Principalele 10 pericole pentru omul simplu în Evul Mediu

 

A fost una dintre cele mai turbulente dar incitante epoci ale istoriei.

Cât de ușor ne-ar fi fost să trăim în Evul Mediu și ce pericole ne-ar fi pândit la tot pasul, ne dezvăluie istoricul Katharine Olson, într-un top alcătuit pentru site-ul historyextra.com

1. Ciuma

Dacă te-ai fi născut în secolul al XIV-lea sau al XV-lea exista un risc ridicat să te îmbolnăvești de ciuma bubonică. Ea a ajuns în Europa în 1348 și a afectat arii extinse din Spania până în Italia, Franta, Germania, Marea Britanie sau chiar Rusia.

Tinerii erau cei mai vulnerabili în fața “Morții negre”. Riscul de deces după prima săptămână era de 70-80%.

În Anglia, rata de deces era de 35-40%. Speranța de viață în Florența la sfârșitul secolului al XIV-lea era de sub 20 de ani, jumătate față de începutul anilor 1300.1

2. Călătoriile

Posibilitățile de a găsi un loc sigur și curat pentru a dormi în timpul nopții erau extrem de reduse. Cei mai mulți dormeau sub cerul liber. În special iarna, riscul de a muri înghețat era destul de mare. Se înmulțiseră jafurile și crimele care vizau străinii. Șansele de a găsi mâncare proaspătă erau limitate. Mulți se îmbolnăveau de toxiinfecție alimentară, iar dacă rămâneau fără mâncare erau obligați să fure sau să reziste înfometați.

Lipsa de informații îi aducea pe unii în locuri nepotrivite în momente nepotrivite. Puteau fi martori la o răscoală sau o infracțiune, puteau fi prinși la mijloc, răniți, uciși sau arestați. O altă problemă majoră era necunoașterea niciunei limbi străine. Dacă te îmbolnăveai în timpul unei călătorii, șansele de vindecare erau mici.

Exista și riscul de a muri înecat la traversarea unui râu. A fost cazul Împăratului roman Frederic I Barbarossa, care s-a înecat în râul Saleph (astăzi Goksu, Turcia) în 1190, în timpul celei de-a treia cruciade.

Călătoriile pe mare erau mult mai periculoase decât pe uscat, din cauza unor furtuni puternice, însă devenise la sfârșitul Evului Mediu cel mai sigur și rapid mijloc de transport. Un om simplu putea acoperi zilnic 15-25 de mile pe jos, 20-30 pe un cal și 75-125 pe un vas.

3. Foametea

A fost un pericol real pentru omul simplu din Evul Mediu. Resursele de mâncare depindeau de vreme și de recolta obținută. Mulți oameni riscau să moară de foame. Subnutriția era la ordinul zilei.

Efectele foametei puteau fi contabilizate de pe urma epidemiilor rezultate. Schimbările climatice de la începutul anilor 1300 au adus temperaturi foarte mici, nu întâmplător i s-a spus “Mica epocă de gheață”.

Între 1315 și 1322 au avut loc ploi în averse fără precedent, în unele locuri din vestul Europei chiar timp de 150 de zile consecutiv. Recoltele au fost distruse și oamenii au murit de foame, aproape 10-15% din populația Angliei.

4. Nașterea

Uitați de toată aparatura modernă de astăzi. Nașterile din Evul Mediu aveau un grad ridicat de risc. De cele mai multe ori, femeile nășteau acasă sau la câmp în timp ce munceau. Unele au murit din cauza oboselii accentuate. Cezariana era cunoscută și la acea vreme, însă intervenția chirurgicală era executată de cele mai multe ori când era prea târziu pentru făt, mamă sau amândoi.

De obicei se apela la o moașă și nu la medic. Nu aveau pregătire, ci doar experiențe anterioare. Erau destul de comune și infecțiile și complicațiile post-natale. În aceste cazuri, statutul social era aproape irelevant. Jane Seymour, a treia soție a lui Henric al VIII-lea, a murit în timpul nașterii lui Edward al VI-lea, în 1537.

5. Copilăria

Rata mortalității în rândul copiilor era foarte ridicată. Aproape 20-30% dintre copii riscau să nu apuce să împlinească vârsta de 7 ani.

Principalele motive erau subnutriția și diversele boli și infecții, în special gripa, tuberculoza sau infecțiile stomacale.  

Calitatea laptelui matern era departe de imunitatea celui de astăzi. Statutul social ciar nu avea mare importanță.

O treime dintre copiii ducilor englezi au murit între 1330 și 1479 înainte să împlinească vârsta de 5 ani. 

6. Fenomene meteorologice

Așa cum am amintit anterior, vremea rea influența atât călătoriile, cât și stocul de mâncare. La acea vreme, zonele rurale erau mult mai populate decât cele urbane. Oamenii se bazau pe producția de grâu și stocul de pâine.

O producție slabă însemna și produse de slabă calitate dar mai scumpe, ceea ce favoriza apariția foametei și a unor boli care provocau o rată mai mare a deceselor.

Schimbările climatice au obligat omul de rând să se adapteze și să regândească modul de a face agricultură. Asta nu a împiedicat Biserica să invoce tot timpul lipsa credinței în rândul populației și nevoia pentru ritualuri speciale, ba chiar și descântece uneori. Preoții erau chemați pe câmp pentru a binecuvânta semințele și a asigura fertilitatea solului. Fecioara Maria era invocată pentru a proteja împotriva furtunilor și a descărcărilor electrice.

Se ajunsese până în punctul în care dezastrele naturale erau “influențate” de comportamentul oamenilor slabi, a păcatelor comise de aceștia, precum crima, incestul sau disputele familiale. Vrăjitoarele ar fi fost în stare să zboare și să risipească norii pentru a evita căderile de grindină sau descărcările electrice care puteau ucide oameni și animale.

7. Violența

Evul Mediu a fost marcat de un grad accentuat de violență, indiferent de ramura socială din care proveneai. Altercațiile stradale și în taverne erau aproape zilnice. Revoltele împotriva lorzilor erau destul de dese. Uneori, rebeliunile erau chiar de durată, precum cea din Flandra din 1323-1328 sau revolta țăranilor din Anglia, din 1381.

Erau destul de dese și violurile, agresiunile și crimele, dar și omorul prin imprudență.

Un astfel de caz, consemnat în arhivele britanice, este cel al lui Maud Fras, ucis de o piatră aruncată fără intenție de pe castelul Montgomery din Țara Galilor în 1288.

Consemnate sunt și disputele pe durata mai multor generații între diverse familii de nobili. Onoarea personală sau a familiei trebuia apărată într-un duel. În Țara Galilor medievală, rivalitatea politică și lupta dinastică erau tranșate prin orbirea, uciderea sau castrarea oponenților.

Violența în bătălii curma însă mult mai multe vieți. Cea mai sângeroasă a avut loc în cadrul Războiului Rozelor, la bătălia de la Towton (1461), unde și-au pierdut viața, conform cronicilor vremii, între 9000 și 30.000 de oameni.

8. Erezia

Cei care aveau curajul să își exprime opiniile religioase considerate a fi în contradicție cu creștinismul își puneau singuri viața în pericol, fie că erau evrei, musulmani sau creștini care nu se supuneau Papei.

Antisemitismul a dus la masacrarea evreilor din York și Londra la finalul secolului al XII-lea, în timp ce Edward I i-a expulzat pe evrei din Anglia în 1290, interdicție care a fost ridicată abia la mijlocul anilor 1600.

Spania și-a făcut chiar un țel primordial din eradicarea ereziei. Primul pas era de a recupera Iberia de sub dominația musulmană, ceea ce a fost reușit abia în anul 1492.

În Spania s-a dorit unificarea țării sub o singură religie creștină. În acest sens s-au pus bazele inchiziției spaniole din 1478.

Evreii au fost alungați în 1492, în timp ce musulmanilor li s-a permis să rămână doar dacă acceptau convertirea la creștinism.

9. Vânătoarea

Era principala distracție pentru nobilimea din Evul Mediu. Împăratul Charlemagne (Carol cel Mare) era extrem de pasionat de vânătoare la începutul secolului al IX-lea, la fel ca și William Cuceritorul în Anglia.

Dar această pasiune însemna și asumarea anumitor riscuri. Nu de puține ori aveau loc accidente: puteau cădea de pe cal, puteau fi atins de o săgeată sau să fi atacat de un animal sălbatic.

Împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul a decedat în anul 886 la vânătoare, fiind târât pe jos aproape 15 mile de un cerb, după ce animalul își agățase coarnele în cureaua acestuia.

O soartă similară a avut în 1100 Regele William al II-lea, străpuns de o săgeată trasă accidental de unul dintre supușii săi.

Tot la vânătoare a murit în 1143 și Regele Fulk V al Ierusalimului, în Acre (Akko) după ce calul său s-a împiedicat, iar el și-a zdrobit capul de șa.

10. Moartea subită sau prematură

O caracteristică a Evului Mediu este că speranța de viață era foarte mică. Ea depindea de statut, avuție, locul nașterii (rural sau urban) și gen. Bogăția nu garanta o viață lungă, dovadă că cei mai mulți călugări, care nu duceau lipsă de nimic, nu trăiau mai mult decât țăranii obișnuiți.

În rândul țăranilor englezi, speranța de viață depindea de bunăvoința lordului.

Cei care primeau destulă mâncare de calitate trăiau până la 50 de ani, dar în unele cazuri trăiau doar până la 30 de ani. Speranța de viață a crescut cu șapte ani la mijlocul secolului al XIII-lea.

Între 1330-1479, speranța de viață în Anglia era de 24 de ani pentru bărbați și 33 pentru femei.

În Florența, la finele anilor 1420, speranța de viață era de doar 28,5 ani pentru bărbați și 29,5 ani pentru femei. 

Oamenii își făceau griji pentru o posibilă moarte prematură, fie în bătălii, execuții, accidente sau din cauza unor boli. Ei își puneau speranțe în anumite ritualuri, descântece care să îi protejeze de o moarte prematură prin otrăvire, fenomene naturale, fulgere, incendii, inundații sau alte pericole neprevăzute.