La 11 iulie 1714, Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, este ales membru al Academiei Regale Prusace de Ştiinţe de la Berlin, la propunerea filosofului german Gottfried Wilhelm Leibniz, fiind desemnat șeful Secțiunii de orientalistică a acestui important for știintific european.
Savant de renume european, ctitor al literaturii şi limbii române literare, Dimitrie Cantemir a fost cel dintâi român care a devenit membru al unui for ştiinţific internaţional.
Pentru Lucian Blaga, principele Cantemir este "inorogul alb al gândirii româneşti, făptură stranie şi pură, de o genială claritate în previziuni".
"Dimitrie Cantemir, erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinţ rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, un Lorenzo de Medici al nostru", spunea George Călinescu despre Cantemir.
În şedinţa Consiliului Academiei din Berlin din 1 august 1714, constatându-se agrementul Protectorului (regele Prusiei), se confirmă primirea lui Dimitrie Cantemir în Academie, acordându-i-se Diploma de membru al Academiei de Ştiinţe din Berlin.
El a fost primul turcolog şi arabist din lume, primul traducător al Coranului, savant enciclopedist, filozof, muzician, dipomat şi om politic.
Primirea în Academia de Ştiinţe din Berlin a reprezentat un stimulent pentru Cantemir.
Astfel, trei repere ale operei sale – şi ale istoriografiei române în ansamblul său – aparţin epocii post Academia din Berlin: Descrierea Moldovei, Creşterea şi descreşterea Imperiului Otoman, Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor.
Cea de-a doua lucrare, cunoscută sub titlul său latin – Incrementa atque decrementa aulae othomanicae – a fost cea mai prestigioasă lucrare de orientalistică folosită în cercurile savante europene de până la începutul secolului al XIX-lea.
Lucrarea a fost preţuită şi elogiată, printre alţii, de Byron, Shelley, Voltaire şi Diderot.
Reputaţia dobândită mai ales prin această operă i-a adus autorului faimă în cercurile savante, iar numele lui Cantemir a fost gravat între marile personalităţi ale culturii universale pe frontispiciul Bibliotecii Sainte Geneviève din Paris, alături de nume-reper ale civilizaţiei europene, precum Newton sau Leibniz, cu care Cantemir a purtat o constantă corespondenţă.
Personalitatea lui Dimitrie Cantemir în cultura europeană se defineşte în primul rând prin capacitatea de sinteză între Occidentul latin şi Bizanţ, între Imperiul Otoman, Europa de Est şi de Vest, între tradiţie şi modernitate.
Dimitrie Cantemir (26 octombrie 1673 – 21 august 1723), domn al Moldovei între martie – aprilie 1693 și între anii 1710 – 1711, a avut o formaţie enciclopedică cu preocupări în diferite domenii: istorie, filosofie, literatură, matematică, limbi orientale, muzică.
A fost o personalitate multilaterală, care a realizat prima sinteză a culturii naţionale, pregătind apariţia iluminismului.
Majoritatea operelor sale se bazează pe o vastă documentaţie, el folosind izvoare străine în limbile germană, franceză, rusă, polonă, turcă. Ca domnitor, Cantemir a dovedit vederi progresiste.
A scris ”Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”, susținând latinitatea limbii și a poporului format pe teritoriul vechii Dacii, inclusiv faptul că româna are patru dialecte, carte devenită fundamentală pentru reprezentanții Școlii Ardelene.
Ca membru al Academiei din Berlin, a corespondat cu Leibniz, încercând să stabilească principiile fondării unei Academii Ruse.
Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, repatriate graţie lui Nicolae Iorga, în 1935. Pe lespedea raclei sale scrie:"Aici, întors din lunga şi prea greaua priegie înfruntată pentru libertatea ţării sale, odihneşte Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei".
