În anul 1051, Edgar se năștea în Ungaria și era nepotul regelui Edmund Braț-de-Fier (Edmund al II-lea) și singurul fiu al regelui englez desemnat Eduard Aetheling.
În 1057, la moartea tatălui său, regele interimar Edward Confesorul a ales un alt candidat pentru tron în detrimentul lui Edgar.
Scenariul s-a repetat și în ianuarie 1066, când, la moartea lui Edward, consiliul regilor anglo-saxoni şi ai Angliei (Witan sau Witenagemot) s-a temut să numească un adolescent de 15 ani pe tronul Angliei.
L-au ales pe cumnatul lui Edgar, Harald Godwinson, însă acesta a rezistat doar câteva luni pe tron, fiind ucis la 14 octombrie 1066 în bătălia de la Hastings.
Rege pentru o lună
Membrii Witanului au rămas fără alternative, astfel că au acceptat numirea lui Edgar. El a fost încoronat de Arhiepiscopul de Canterbury.
Încă de la urcarea la tron, adolescentul a fost contestat și nu a avut de ales decât să abdice în favoarea lui William Cuceritorul.
Conform geschichte.de, William s-a întors în Normandia și a ales să îl ia și pe tânărul Edgar cu el.
Adolescentul nu s-a putut obișnui cu ideea că este doar un supus al lui William și în 1068, împreună cu ducele Edwine și cu ducele Morcar au iscat o rebeliune împotriva lui William.
Acțiunea lor nu a avut sorți de izbândă, astfel că Edgar s-a refugiat la sora sa Margaret, care se căsătorise cu regele Scoției, Malcolm al III-lea.
De acolo, Edgar a a sprijiinit orice tentativă de răscoală împotriva regelui. S-a alăturat rebeliunii populare de la York, însă a sfârşit tot ascunzându-se după „aripile protectoare” ale cumnatului său.
Speranțele sale și-au atins apogeul în vara lui 1069 când a ajuns la un acord cu regele danez Sven, care să îi sprijine revenirea la tron. Sven a trimis 240 de corăbii în Anglia, însă acestea au fost zdrobite de flota engleză condusă de William.
Refugiat, cruciat, dar tot cu gândul la tron
În 1072, Wilhelm și Malcolm au ajuns la un acord de supunere în fața normanzilor. Este neclar dacă cei doi s-au înțeles și în privința lui Edgar.
Cert este că acesta a renunțat la acțiunile sale de destabilizare a domniei din Anglia și în 1081 se afla deja în armata lui William în timpul unei bătălii din sudul Țării Galilor.
La moartea lui William în 1087, Edgar a sperat la succesiunea la tron, însă aceasta a fost împărțită între fiii lui William. Robert Curthose (ulterior Rober al II-lea) a devenit rege al Normandiei, iar William al II-lea a preluat frâierele Angliei.
Edgar se pare că a ajuns la un acord de susținere a lui William și a condus oastea engleză în 1097 într-o campanie de detronare a uzurpatorului Donald Brane în Scoția.
Robert a renunțat la domnie în Normandia în favoarea fratelui său și la 15 iulie 1099 a condus, alături de Edgar în primele rânduri ale oștii sale, prima cruciadă de cucerire a Ierusalimului. Visul de a urca pe tron l-a bântuit în continuare pe Edgar, fiindcă întors în Anglia în 1101, acesta plănuiește o rebeliune împotriva noului rege Henric I, cel mai tânăr fiu al lui Robert.
Rebeliunea a eșuat, iar unul dintre frații lui Henric, Tinchebray, considerat capul rebeliunii a fost condamnat la închisoare pe viață. Edgar a fost cruțat, cu condiția să renunțe la orice formă de rebeliune în viitor.
El s-a retras în anonimat la granița dintre Hampshire și Sussex și a decedat în jurul anului 1125. Fiindcă nu fusese căsătorit niciodată și nu avusese copii, urma acestui rege uitat al Angliei s-a pierdut definitiv.
