Răspunsul ni-l dă însuși Dumnezeu: „Fața Mea însă nu vei putea să o vezi, că nu poate vedea omul fața Mea și să trăiască!”, i-a spus El lui Moise, pentru a-i explica de ce i se arată fie ca înger, fie ca rug aprins.
Tot în chip de înger i se va înfățișa Dumnezeu lui Iacob, în vreme ce bunicului acestuia, Avraam, Sfânta Treime i se arătase în chipul a trei îngeri. Iar Fiul lui Dumnezeu, pentru a mântui omenirea, ia trup și chip omenesc.
Firesc, mintea Omului, și cu atât mai puțin simțurile sale, sunt incapabile să-L perceapă pe Dumnezeu. Dacă ar putea face asta, ar însemna că Dumnezeu este finit, că este material. Că El Însuși, Creatorul a toate, este creația altcuiva. Atunci, însă, nu ar mai fi Dumnezeu.
Ar trebui asta să ne descurajeze, pe noi, cei atât de ancorați în lumea materială? Înseamnă că dacă nu Îl putem vedea, Dumnezeu nu există? Dar nici la soare nu ne putem uita, însă știm că soarele există: îi vedem lumina, îi simțim căldura, îi percepem efectele asupra noastră și a întregii naturii.
„Așa cum soarele ne comunică, ne împărtășește lumina, razele lui, nu discul său (ne-am topi), așa și Dumnezeu ne împărtășește din darurile Lui dumnezeiești: din bunătatea Lui, din sfințenia Lui, din înțelepciunea Lui, din nemurirea Lui”, explica Părintele Galeriu.
Aceasta este de fapt Teologia Energiilor Necreate a Sfântului Grigorie Palama (1296 – 1359), căruia îi este dedicată duminica aceasta, a doua a Postului Paștilor.
Dacă duminica trecută a fost închinată Ortodoxiei și victoriei asupra ereziei iconoclaste, Grigorie Palama a luptat împotriva unei alte erezii, cea propovăduită de Varlaam din Calabria. Acesta susținea că Rugăciunea Inimii este o rătăcire doctrinară și îi batjocorea pe isihaștii care o practicau.
Rugăciunea Inimii, cea mai profundă și puternică formă de rugăciune din câte există, și pe care puțini oameni reușesc să o dobândească, produce o stare de extaz, de beatitudine, în care rugătorul se simte invadat și învăluit de o lumină dumnezeiască.
Sfântul Grigorie Palama, un mare susținător al isihasmului, îi răspunde lui Varlaam în trei trilogii de o valoare teologică excepțională, arătând că Dumnezeu, deși incognoscibil în esență, ni se descoperă prin energiile Sale revărsate asupra Creației, așa cum Soarele își revarsă lumina peste lume.
Această Lumină dumnezeiască o percep isihaștii, sfinții, toți cei ce prin viață ascetică reușesc să se curețe de patimile trupului. Această Lumină au văzut-o și cei trei ucenici la Schimbarea la Față a lui Iisus pe Muntele Tabor.
Omul a fost creat ca Vas Sfânt al lui Dumnezeu, plin de Iubirea și Lumina divină. Prin căderea în păcat, Omul a înlocuit dumnezeirea din interiorul său cu propria lui voință egoistă.
Curățarea de păcate, viața sfântă, despătimirea, Rugăciunea Inimii, toate acestea nu urmăresc altceva decât să „golească” Vasul, pentru a face din nou loc lui Dumnezeu să-l umple cu Lumina Sa.
