Valahii, parte ai armate bizantine
Așezarea slavilor la sud de Dunăre a avut un efect considerabil asupra populației romanice din răsăritul Europei. În afară de faptul că a împuținat-o, prin uciderile în masă, cu timpul a fost și dislocată. La sud de Dunăre procesul etnic s-a desfășurat în defavoarea noastră, invers de cum s-a întâmplat în nord.
Prima mențiune sigură despre vlahii din Balcani datează din anul 976 și se datorează cronicarului bizantin Cedren. Acesta ne spunea că David, unul din frații țarului bulgar Samuil, a fost ucis între Castoria și Prespa. Dacă ar fi luat în calcul un izvor bulgăresc, David n-ar fi murit, ci s-ar fi călugărit.
A doua mențiune despre vlahi este în 980, când un cronicar anonim bizantin arată că împăratul Vasile al II-lea i-a oferit lui Niculiță stăpânirea peste „vlahii din Elada”. La acea dată, Elada semnifica împărțirea administrativă care cuprindea Grecia cu Tesalia și Eubeea.
Ulterior, s-a aflat că în timpul luptei între bizantini și țarul bulgar Samuil, acesta a dorit întărirea trecătoarei din munții Macedoniei. După desființarea statului bulgar, și anume în anul 1020, împăratul bizantin Vasile al II-lea dă un edict prin care hotărăște ca vlahii din întreaga Bulgarie să fie sub îndrumarea arhiepiscopului de Ohrida.
O altă mențiune care prezintă românii făcând parte din armata bizantină apare în analele Bari, spunând că în anul 1027, după unii cercetători s-ar fi întâmplat în 1025, împăratul bizantin a venit în Italia cu o armată în rândurile căreia erau și bulgari și vlahi.
