Legendarul erou de război și arheolog suferise cu șase zile înainte un accident de motocicletă.
Thomas Edward Lawrence s-a născut la Tremadog, în Țara Galilor, în 1888. În 1896, el și familia sa s-au mutat la Oxford.
Lawrence a studiat arhitectura și arheologia, motiv pentru care, în 1909, a făcut o călătorie în Siria și Palestina, tutelate de Imperiul Otoman.
În 1911, a câștigat o bursă pentru a se alătura unei expediții ce urma să facă săpături la un sit hitit de pe malul Eufratului, scrie History.
A lucrat acolo timp de trei ani, iar în timpul liber a călătorit și a învățat araba.
În 1914, a întreprins o expediție în Sinai, lângă frontiera dintre Arabia otomană și Egiptul britanic.
În război
Hărțile făcute de Lawrence și de colegii săi au căpătat brusc o valoare strategică, odată cu începerea războiului dintre Marea Britanie și Imperiul Otoman, în octombrie 1914.
Lawrence s-a înrolat pentru a participa la război și, datorită expertizei sale în afacerile arabe, a fost trimis la Cairo ca ofițer de informații.
A petrecut mai bine de un an în Egipt, procesând informații, iar în 1916 a însoțit un diplomat britanic în Arabia, unde Hussein ibn Ali, emirul Meccăi, declanșase o revoltă împotriva regimului otoman.
Lawrence i-a convins pe superiorii săi să sprijine rebeliunea lui Hussein și a fost trimis să se alăture armatei arabe a fiului lui Hussein, Faisal, ca ofițer de legătură.
Sub conducerea lui Lawrence, arabii au început un război de gherilă împotriva liniilor turce. Galezul s-a dovedit un strateg foarte talentat și a câștigat admirația populației beduine din Arabia.
În iulie 1917, forțele arabe au cucerit Aqaba, lângă Sinai, și s-au alăturat marșului britanic către Ierusalim.
Lawrence a fost înaintat la gradul de locotenent colonel.
Prizonier și abuzat
În noiembrie, el a fost capturat de turci pe când se afla într-o operațiune de recunoaștere în spatele liniilor turce, îmbrăcat arăbește.
A fost torturat și abuzat sexual, dar a reușit în cele din urmă să evadeze.
S-a alăturat armatei, care și-a croit drum spre nord, spre Damasc, care a fost cucerit în octombrie 1918.
Arabia a fost eliberată, însă speranțele lui Lawrence că peninsula va fi unită ca o singură națiune au fost spulberate, odată cu apariția multor facțiuni arabe.
Epuizat și dezamăgit, Lawrence a plecat spre Anglia. Simțind că Marea Britanie a fost cea care a ațâțat rivalitățile dintre facțiunile arabe, s-a prezentat în fața regelui George V dar a refuzat politicos medaliile care i-au fost oferite.
După război, a făcut presiuni pentru a obține independența țărilor arabe și a fost prezent la conferința de pace de la Paris în straie arabe.
Legendă în viață
A devenit un personaj legendar în viață, iar în 1922 a renunțat la poziții mai bănoase pentru a se înrola în Royal Air Force (RAF) sub un nume de împrumut, John Hume Ross.
Tocmai terminase redactarea monumentalei sale cărți de memorii de război, Cei șapte piloni ai înțelepciunii, și spera să scape de renumele său și să facă rost de material nou pentru o altă carte.
Descoperit de presă, a fost demis din funcție, iar în 1923 a reușit să se înroleze ca soldat în Royal Tanks Corps sub un alt nume de împrumut, T.E. Shaw, ca un omagiu adus prietenului său, scriitorul irlandez George Bernard Shaw.
În 1925, Lawrence a intrat din nou în RAF, iar doi ani mai târziu și-a schimbat oficial numele de familie în Shaw.
În 1927, a fost publicată o versiune prescurtată a memoriilor sale, având un mare succes, însă presa nu a reușit să dea de urma lui Lawrence, care fusese deplasat într-o bază din India.
Accidentul și moartea
În 1929, s-a întors în Anglia și a petrecut cei șase ani următori scriind și lucrând ca mecanic al RAF.
În 1932, traducerea sa după Odiseea lui Homer a apărut sub numele de T.E. Shaw.
În februarie 1935, Lawrence s-a retras din RAF și s-a întors la căsuța sa modestă din Clouds Hill, comitatul Dorset.
Pe 13 mai, a fost rănit grav în timp ce mergea pe motocicletă în Dorset. Încercase să evite doi băieți pe biciclete.
Pe 19 mai, a murit într-un spital al RAF, plâns de toți britanicii.