„Profesor de religie al copiilor români care făceau şcoală în şcolile germane. (…) Acest Ioan Broşu, ca să se salveze de presiunea politicului, fuge la Arad şi cere să fie călugărit, îşi dă singur arest la domiciliu. Este salvat de episcopul de Arad, nu l-a călugărit niciodată, dar îi acceptă cererea, îl păzeşte acolo şi reapare în dimineaţa zilei de 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, semnând pe credenţialele din zona Sibiului. (…) Broşu face un gest, trecut sub tăcere de istorici, dar care există consemnat, o spune Silviu Dragomir la înmormântarea lui. Broşu vede acolo, la un moment dat, că politicienii, ca toţi politicienii în anumite zone, se apucau şi negociau ei, mai spuneau „hai să facem şi asta, mai punem şi asta pe hârtie”, deşi Declaraţia fusese adoptată, ei mai modificau, mai puneau o virgulă, erau toţi oameni de Drept, ştiau ce fac, Broşu, probabil că, fiind o fire mai nervoasă, fiind şi poet, trebuia să se manifeste ca atare, iese pe o piatră în faţa naţiunii române, şi despre el se spune că ar fi spus public (…) „Trăiască România Mare!”. Este primul care afirmă public, la Alba Iulia, la 1 Decembrie, „Trăiască România Mare!”, a declarat preotul Constantin Necula, citat de oradesibiu.ro.
Broşu este cel care a „grăbit” semnarea actului de Unire, stârnind strigătele de bucurie a o sută de mii de români veniţi la Alba Iulia.
„Se urcă pe o piatră, se întoarce în sală şi le spune politicienilor: ‘no, acum semnaţi?’, afară strigau o sută de mii de oameni, pe care noi astăzi nu-i mai putem vedea, pentru că pe locul acela s-a construit catedrala încoronării primului rege al României”, povesteşte Constantin Necula.
Ioan Broşu s-a remarcat ulterior prin cariera diplomatică
„Broşu, ca să înţelegeţi că este verificată ascensiunea lui, este primul ambasador plenipotenţiar cu afaceri speciale la Paris, este omul care reia relaţiile politice prin ambasadă, cu Germania, este consul în Elveţia şi pune la punct, prima relaţie serioasă cu Berna şi este omul care redă României, relaţiile politice cu Belgradul. Ne-a luat aproape patru ani de zile să găsim firul acesta, pentru că arhiva Ministerului de Externe este în continuare externă. Mai este un subiect pe care trebuie să vi-l spun, îl intuim, nu ştim până unde ne vor duce documentele, dar intuiţia şi documentele de până acum ne spun că acest Broşu, braşoveanul şcolit la Sibiu, intelectual al Sibiului, atestat de Sibiu, este cel care organizează transferul întregului tezaur polonez de la Varşovia la Tomis, pe când nimeni nu ne făcea hoţii Europei, având încredere că pe teritoriul României nu va dispărea nimic din tezaurul unui popor liber, cum era cel polonez. Îşi duce misiunea până la capăt, este omagiat de către polonezi, atât că în 1943 se stinge”, a arătat Necula.
Ioan Broşu, fiul unui preot patriot din Braşov
Profesorul de religie Ioan Broşu a fost fiul cel mare al preotului Ioan Broşu, din Dârstele Braşovului, potrivit unui articol publicat de cercetătorul Mircea Gheorghe Abrudan.
Şi bunicul lui Ioan Broşu a fost un om foarte credincios, după cum reiese dintr-o scriere a tatălui celui care a făcut istorie pe 1 Decembrie la Alba Iulia.
Broșu a activat pe postul de catehet al elevilor români care învăţau la școlile confesionale catolice și luterane din Sibiu.
Poet, traducător, publicist
Cu suflet sensibil de poet și traducător al nuvelelor lui Oscar Wilde.
Broșu s-a afirmat și ca publicist în paginile „Telegrafului Român”, în „Foaia Poporului” și în „Gazeta Poporului.Foaie politică-culturală”, întemeiată și condusă alături de prietenii săi Nicolae Bălan, Silviu Dragomir și Ștefan Popp.
Cu toate că era mirean, elocinţa sa teologică l-a propulsat între predicatorii de seamă ai Catedralei mitropolitane din Sibiu, slujirea de catehet și predicator scăpându-l de înrolarea în armatele austro-ungare.
Activitate
Rostite cu binecuvântarea mitropolitului Ioan Meţianu (1828-3 februarie 1916) în cursul primilor doi ani ai Marelui Război, dr. I. Broșu și-a publicat predicile la Editura diecezană din Arad în anul 1917, sub titlul „Casa din Ierihon. Omilii și cuvântări bisericești”, închinate „părinţilor mei, în semnde iubire și neţărmurită recunoștinţă”.
În toamna anului 1918, Ioan Broșu jr. a fost ales în Consiliul Naţional Român din Sibiu, apoi membru al delegaţiei orașului Sibiu la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, despre care a publicat o lungă „închinare”, precum și un „marș al legionarilor români”, pus pe note muzicale de Timotei Popovici.
Acest poem a fost reprodus de tatăl său ca anexă la volumul de amintiri, prefaţându-l cu un scurt comentariu în care dădea frâu liber exaltării care-i cuprinsese sufletul după proclamarea unirii Transilvaniei cu România: „Sosise marea clipă a eliberării, când Ardealul, scuturându-și obezile ruginit eale robiei seculare, își afirma drepturile în fata lumei întregi și proclama la Alba-lulia, la 1 Decemvrie 1918, alipirea la patria-mumă, în baza dreptului de autodeterminaţiune la popoarele subjugate. Legiunile de transilvăneni, reînviind gloria și vechile virtuţi ale strămoșilor Daci și Romani, recucereau plaiurile strămoșești ale «Daciei fericite». Fiul meu, Dr. Ioan Broșu, (actualmente Consilier al Legaţiei României la Berna, iar în 1918 director al «Gazetei Poporului», ce-o înfiinţase în anul 1917 la Sibiu, împreună cu actualul mitropolit al Ardealului, I.P. Sa dr. Nicolae Bălan și cu prof. univ. dr. Silviu Dragomir) a ţinut să dea expresiune sentimentelor de imensă însufleţire ce cuprinsese toate sufletele românești ale Transilvaniei, în acea epocă, publicând în «Gazeta Poporului» din 17 Noemvrie 1918, o poezie întitulată «Marșul Legionarilor Români».
Ioan Broşu a murit la 57 de ani, în 1943, fiind înmormântat alături de familia sa în cimitirul bisericii Sfânta Treime, din cartierul Dârstele, din municipiul Braşov, potrivit lui Mircea Gheorghe Abrudan.
„Casa de la Ierihon. Omilii și cuvântări” a predicatorului laic Ioan Broșu a fost publicată în 2018, la Sibiu, de Editura Andreiană. Acest volum de predici ale lui Broşu a apărut prima dată în 1917, la Arad, cu un an înaintea Unirii de la Alba Iulia.
