Primul „blogger” din Orientul Îndepărtat a fost femeie, şi era americancă

 

Originară din South Berwick (Maine, Statele Unite), Eleanor Lord Pray a trăit între 1894 şi 1930 la Vladivostok, principalul oraş rusesc de la Oceanul Pacific.

Ea a trimis scrisori apropiaţilor ei în fiecare zi. Această lungă serie de scrisori reprezintă echivalentul de sfârşit de secol XIX al unui blog actual, pe Internet, dedicat oraşului Vladivostok, scrie Rosiiskaia Gazeta.

Moştenire culturală

Citind această corespondenţă, putem afla multe despre viaţa unui om obişnuit şi istoria unei ţări în care locuia, perspectiva unui american din ce în ce mai apropiat de noua sa patrie.

Scrisorile au fost păstrate de apropiaţii lui Eleanor în Statele Unite, până când au ajuns la cunoştinţa Birgittei Ingemanson, profesor de literatură rusă.

Editura Rubezh din Vladivostok le-a tradus în rusă în 2008 şi le-a publicat într-o carte care a devenit best-seller în Extremul Orient rus.

Cum a început totul

Povestea începe cu cetăţeanul american Charles Smith care avea un mare magazin la Vladivostok. El a invitat o rudă, pe Frederick Pray, pentru a-l ajuta cu afacerile. Aşa a apărut la Vladivostok familia Pray.

S-au instalat la domiciliul lui Smith. Acesta a decedat în 1898, dar văduva sa Sarah a continuat să locuiască împreună cu familia Pray.

„Viaţa este uşoară şi amuzantă aici”, scria Eleanor. Îi plăcea să se descrie curtea însorită a casei, străzile centrale ale oraşului, Catedrala Înălţării, care încă există, malul oceanului.

Martor

Eleanor iubea bucătăria rusă, dar din relatările ei reiese că era cam detaşată de realitatea condiţiilor dificile de trai ale ruşilor obişnuiţi.

„Am auzit insinuări în legătură cu faptul că soldaţii ruşi sunt prost hrăniţi, cum trebuie să supravieţuiască numai cu supă şi pâine neagră, dar trebuie să spun că este cea mai delicioasă supă pe care am gustat-o vreodată.  E plină de legume şi are o bucată de carne, ar fi bună şi pentru un rege”, scria ea.

La Vladivostok, ea a fost martora mai multor războaie, revoluţii şi intervenţii ale puterilor occidentale şi ale Japoniei în timpul războiului civil rus.

„Vladivostok e o fortăreaţă a Imperiului, precum Malta sau Cronstadt, de aceea vezi un mare număr de ofiţeri aici”, scria Eleanor.

„Peste tot în jurul gării şi de-a lungul cheiului sunt cadavre. Zăpada înmuiată parcă le aduce un omagiu şi mai sumbru. Bieţii cadeţi! Pe mulţi dintre băieţii ăştia îi şi recunosc”, scria ea, în 1919, despre războiul civil.

A rămas

Ea s-a îndrăgostit de Vladivostok şi nu a mai vrut să plece de acolo chiar şi după ce Sarah Smith a plecat la Shanghai, iar soţul ei a murit.

A lucrat la firma Kunst und Albers, deschisă de un nativ german, până când aceasta a fost naţionalizată de guvern.

Eleanor a plecat în Statele Unite abia în 1930, când ultimii străini rămaşi în oraş au părăsit Vladivostokul. Guvernul sovietic a confiscat şi naţionalizat toate firmele pe care aceştia le înfiinţaseră.

Omagiu

Moştenirea culturală a lui Eleanor Pray a crescut în timp, prin publicarea unui album cu fotografii, iar muzeul Arseniev Primorski a prezentat o expoziţie bazată pe corespondenţa ei.

Versiunea în engleză a cărţii „Letters from Vladivostok” a fost publicată de University of Washington Press.

În 2014, pe scările de la Pociovi Pereulok, unde a locuit Eleanor, a fost ridicat un monument care o reprezintă pe celebritatea din Extremul Orient. O statuie din bronz, reprezentând o femeie care se îndreaptă grăbită spre Svetlanskaia uliţa, ţinând în mână o scrisoare.

 

 

Parteneri