sau, în fine, în care să nu fie agreat. Atunci s-a decis la Palat ca să se întâlnească la noi în casă prima dată, la Sinaia. Prinṭesa Mignon cum îi spuneam noi, Marioara, a fost adusă până la uṣă la noi, mi se pare de doamna Procopiu care a plecat. Regele a venit acomapniat de ministrul lui, Marincovici, niṭel foarte jenat, foarte intimidat: ce va ieṣi?!..

Un ceai, Take, eu, regele, prinṭesa Mignon. Vă închipuiṭi, primele conversaṭii a baton rompu. Văd odată că se ridică Mignon în picioare, se duce în spatele fotelului meu ṣi face un semn regelui ṣi trece alături, în biblioteca noastră de jos, de lângă salon. Eu cu Take ne cam uitam aṣa… eu niṭel inexpertă, nu făcusem până atunci astfel de misii niciodată, să aranjez căsătoriile, nu mă tăia capul cum… în tot cazul, la un moment auzim un ṭipăt de mulṭumire: „Oh! Comme je suis heureux!„ ṣi vine radios Alexandru, îmbrăṭiṣează pe Take, îl ia în braṭe ṣi îl strânge în braṭe, vine la mine, îmi sărută mâna, pe urmă m-a luat ṣi pe mine în braṭe ṣi vine ṣi Mignon, niṭel mai placidă, ṣi: „Mais qu’est-ce qu’il y a?„, îmi spune, aṣa cum îi era temepramentul, „J’ai dit que j’ai accepté!„ […]

Ea [trebuia] să-l invite la Palat, să-i arate Peleṣul, să-i explice: „Sire, aicea este deja organizaṭie, vedeṭi, noi suntem… aicea e un palat făcut de bunicul meu, e o ṭară deja alcătuită, aṣa cum trebuie!„ Regele să-i răspunză: „Doamnă, aṣ fi fericit dacă aṭi vrea să mă ajutaṭi…„, în fine, comédii din astea, „…să mă ajutaṭi ṣi pe mine să fac ṣi eu în Serbia ce s-a făcut deja în România„, ca să vază dacă acceptă sau nu. Ea l-a chemat ṣi i-a spus: „Sire, ṣtiu că avem această convorbire deja planificată. E absurd, mâine veṭi veni la Palat, dar eu vă spui de astăzi că accept„. […]

Poate [spun] un mic lucru care pare niṭel băbesc sau superstiṭios, însă e o superstiṭie care… ṣtii că mi-a mai rămas ṣi acuma gândul ṣi frica de acest lucru. Purtam pe mine o mică… ṣi purtam pe dedesubt, ascunsă chiar, o mică iconiṭă trimisă de la Muntele Athos care mi-a fost recomandat a nu o pierde niciodată. Era o piatră de Lună pe care era gravat Mântuitorul. […] Îmi scot asta ṣi-i spun: „[Luaṭi asta de] la Muntele Athos, să nu se piarză! Poartă noroc, dar pierderea aduce nenoroc…„, i-am dat-o ei. […]

[În 1934] pleca în drum, să-l găsească pe regele care avea rendez-vous cu Barthou, la Marsilia. Regina urma să vie să-l găsească probabil la Paris. Trenul ei se încruciṣa, Simplonul […] avea o întârziere teribilă. Regina, impacientă, întreabă: „Dar ce se întâmplă, de întârziem aṣa?„ I-au spus: „Doamnă, e o întârziere a Simplonului, dar probabil că vine„. Ea s-a aplecat pe fereastră ṣi, pe cât îṣi aduce aminte, a auzit un zgomot căzut pe pietrele din gară… N-a dat atenṭie la ce i-a căzut, a crezut că nu-i nimic… […] Imediat ce s-a intrat în Italia s-a cunoscut atentatul de la Marsilia, moartea regelui ṣi a lui Barthou. Dar ce curios este că este tocmai în momentele în care regina aṣtepta trenul, aṣtepta Simplonul, în momentul ăsta regele a fost asasinat, în momentul când i-a căzut bijuteria jos! Ţiu asta de le ea… Natural, nu i s-a spus imediat, consternare, desperare; în gară la Milano vede că-i ies înainte autorităṭile italiene, prefectul, autorităṭile toate, mari, ale oraṣului ṣi vede o stare în care e ceva insolit. Prefectul înaintează, îi spune: „Doamnă, să nu vă fie frică, s-a întâmplat un mic accident regelui, un atentat…„ Ea, fără nici o vorbă, se uită la el: „Regele a murit!„ Tăcere… regele murise! De-atuncea ea mi-a istorisit văduvia ei, prinṭul Paul care a luat regenṭa, viaṭa ei care a fost foarte tristă, foarte tristă! Ea a suportat greu regenṭa principelui Paul. Şi mi-a mai istorisit: „E foarte curios… coincidenṭa aia, căci am întrebat ora la care a murit ṣi era ora când am auzit căzând… a căzut ceva: pierdusem bijuteria!..„”

 

 

 

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric