Poporul brodnicilor apare în cronicile rusești pe la 1147, după ce e pomenit de câteva ori în analele veacului al XII-lea și în puține documente din secolul al XIII-lea, la 1254, apoi dispare pentru totdeauna din izvoarele istorice.
E unul din rarele cazuri când un popor, cât de mic, de la anul 1200 încoace dispare de pe scena istoriei fără să lase nicio urmă, dacă nu în documente și cronici, cel puțin în tradiție ori în nomenclatura geografică a pământului pe care a trăit.
Aliații rușilor și ai Asăneștilor
Analele rusești scriu la 1147 că oastea prințului Sviatoslav Vladimirovici, în expediția împotriva viaticilor, a fost întărită de cu cete de cumani și brodnici.
La 1186 brodonii (după un cronicar bizantin) ajută, tot împreună cu cumanii, pe Asănești împotriva bizantinilor.
Acește știri răzlețe nu dau nicio indicație despre naționalitatea și așezarea geografică a brodnicilor.
Totuși, documentele din veacul al XIII-lea sunt mai precise în această privință.
Diploma lui Andrei al II-lea prin care dăruiește cavalerilor teutoni Țara Bârsei pentru a doua oară, le mai dă și „a fine terrae Cruceburg terram quae vadis usque ad terminos Prodnicorum”.
Voievodul Ploscânea
După o cronică rusească la 1224, în lupta de la Calca, brodnicii sunt aliații tătarilor. Ploschinia (în alte variante Ploscânea), voievodul brodnicilor, jură în numele tătarilor lui Micislav din Kiev că va fi lăsat liber dacă va preda de bună voie tabăra îmtărită în care se apăra. Micislav, după capitulare, a fost ucis cu tot jurământul lui Ploschinia.
La trei ani după această luptă, arhiepiscopul din Gran pleacă spre Pământul Sfânt, dar pe drum este întâmpinat de un fiu al ducelui cuman, care-l cheamă în țara tatălui său, căci poporul era pregătit să primească botezul.
Arhiepiscopul cere încuviințarea Romei. În răspunsul ce i-l dă Papa Grigorie al IX-lea, între altele spune: „in Cumania et Brodnic terra illa vicina… habeas potestatem… praedicandi”.
O scrisoare a regelui Bela al IV-lea, prin care cere ajutorul papei împotriva tătarilor (1254) înșiră popoarele vecine ungurilor și spune despre regatul ungar: „Utpote Ruthenorum, Cumanorum, Brodnicorum et Boznesium”.
Vecini cu Țara Bârsei
Din documentele secolului al XIII-lea se poate aproxima unde era țara brodnicilor.
Cu Țara Bârsei se atingea cam la frontiera dintre Transilvania și Muntenia, pe la Oituz până la pasul Buzăului. Se întindea între Cumania și Bulgaria, dar care erau hotarele spre nord, est și sud nu se știe. Însă e clar că Vrancea era în cuprinsul țării brodnicilor.
Această coincidență teritorială a brodnicilor și vrâncenilor nu poate fi întâmplătoare.
Pentru brodnici este admisă etimologia dată de Miklosich: bord-nik egal podar, locuitor de lângă vad, pod umblător.
După alte interpretări brodnicii egal bran-ik și vrancii egal vran-ik sunt unul și același nume, care înseamnă portar, apărător de trecători, iar prin urmare: brodnicii din veacurile XII și XIII sunt vrâncenii de mai târziu.
Rezultă că Vrancea, adeverită mai târziu ca teritoriu autonom înlăuntrul Moldovei, cu libertățile și datinile sale vechi, e „Brodnicia” din veacurile XII și XIII.
Dacă ipoteza aceasta nu e greșită, atunci trecutul celei mai vechi organizații de stat a românilor se poate urmări din secolul al XII-lea până la noi.
Sursa. Victor Motogna, Țara Brodnicilor și Vrancea, 1922
