Cel mai lung şi cel mai aspru post de peste an, Postul Sfintelor Paşti, este precedat de Săptămâna Albă sau a Brânzei, anul acesta perioada 24 februarie – 1 martie. Este o săptămână pregătitoare, în care se pot consuma produse lactate, ouă şi peşte, iar miercurea şi vinerea este dezlegare la brânză, lapte, ouă şi peşte.
Săptămâna Albă înlesneşte o intrare treptată în Postul Mare, după ospeţele din „Câşlegii de Iarnă”, respectiv din perioada dintre Crăciun şi Lăsatul secului, când se fac petreceri, nunţi etc.
Răstimp de veselie
În post se recomandă abţinerea de la petreceri şi de la orice alte activităţi care ar distrage atenţia de la viaţa spirituală, prin urmare Săptămâna Albă este ultima în care creştinii ortodocşi se pot bucura de activităţi sociale care nu vor mai fi potrivite în timpul Postului, perioadă dedicată rugăciunii.
Este, astfel, ultima săptămână dinaintea unei lungi perioade de privaţiuni asumate şi, prin urmare, este un răstimp de agitaţie, veselie, care culminează cu petrecerea dată cu o zi înainte de intrarea în post.
Dintre posturile de peste an rânduite de Biserica Ortodoxă, Postul Sfintelor Paşti este cel mai aspru şi cel mai lung, căci durează 40 de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor. Ultima zi în care se mai poate mânca „de dulce” este cea a Lăsatului sec.
Având în vedere, însă, că acest post este precedat de Săptămâna Albă, există două astfel de zile, în săptămâni consecutive.
Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi
Astfel, duminica premergătoare intrării în Săptămâna Albă este cea a Lăsatului sec de carne, respectiv Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, anul acesta la 23 februarie, reprezentând ultima zi în care se mai poate consuma carne înainte de Sărbătoarea Sfintelor Paşti.
Următoarea duminică, cea care încheie Săptămâna Albă, este cea a Lăsatului sec de brânză, respectiv Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, anul acesta la 1 martie, ultima zi în care se mai consumă produse lactate, ouă şi peşte, ziua următoare marcând intrarea propriu-zisă în Postul Sfintelor Paşti.
Vieţuirea primilor oameni în Rai
Săptămâna Albă, situată între aceste două duminici, aminteşte de vieţuirea primilor oameni în Rai, fără a consuma carne, fiind astfel un îndemn la reaşezarea în starea paradisiacă din care am căzut, notează Adrian Cocoşilă într-un material publicat pe site-ul www.crestinortodox.ro și citat de Agerpres.
În miercurea din Săptămâna Albă, 26 februarie anul acesta, se rosteşte pentru prima dată în perioada Triodului (perioadă ce cuprinde zilele pregătitoare Postului Sfintelor Paşti, Postul Sfintelor Paşti şi Săptămâna Patimilor), rugăciunea Sfântului Efrem Sirul („Doamne şi Stăpânul vieţii mele”), care va fi spusă până în miercurea din Săptămâna Mare. În sâmbăta Lăsatului sec de brânză, Biserica îi pomeneşte pe toţi cei care au fost „luminaţi prin postire”, potrivit www.crestinortodox.ro, aşezându-i ca modele pentru parcurgerea postului.
Duminica acestei săptămâni este cunoscută şi ca „Duminica Iertării”. Este ziua în care creştinii îşi cer iertare de la semenii lor, exprimând astfel dorinţa de a dobândi iertarea Domnului, o temă importantă a Postului Mare.
Astfel, zilei următoare, prima din Postul cel Mare, i se mai spune şi Lunea Curată, pentru că toţi credincioşii sunt pregătiţi să intre în post cu inima curată.
Prin toate aceste rânduieli, Biserica îi poartă încet pe credincioşi către unirea cu Dumnezeu.