Povestea roșului de Humor și a ctitorului mănăstirii pan Toader zis Bubuiog

 

Un act de danie al lui Alexandru cel Bun pomeneşte pentru prima oară, în 1415, de mănăstirea panului Ivan Vornicul care este la Humor. Nu se cunoaşte cauza ruinării acestui aşezământ, care se pare că a avut loc în jurul anului 1527.

În 1530 o nouă mănăstire a luat locul celei vechi. Anul este arătat în pisania săpată în piatră, prinsă lângă intrare, în peretele exterior al bisericii: „ (…) prin voinţa şi cu ajutorul blagocestivului Domn Petru Voievod fiul bătrânului Ştefan Voievod s-a început şi s-a făcut acest hram (…) cu cheltuiala şi cu osteneala robului lui Dumnezeu Jupan Teodor marele logofăt şi ale soţiei sale Anastasia în anul 7038 (1530) luna august 15”.

Biserica Mănăstirii Humor are hramul „Adormirea Maicii Domnului” şi a fost construită, aşa cum face cunoscut pisania aflată pe zidul bisericii, de marele logofăt Toader Bubuiog.

Pan Toader

În vremea voievodului Petru Rareş, Mănăstirea Humor a fost cuprinsă în campania de restaurări iniţiată de acesta.

Date despre ctitorul mănăstirii oferă însuşi Petru Rareş într-un act din 1528: „(…) acest adevărat al nostru credincios boier pan Toader slujit-a înainte sfânt răposatului părinte al Domniei mele Ştefan Voievod şi fraţilor Domniei noastre Bogdan Voievod şi nepotului Domniei noastre Ştefan Voievod cu dreaptă şi credincioasă slujbă, iar acum slujeşte nouă cu dreptate şi cu credinţ!”

O caracterizare atât de generoasă din partea unui voievod poate să fie justificată numai de marile servicii pe care pan Toader trebuie să le fi adus ţării în timpul a patru domnii succesive: Ştefan cel Mare (1457-1504), Bogdan al III-lea (1504-1517), Ştefăniţă Vodă (1517-1527) şi Petru Rareş, în prima sa domnie (1527-1538).

Din documentele care au făcut referire la personalitatea logofătului Toader, cunoscut mai târziu în istorie şi sub numele de Bubuiog sau Boboiog, ginere al vestitului mare logofăt Tăutul şi membru în divanul ţării sub patru domnii succesive, se poate deduce că acesta era unul dintre cei mai înalţi demnitari ai Moldovei.

În 1539, când a murit, el a fost îngropat în ctitoria sa de la Humor, în aceeaşi încăpere a mormintelor unde cu nouă ani înainte îşi înmormântase soţia.

Frescele bizantine

Biserica Mănăstirii Humor se numără, alături de bisericile de la Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa şi Arbore, printre cele cinci ctitorii împodobite, la interior şi la exterior, cu fresce bizantine, care le fac unice în lumea ortodoxă. (www.crestinortodox.ro)

La Humor, roşul este culoarea care dă unitate întregii picturi murale, aşa cum la Voroneţ este caracteristic albastrul. Faţada nordică a bisericii, mai expusă intemperiilor, nu mai păstrează pictura, care însă s-a conservat bine pe partea opusă şi, fragmentar, pe laturi.

Printre scenele reprezentate se numără şi Asediul Constantinopolului de către perşi, în anul 625, unde perşii sunt înlocuiţi de turci, ca la Moldoviţa.

Turnul din curtea mănăstirii datează de mai târziu, fiind o construcţie ridicată la porunca domnului Vasile Lupu, în 1641. Acelaşi voievod a dispus şi construirea unui zid de incintă din piatră, care să protejeze biserica şi obştea călugărească.

Viaţa aşezământului a fost însă deseori tulburată şi chiar întreruptă. În 1641, acesta era întărit cu ziduri înconjurătoare şi turn de apărare de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653).

Cea mai grea încercare, care a şi pus capăt aşezării mănăstireşti a Humorului, a avut loc în veacul al XVIII-lea, când, în 1774, Bucovina a fost ocupată de austrieci, în decurs de câţiva ani fiind desfiinţate aproape toate mănăstirile din această parte de ţară.

În 1785, biserica de la Humor a devenit biserica parohială a satului. A funcţionat ca biserică de mir până în 1990, când a fost reactivată ca mănăstire cu obşte de călugăriţe.

 

Sursa: Agerpres