A fost Patriarh al Constantinopolului și Mitropolit al Țării Românești. A luptat pentru dreapta credință și a rămas cunoscut ca „învățător al nefățărniciei’. Și-a dedicat întreaga viață studiului cărților sfinte și, la numai nouă ani după ce a trecut în neființă, a devenit primul sfânt canonizat în țara noastră.
El a conceput Rugăciunea de Dezlegare, citită la fiecare slujbă de înhumare.
”Prin citirea de către preot a rugăciunilor de dezlegare și iertare, se cere de la Dumnezeu ca să dezlege de orice blestem și afurisenie și să ierte sufletul repausatului care a murit spovedit și iertat cu cei împricinați, dar care din uitare și slăbiciune omenească a rămas cu păcate nedezlegate și neiertate”, arată doxologia.ro.
Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolului, s-a născut în Peloponez în prima jumătate a veacului al XV-lea, primind la botez numele de Nicolae.
Arătând multă dragoste pentru carte, a avut mulţi dascăli iscusiţi şi cuvioşi la şcolile Despotatului din Mistra, care i-au dat o învăţătură aleasă dar l-au povăţuit şi pe căile slujirii lui Dumnezeu, scrie basilica.ro.
După trecerea la cele veşnice a tatălui său, alege calea vieţii monahale, plecând la pustnicul Antonie din Epidaur, apoi la dascălul său, ieromonahul athonit Zaharia, din mâinile căruia a primit chipul monahicesc, luând numele Nifon, care în limba greacă înseamnă: cel ce veghează.
Împreună cu acesta, din pricina tulburărilor iscate de Sinodul unionist de la Ferrara-Florenţa (1438-1439) a plecat din Grecia în Albania, unde a fost hirotonit ieromonah, iar, după cucerirea ei de către turci, a stat o vreme la Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrid. După moartea îndrumătorului său, a plecat la Muntele Athos.
Acolo, cercetând mai multe mănăstiri, schituri, peşteri şi chilii pustniceşti, s-a aşezat în cele din urmă la Mănăstirea Dionisiu. Aflând, însă, de evlavia şi de înţelepciunea lui, clerul şi credincioşii din Salonic l-au ales mitropolit, în anul 1483.
Acolo a păstorit cu vrednicie, învăţând şi întărind în Ortodoxie pe credincioşii săi, tulburaţi de zvonurile falsei uniri cu Biserica latină. În anul 1484, mitropolitul Nifon a luat parte la un sinod care a osândit hotărârile de la Ferrara-Florenţa.
În anul 1486, Sfântul Nifon a fost ales patriarh al Constantinopolului. De vreme ce împrejurările erau deosebit de grele – întrucât, de la cucerirea Constantinopolului (1453), turcii se amestecau necontenit în treburile Bisericii Ortodoxe – şi păstoria Sfântului Nifon a fost zbuciumată.
A fost alungat din scaun, apoi iarăşi chemat, la cererea credincioşilor, iar în anul 1498 a fost surghiunit la Adrianopol.
În această cetate l-a întâlnit voievodul Ţării Româneşti, Radu cel Mare (1495-1508), în anul 1503, pe când se întorcea de la Constantinopol spre ţară, şi l-a înduplecat să vină spre a pune bună rânduială în Biserica Ţării Româneşti.
Astfel a venit la Târgovişte, însoţit de cei doi ucenici de-ai săi, Macarie şi Ioasaf (care, fiind mai târziu martirizaţi de păgâni, sunt şi ei cinstiţi în rândul Sfinţilor).
După ce a sosit în Ţara Românească, Sfântul Ierarh Nifon a adunat în sobor pe egumenii şi boierii ţării.
Atunci au fost întemeiate Episcopia de la Râmnic şi cea de la Buzău, iar Sfântul Nifon i-a sfinţit pe cei doi episcopi.
De asemenea, s-a îngrijit de apărarea credinţei ortodoxe şi de bunul mers al vieţii monahale.
În Ţara Românească l-a avut ca fiu duhovnicesc pe Neagoe Basarab, cel care avea să devină în 1512 domnitor.
Totuși, Sfântul Nifon nu s-a mai putut bucura de buna rânduială pe care o pusese în Biserica Ţării Româneşti, deoarece domnitorul Radu cel Mare a săvârşit o nelegiuire, căsătorindu-și o soră cu un boier moldovean, numit Bogdan, care avea soţie şi copii în Moldova.
Sfântul Nifon, neputând încuviinţa o asemenea căsătorie, a rămas neînduplecat la rugăminţile voievodului.
După puţină vreme, a plecat din Ţara Românească, împreună cu cei doi ucenici ai săi, mergând întâi în Bitolia Macedoniei, iar de acolo la Sfântul Munte, aşezându-se la Mănăstirea Vatoped.
Nifon și-a dat obștescul sfârșit la 11 august 1508.
După şapte ani, Sfântul Voievod Neagoe Basarab (1512-1521), noul domn al Ţării Româneşti, i-a trimis pe boierii săi la Mănăstirea Dionisiu şi, cu încuviinţarea monahilor de acolo, luând moaştele Sfântului Nifon, le-au pus într-un sicriu de lemn şi le-au adus în ţară cu mare alai.
Apoi le-au aşezat deasupra mormântului lui Radu cel Mare, de la Mănăstirea Dealu, ctitoria acestuia, ca, astfel, Sfântul să ierte greşeala răposatului domnitor.
Sfântul Voievod Neagoe Basarab a rânduit ca sfintele moaşte ale Ierarhului să fie puse într-o raclă de argint, poleită cu aur şi pietre scumpe, şi să fie duse înapoi la Sfântul Munte. Însă, părinţii din acea mănăstire, văzând adânca evlavie a Voievodului, i-au dăruit capul Sfântului Nifon şi o mână.
Neagoe Basarab a ridicat biserică nouă la Curtea de Argeş.
În anul 1517 a venit la sfinţire patriarhul Teolipt al Constantinopolului, săvârşind şi trecerea în rândul Sfinţilor a marelui ierarh Nifon.
Moaştele lui au fost aşezate acolo, iar din anul 1949 se află în Catedrala Mitropolitană din Craiova.
