Prima data când americanii au primit corespondența doar din cer

 

Pe 22 februarie 1921 a avut loc prima traversare a Statelor Unite de la vest la est, din San Francisco până în New York, cu escale pentru un zbor postal.

Pilotul J.L. Eaton a reuşit să continue ruta lui Lewis şi a ajuns în Salt Lake City.

De acolo, Jim Murray a zburat spre Cheyenne.

Frank Yeager a decolat cinci minute mai târziu spre North Platte, de-a lungul traseului „fasciculului de fier” al căii ferate Union Pacific, urmărind focurile şi rachetele semnalizatoare pentru a ateriza la 19:50, în Nort Platte, unde îl aştepta James H. „Jack” Knight, care a continuat cursa spre Omaha la 22:44, pe un frig aspru.

Knight a aterizat la Omaha la 1:10 dimineaţa, unde a aflat că el este singurul pilot care a reuşit să continue cursa.

Pilotul său de schimb era blocat de o furtună de zăpadă din Chicago. Aceeaşi furtună îi oprise şi pe piloţii din vest, a căror corespondenţă era încărcată într-un tren.

Knight a decolat la 2:00 a.m. Mai mulţi lucrători poştali şi chiar fermieri au aprins focuri pentru Knight în Iowa şi Illinois.

El a urmat şinele de cale ferată Rock Island până la Des Moines, apoi, pe o ceaţă densă, a ridicat avionul cât mai sus.

Când s-a apropiat de Iowa City, în timp ce cobora pentru a verifica punctele de reper, un paznic de noapte i-a auzit avionul şi a aprins un semnal de cale ferată pentru a marca centrul câmpului.

Knight aproape s-a prăbuşit în timp ce ateriza pe un viscol de 40 km/h.

A plecat din nou la 6:30 dimineaţa către Chicago, unde a ajuns la 8:40.

Cu zborul de noapte parcursese 1.328 de kilometri, el folosind pentru orientare o busolă de bază şi o mică secţiune ruptă a hărţii rutiere. Reporterii de ziare îl aşteptau pe Knight în Chicago, iar zborul său a făcut titluri pe prima pagină la nivel naţional.

După ce Knight a aterizat, pilotul J.D. Webster a preluat zborul spre est, plecând din Chicago către Cleveland la ora 9:00 a.m.

Când ultimul pilot din echipă a ajuns la New York, timpul total pentru a transporta corespondenţa a fost de 33 de ore şi 20 de minute (din care doar 26 de ore fuseseră petrecute în aer), comparativ cu patru zile şi jumătate cât dura transportul cu trenul.

Distanţa parcursă a fost de 3.652 kilometri.

Odată cu această realizare, preşedintele american Harding a sprijinit proiectul de lege care acorda bani federali pentru transportul aerian din cadrul Serviciului Poştal al SUA.

Până în noiembrie 1921, 10 staţii de radio au fost instalate de-a lungul rutei New York – San Francisco pentru a transmite prognozele meteo.

Foarte curând, au fost instalate semnalizatoare în trenul de rulare al aeronavelor pentru a lumina câmpurile pentru aterizări de urgenţă.

Lămpile luminoase intermitente sau luminile de căutare au fost montate pe toate turnurile din Statele Unite, la o distanţă între 16 şi 48 de kilometri, în funcţie de teren.

Până la sfârşitul anului 1921, 98 de avioane erau în serviciu.

În 1922, Tex Marshall a contribuit la fondarea Asociaţiei Piloţilor Aerieni şi a devenit preşedintele acesteia.

În februarie 1923, Serviciul Poştal a primit premiul Collier Trophy pentru realizările sale.

Serviciul aerian de transport poştal transcontinental a fost programat în mod regulat de la 1 iulie 1924, folosind piloţi care plecau atât de pe coasta de est, cât şi de pe cea de vest.

 

Sursa: Agerpres