Iată ce aflăm din articolul „Crucea în frunte”, publicat de Realitatea Ilustrată din 9 septembrie 1936, despre acest obicei:
Batalioanele de pictori, gravori, desenatori şi sculptori de la Balcic au produs mai mult de un vagon de opere plastice, reprezentând geamiile, fântânile şi tipurile de ţigani-tătari din partea locului.
Niciunul din artişti n’a băgat însă de seamă, în dimineţile răcoroase, pe potecile dintre dealurile de lut alb ale Balcicului, frumoasele chipuri ale femeilor şi fetelor „macedonene”, toate în straie bătute în fireturi de aramă şi argint, cu frizurile înălţate, asemenea unor mici domuri şi miniaturale diademe.
N’au băgat de seamă nici semnul crucii încrustat între sprâncene, ca o insignă de foc, pentru totdeauna.
Frumuseţea acestor găteli şi podoabe, caracteristică acelor chipuri – de-o energie şi o seninătate care le deosebesc numaidecât de melancoliile fierbinţi ale chipurilor măslinii şi prelungi, orientale, ale Dobrogei de Sud – se ivesc deocamdată cunoaşterii noastre numai din misterioasa cameră neagră a aparatului fotografic.
Până la ivirea pictorilor şi sculptorilor care să redea acea populaţie tot atât dacă nu şi mai pitorească decât ţiganii, turcii şi tătarii din Cadrilater, va trebui să ne mulţumim numai cu atât.
Dar cine sunt aceste frumoase purtătoare de cruce în frunte?
De unde vin?
De unde li se trage obiceiul pe care nu-l mai găsim în nici una din regiunile locuite de Români, deşi fântânile ţării româneşti, toate, veghează ocrotite de cruci iar răscrucile ocrotite de troiţe.
Româncele cu crucea tatuată între sprâncene sunt soţiile şi fiicele coloniştilor aduşi de guvernul român în Dobrogea de prin părţile Pindului, din inima Balcanilor, în ultimii şaptesprezece ani, pentru a pune în valoare ţinuturile părăsite de Turci şi de Bulgari.
Nevoia de a româniza hotarele a îndemnat pe oamenii noştri politici să-şi amintească de fraţii din Pind, a căror soartă aspră, vreme de secole, nu mai putea fi schimbată, între noroadele amarnice de-acolo, numai cu un învăţător şi cu un abecedar din patria-mumă.
