Este socotit a fi întemeietorul vieții monahale, și este probabil cel mai reprezentativ ascet pentru duhul vieții călugărești.
Născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, acest mare luminator al credinței a fost fiul unor țărani creștini înstăriți.
În acest mediu a deprins calea credinței.
Pe când Antonie avea 20 de ani, după moartea părinților săi, întrebându-se despre drumul sau în viață, fericitul a auzit în biserică cuvintele lui Hristos: „Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, da-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi” (Matei 19, 21). Antonie, punând aceste cuvinte în inima sa, și-a împărțit averea la săraci, și-a încredințat sora unei comunități de fecioare și s-a retras în singurătate.
După ce s-a nevoit o perioadă într-o colibă de lângă satul natal, sub povațuirea unui ascet mai bătrân, Antonie s-a mutat într-un mormânt idolesc; apoi, pe când avea 35 de ani, Sfântul Antonie s-a mutat într-un loc numit Pispir, la marginea deșertului.
Aici a locuit sfântul timp de 20 de ani, până când ucenicii săi l-au silit să părăsească acest loc, Antonie fiind aproape mort din cauza atacurilor diavolești.
Acum Antonie devine deja părintele duhovnicesc al multor călugări din diversele comunități monastice din pustia egipteană, cele mai vestite fiind cele din Nitria și Sketis.
După ce în anul 310 face o călătorie la Alexandria pentru îmbărbătarea creștinilor prigoniți din cauza persecuției lui Maximin.
Antonie se stabilește în 312 în adâncul deșertului, pe muntele Kolzim.
Aici a rămas sfântul până la sfârșitul vieții, împreună cu doi ucenici, nemaipărasindu-și locul decât pentru a-și vizită discipolii și pentru a doua sa călătorie la Alexandria, în sprijinul Sfântului Atanasie cel Mare, persecutat de arianiști.
Sfântul Antonie a trecut la cele veșnice în anul 356 d. Hr. în deșertul de pe malul drept al Nilului.
Informațiile pe care le avem despre Sfântul Antonie sunt relatările Sfântului Atanasie, ucenicul său.
Iată ce spune Antonie despre trecerea să la Domnul: „Eu, o! fiilor, precum este scris, mă duc pe calea părinților, căci mă văd singur chemat de Domnul; iar voi treziți-vă, că pustnicia voastră cea veche să nu o pierdeți, ci ca și cum ați face început de pustnicie, așa sârguiți-vă să păziți osârdia voastră întreagă.
Că știți pe diavolii cei ce va bântuiesc, știți cum sunt de sălbatici, dar neputincioși cu puterea; deci, nu vă temeți de dânșii, ci mai vârtos să credeți în Hristos de-a pururea.
Apoi, că și cum fiecare ați muri, așa să viețuiți, luând-aminte și pomenind sfătuirile pe care le-ați auzit de la mine.
Nici o împărtășire să nu aveți cu schismaticii, nici cu ereticii arieni, că știți că și eu mă abateam și mă feream de aceștia pentru eresul lor cel de Hristos urâtor și rău credincios; ci sârguiți-vă mai cu seamă de-a pururea a va împreună mai întâi cu Domnul, apoi cu sfinții; că astfel după moarte, întru veșnicele locașuri, că pe niște prieteni cunoscuți să va primească și sfinții pe voi.
Acestea gândiți-le, acestea cugetați-le și de aveți vreo purtare de grijă pentru mine, mă veți avea că pe un părinte al vostru; dar să nu lăsăți pe nimeni să ia trupul meu și să-l ducă în Egipt, ca nu cumva să-l pună în casele lor, după cum au obicei, căci pentru această am venit aici în munte.
Știți cum de-a pururea opream pe cei ce fac aceasta și le porunceam să înceteze un obicei ca acesta; deci, voi îngropați trupul meu și sub pământ ascundeți-l.
Apoi să păziți taină între voi, ca nimeni să nu știe locul, afară de voi singuri. Iar eu la învierea morților îl voi lua nestricăcios de la Mântuitorul.
Împărțiți hainele mele și dați lui Atanasie episcopul un cojoc și haina pe care o așterneam, pe care el mi-a dat-o nefolosită, iar la mine s-a învechit. Celălalt cojoc dați-l lui Serapion, episcopul; voi țineți haina cea de păr, și mântuiți-vă fiilor, fiți sănătoși; că Antonie acum se mută și nu mai este împreună cu voi”.
După ce zise acestea și aceia l-au sărutat, că pe niște prieteni au văzut îngerii care veniră la dânsul și, bucurându-se de dânșii, el și-a întins picioarele și zăcând cu față în sus, se arată vesel; după aceea și-a dat sufletul, și s-a dus la Sfinții Părinți.
Iar ucenicii lui, precum le dăduse porunca, înfașurându-l și îngropându-l, au ascuns trupul lui sub pământ.
Și nimeni nu știe până acum unde este ascuns, afară de cei doi ucenici ai lui.
Sursa: crestinortodox.ro
