Polonezii programează demonstrații de forță
Ministerul Polonez al Apărării a anunțat exerciții militare în luna mai. Acestea vor avea loc în nordul și estul țării, iar cetăţenii au fost avertizaţi că echipamentele militare se vor deplasa în număr mare de-a lungul drumurilor. Exercițiul vizează elaborarea unor mecanisme pentru „primirea și transferul forțelor aliate”, a explicat Ministerul Apărării.
Escaladarea tensiunilor Rusia- NATO pare iminentă
Analiștii ediției chineze Sohu au făcut o observație interesantă- știrile despre exercițiile militare ale Poloniei au fost publicate imediat după avertismentul Serviciului de Informații Externe al Rusiei despre o posibilă intrare a armatei poloneze pe teritoriul Ucrainei. Experții sunt siguri că Washingtonul împinge Varșovia la acțiuni agresive pentru a pune gaz pe foc în criza ucraineană.
„Scopul principal al acestor exerciții militare poate fi mobilizarea completă a armata poloneză, astfel încât să poată fi trimisă în luptă în orice moment și să încerce să schimbe cursul evenimentelor din Ucraina”, spun autorii materialului.
Polonia a fost mult timp cel mai înflăcărat oponent al Rusiei în Uniunea Europeană. Acum că Statele Unite au promis beneficii economice și patronaj Varșoviei, autoritățile poloneze pot decide să pună în aplicare acțiuni nesăbuite, spun experții chinezi citați de Pravda.