Prima ziaristă profesionistă a României și aplecarea ei spre feminism

 

Aida Vrioni era cunoscută în anii interbelici ca jurnalistă, dar mai ales ca feministă. O chema de fapt Maria Mateescu, Aida fiind un pseudonim literar, iar Vrioni, numele soțului ei.

Ca orice revoluționară din acele vremuri s-a născut la Ploieşti, la 17/30 octombrie 1880.

Părinţii ei, Ion Mateescu, avocat, și Ioana Pistreanu, erau intelectuali, foarte credincioşi.

În copilărie, Aida şi-a petrecut verile la mănăstirea Zamfira, ceea ce i-a insuflat o credinţă ortodoxă.

A urmat cursurile primare şi cele secundare la şcoli din Ploieşti. A audiat ulterior unele cursuri universitare – Conservatorul de Artă Dramatică – la Bucureşti.

De copil, Aida s-a dovedit înzestrată pentru literatură şi muzică:

„Mă născusem cu două daruri: scrisul şi vocea. Aş mai putea pune şi pe al treilea: inteligenţa, care în şcoală trecuse drept fenomenală”,

A început să scrie nuvele, schiţe la vârsta de 15 ani.

În anii 1898-1904, a colaborat cu articole şi lucrări literare la mai multe ziare şi reviste, care oficiau în vremea aceea la Bucureşti şi în alte oraşe: Dimineaţa, Ţara, Adevărul literar şi artistic, Rampa.

În 1904, Constantin Mille a chemat-o la Bucureşti, oferindu-i un post de redactor permanent, salariat, la ziarul „Adevărul”, devenind astfel prima femeie din Romania ziarist-profesionist.

A urmat o perioadă de peste doi ani de intensă activitate gazetărească la Adevărul, unde avea rubrica ei.

La înfiinţarea sindicatului ziariştilor, a fost prima femeie care a devenit membră.

A scris, semnând cu diverse nume – Maria Mateescu, Maria Aida Vrioni, Maria Vrioni-Aida – şi pseudonime – Aida, Diana, Aura, Maria-Aura, Marioara, Cherubine, Lucio Matteo, Princesse Nadine– cronică feminină, artistică, juridică, interviuri, reportaje, anchete, devenind astfel o jurnalistă profesionistă.

În 1907 s-a căsătorit şi, absorbită de problemele de familie, a dispărut din publicistică, rar mai publicând câte un articol.

Soțul Aidei a fost Ștefan Vrioni, contabil la Banca Națională a României, iar copii lor au fost Florin şi Viorica.

Aida Vrioni a fost mereu interesată de călătorii, de descoperirea tradițiilor locale – despre care uneori scria articole, sau le descria în memoriile sale – a mers frecvent la mare (Constanța), la munte (la Sinaia avea o vilă cu numele ei), a vizitat Atena, Varna, Nisa, Paris ș.a.

În anii 1920, a revenit în viața culturală a țării, ca lideră feministă, scriitoare, jurnalistă.

S-a implicat în mişcarea de emancipare a femeilor din România, a colaborat cu femeile active şi creative ale epocii, precum Alexandrina Gr. Cantacuzino, Ella Negruzzi, Adela Xenopol, s-a înscris și a participat la activitățile inițiate de Consiliul National al Femeilor Române – a condus secţia „litere”, Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române, Casa Femeii.

Aida Vrioni a fost membră în Comitetul Central al Uniunii Intelectuale Române, înființată în1926, şi a susținut numeroase conferințe – de exemplu, cea despre Regina Elisabeta, în sala Fundației Carol I din 5 martie 1933.

În timpul vieţii, Aida Vrioni a reuşit să scrie şi să publice, la editura „Adevărul” din Bucureşti, două romane:  în 1923, Rătăcire (romanul a fost tipărit în cinci mii de exemplare, care s-au epuizat într-un an, deci a avut succes la public, deși a fost criticat), iar în 1925, al doilea roman, Fata-sport.

Foto: Aida și soțul ei la Nisa în 1927

Sursa: Monica Negru, http://www.orizonturiculturale.ro/.