De curând, la Casa de Cultură ”Friedrich Schiller” a avut loc o prezentare a cărților sale, „Serviciul de Informații al României în Războiul de Întregire Națională – 1916-1920” și „Spioni, spioane si dandanale în România Războinică – 1916-1919”, apărute la Editura Militară, 2019.
Iată un extras, o relatare bazată pe documente inedite din arhive.
Băieții deștepți ai traficului de informații
În prima zi a anului 1916 izbucnește un scandal între „comisionarii de informații” la cafeneaua Schreiber din strada Lipsani. Gașca lui Bandy („toți cunoscuți la Direcțiune că se ocupă cu informații de spionaj în interesul austro-german și al Rusiei”) l-a acuzat pe Costică Baronescu că este agent al Siguranței. De fapt, Bandy, care „combina zilnic diferite afaceri de informații pentru a stoarce de la birourile străine bani”, s-a văzut refuzat de Baronescu în oferta de a lucra cu el, așa că l-a denunțat public.
În martie 1916 Bandy cere traducerea a cinci scrisori din română în franceză, iar traducătorul, Miclescu, e… (și) omul DPSG (Direcția de Poliție și Siguranță Generală n.n.) . Una din scrisori este către Boris Jurev (solicitat urgent pentru o întâlnire), iar alta către Kaminski, ca să-l înduplece pe Jurev, ambele semnate Sanchiz Popozian. Apoi Bandy pleacă la Iași și se înființează la ușa Consulatului austro-ungar, unde afirmă că deține epistole expediate de Dobias în Viena, „din care reiese mai multe persoane ce ar lucra pentru Dobias fac spionaj acolo”.
Dobias, subcomisar în DPSG, se dedulcise și el la bani, așa că a fost tras pe linie moartă. A devenit agentul lui Kaminski și era abilitat să achiziționeze orice informație de la orice persoană, dacă i se pare importantă. Escrocul este primit de viceconsulul Peritzki, căruia îi vinde hârtiile pentru 200 lei avans și încă 2.000 lei „când această afacere de va adeveri”. Scrisorile aveau banda cenzurii, ștampile poștale și câte două timbre (unul de 10 mărci, celălalt de 5), așa că par în regulă. La revenirea în Capitală se laudă lui Miclescu cu ce-a făcut, iar acesta se alarmează din cauza posibilelor consecințe.
Îl calmează spunându-i că scrisorile „sunt absolut false și e un veritabil trombon această afacere”, dar are oamenii lui, care știu să ștampileze orice corespondență din Germania și Austro-Ungaria. Cazul este deslușit în aprilie 1916, după ce Miclescu discută cu Oelberg (secretarul lui Golubov, co-lider al unei rețele informative austro-germane), propunându-i să fure documente de la Dobias, dar nu gratis.
După o scurtă analiză a agenților austro-ungari, Miclescu primește un avans de 1.500 lei și promisiunea a încă 10.000 lei după ce se descoperă persoane care spionează monarhia dualistă. Urmează consultarea scrisorilor lui Bandy și telegrafierea la Viena pentru arestarea persoanelor menționate, dar… „nu se putea face întrucât scrisorile erau falsificate și numele fictive”. Banii primiți ca avans au fost împărțiți între Miclescu și Bandy…
Pus în supraveghere, Bandy se dovedește a fi în serviciul lui Ivan Golubov (austriac), dar pentru diferite sume de bani „dă informațiuni și rușilor”. Acoliții lui, Grigorescu, Vorvoreanu și Zografu „nu pot fi priviți decât ca niște escroci, luând informațiuni rusești pe care le vând nemților și viceversa”, menționează o analiză a DPSG. Din cauza acestor matrapazlâcuri, Bandy și gașca au ajuns nefrecventabili și considerați „escroci prin faptul că de multe ori au dat informațiuni false”. Jocul se încheie când banda este ridicată, adusă la sediu și pusă să scrie cum funcționează sistemul de păcălire al combatanților.
Fără jenă, Bandy arată cum „pe plicuri și copertele cărților poștale scrie adresa sa cu un creion subțire, de asemenea și în interior, apoi le expediază din localitățile ce crede că prezintă interes. După ce le primește, șterge adresa și conținutul, apoi le complectează cu cerneală având aparența că așa au fost primite”.
Aerul dulce al libertății îi convinge să continue cu escrocheriile, așa că în luna mai 1916 Bandy și Zweifel pun la cale „un nou trombon (pungășie) în contul austriecilor”, cu complicii Zissu Lupescu și Willy Davidovici. Ei doreau să corupă un funcționar de la Poșta Centrală (posibil Poenaru, care a lucrat la vama Poștei), care să le arate traficul de telegrame ruse. Apoi, urmau să se laude că dețin codul Statului Major General rus și să poată lua un (alt) avans de la austrieci. Începe luna lui cireșar și apare o nouă oportunitate.
Bandy se implică în compromiterea lui Felix Gunkel, viceconsul în Legația austro-ungară și urmașul lui Wilhelm Gross la șefia agenturii, care nu se înghițea cu baronul Taxis, viceconsul austriac, și căpitanul Paul von Müller, atașatul militar naval german. Împreună cu StanislasBerezovski, George Miclescu și Papadopol-Calimah „au tratat asupra compromiterii lui Gunkel”, mai exact că acesta lucrează cu rusul Naideroff. În prima etapă s-au contrafăcut hârtii scrise de austriac (pentru care s-a încasat un avans de 2.000 lei), iar pentru surprinderea în flagrant a unei întâlniri Gunkel – Naideroff urmau să se plătească 18.000 lei. Evident că, după ce au luat banii, banda s-a făcut nevăzută, lăsând doar o bănuială toxică asupra unuia din membrii de vază ai spionajului austro-ungar în România.
Foto: extras din expoziția “Pe urmele eroilor din Primul Război Mondial”
