Pentru a reduce timpul de transport al corespondenţei prin poştă, avioanele poştale au început să zboare în SUA la 8 septembrie 1920, combinând transportul aviatic cu serviciul feroviar.
Zborurile erau efectuate doar în timpul zilei, deoarece piloţii se bazau pe repere vizuale pentru a naviga.
În fiecare seară, poşta era încărcată în vagoane care circulau pe timpul nopţii.
Un transport doar cu trenul avea nevoie de 108 ore pentru a traversa Statele Unite, dar asocierea între calea aerului şi calea ferată a scăzut timpul necesar transportului până la 78 de ore.
Terenul accidentat, însă, şi vremea instabilă, în special în vest, combinate cu avioanele nesigure, făceau ca timpul necesar pentru realizarea serviciului de corespondenţă să fie mult întârziat.
Serviciul realizat de transportul aerian a fost criticat pentru că era considerat neeconomic şi nesigur.
Noul preşedinte ales al ţării, Warren Harding (4 mart. 1921 – 2 aug. 1923), nu a fost impresionat de economia de timp realizată de transportul aerian şi a considerat că acest serviciu este o pierdere financiară, având în vedere că trenurile transportau mai ieftin.
El a ameninţat că va interzice folosirea banilor pe care Congresul i-a dat serviciului de poştă pentru transportul aerian.
Planul Burleson – Praeger
Pentru a contracara obiecţiile lui Harding, directorul general al Serviciului Poştal al Statelor Unite ale Americii, generalul Albert Burleson, şi adjunctul său, Otto Praeger, au conceput un plan pentru a demonstra potenţialul transportului aerian.
Folosind doar calea aerului pentru transportul corespondenţei, timpul de tranzit putea fi redus foarte mult, considerând că astfel vor convinge preşedintele şi poporul american de utilitatea serviciul de transport aerian al poştei.
Pentru a atrage atenţia populaţiei, au ales ziua de 22 februarie, ziua de naştere a primului preşedinte american, George Washington (n.1732 – m.1799), pentru testul cursei poştale aviatice transcontinentale.
Praeger a organizat zborul astfel încât în acea zi, oficiul poştal a trimis două avioane încărcate cu corespondenţă din New York la San Francisco şi alte două de la San Francisco la New York.
A fost formată o echipă de piloţi, care aşteptau în diverse puncte (staţii) pentru a prelua corespondenţa şi a continua drumul.
A fost folosit surplusul de biplanuri Havilland DH-4 din Primul Război Mondial, care fuseseră construite pentru luptă, nu pentru zboruri lungi.
Se prevedea un zbor dificil şi incomod pentru piloţi.
Aparatele de zbor fiind deschise, piloţii au fost expuşi vremii neprielnice şi au fost nevoiţi să poarte multe straturi de îmbrăcăminte, adesea din piele, deoarece erau mai călduroase şi blocau pătrunderea vântului.
Ei purtau gulere din blană, măşti de protecţie, ochelari din piele şi aveau la ei cârpe pentru a şterge uleiul fierbinte pulverizat constant de motor.
Hărţile rutiere de stat marcau doar oraşele suficient de mari pentru a avea un oficiu poştal, dar nu menţionau nimic despre înălţimea munţilor sau a altor posibile pericolele.
Chiar şi o clopotniţă a unei bisericii reprezenta un pericol, deoarece piloţii zburau, în condiţii de ninsoare sau de ceaţă, foarte jos, până la 15 metri, pentru a vedea reperele.
Ei s-au bazat pe repere vizuale, cum ar fi terenurile de polo, staţiile de cale ferată sau fermele cu telefon pentru a apela în caz că aveau nevoie de ajutor.
Torțe și rachete de semnalizare
Mai dificil pentru piloţi era să-şi găsească drumul noaptea, ei au depins aproape în totalitate de un echipament primitiv, care se afla în aparatul de zbor, şi de semnalele luminoase de la sol.
Piloţii şi-au notat, în mici caiete negre, însemnări care descriau reperele aflate de-a lungul rutelor.
Serviciului Poştal a colectat notele piloţilor şi a colaborat cu staţiile de poştă pentru a face cât mai vizibile punctele de reper mai ales pe timpul nopţi. Muncitorii de la oficiile poştale au ars tamburi de petrol sau torţe la joncţiunile căilor ferate şi au folosit rachetele de semnalizare cu paraşută pe câmpurile pentru aterizare.
La 6:00 a.m., în 22 februarie 1921, două avioane cu corespondenţă au părăsit Hazelhurst Field, New York, îndreptându-se spre vest. Între timp, alte două avioane au decolat din Marina Field, California, la ora 04:00, ora Pacificului, zburând spre est. Avioanele de schimb aşteptau la locurile de oprire programate.
Pilotul W.F. Lewis care a zburat spre est, imediat după ce a decolat din Elko, Nevada, s-a prăbuşit şi a murit.
