Pe de o parte, pentru că, deși era regina Franței, nu era franțuzoaică. Maria Antonia Josepha Joanna von Österreich-Lothringen era austriacă, născută la Viena.
Pe de altă parte, ea nu a rostit niciodată fraza care i-a adus o tristă și nedreaptă celebritate: „Nu au pâine? Să mănânce cozonac!”
Însă falsa atribuire a acestor cuvinte a descris-o ca pe o suverană fără inimă față de poporul său.
Cum nu era nici franceză, Maria Antoaneta a fost un țap ispășitor perfect pentru conducătorii Revoluției din 1789.
Arhivele istorice demonstrează că, în realitate, era mult mai gentilă și mai generoasă decât imaginea care i s-a creat.
Era și un personaj cu o mare complexitate, ale cărei fațete continuă să fie descoperite și în zilele noastre.
În anul 2016, istoricul Evelyn Farr a publicat o carte despre viața amoroasă a Mariei Antoaneta. Lucrarea conține numeroase scrisori de dragoste schimbate de-a lungul timpului între ea și un bărbat căruia îi spune că îl iubește „nebunește”. Și care nu era regele Franței.
Cartea lui Farr se intitulează Te iubesc nebunește: Maria Antoaneta și contele Fersen – Scrisorile secrete.
Iar aceste scrisori au fost ținute secret pe bună dreptate: ele conțin detalii destul de suculente despre modul în care regina Franței îl privea pe contele suedez Axel von Fersen, pe care l-a întâlnit pentru prima oară pe când nu avea decât 18 ani.
Există dovezi care arată că acesta era tatăl a cel puțin doi dintre copiii Mariei Antoaneta.
În cartea sa, Evelyn Farr arată că cei doi amanți foloseau cerneală invizibilă și nume de cod pentru a-și ascunde corespondența.
Iubirea dintre ei trebuie să fi fost foarte mare, de vreme ce el îi scria ei, la un moment dat:
„Exist doar pentru a te iubi. A te adora este singura mea consolare.”
În altă parte, Fersen își exprimă frustrarea pentru că sunt obligați să țină secretă legătura dintre ei:
„Dumnezeule, cât este de crud să fim atât de aproape și să nu ne putem vedea.”
Maria Antoaneta era și ea implicată până peste cap în această poveste de dragoste:
„Acum o să închei, însă nu înainte de a-ți spune, dragul și iubitul meu prieten, că te iubesc nebunește și nu există nici un moment în care să nu te ador.”
Maria Antoaneta și-a pierdut capul, la propriu, de data aceasta, ghilotinată în octombrie 1793, după ce a avut un comportament, sfidându-și acuzatorii în timpul procesului.
