Politici papale în sfera politicii (XIX)
Expresia sintetică a poziției conservatoare a papalității este enciclica din 1864 și syllabus-ul care inventaria erorile timpului din perspectiva bisericii. Având în vedere progresul mișcării pentru unitatea italiană, care punea în pericol existența Statelor Pontificale, Pius IX a inițiat o mișcare de creștere a autorității papale în lumea catolică și, în consecință, a convocat la Roma un conciliu, cunoscut mai târziu ca Vatican I, care a proclamat dogma infaibilității de credință. Inevitabilul s-a produs în septembrie 1870 când armata italiană ocupă Roma, devenind capitala regatului și astfel se naște chestiunea romană. Jocurile politice și nevoia de a asigura controlul pontifical l-au făcut pe Piux IX să abandoneze vederile socialiste, temându-se că lucrurile ar putea degenera și scăpa de sub control.
Un alt papă al secolului XIX a pus bazele doctrinei sociale a Bisericii Catolice. Fundamentele doctrinei se regăsesc în enciclica ,,Rerum Novarum”, promulgată în anul 1891de către papa Leon al XIII-lea. Aceasta nu încuraja formarea de partide catolice, așa cum, uneori, s-a susținut greșit, ci corectarea injustițiilor provocate de capitalism. În privința modBului în care catolicii urmau să acționeze în societate, un rol exemplar l-a jucat ,,Acțiunea catolică”, creată în anul 1905 de către papa Pius X succesorul lui Leon XIII. Totuși, catolicii italieni s-au implicat în viața politică în contextul creșterii pericolului reprezentat de succesele Partidului Socialist Italian.
Astfel, pe baza unui pact electoral încheiat cu premierul Giovanni Giolitti, catolicii participă la alegerile parlamentare din 1913, care s-au desfășurat pe baza votului universal masculin. Catolicii au fost nevoiți să își reprezinte interesele în viața politică, urmând direcțiile trasate de politicile papale și încercând să corijeze instituțiile care nu funcționau corespunzător. Nevoiți să asigure o contrapondere eficientă socialismului pentru a putea conserva tradiția și cultura religioasă, papii s-au implicat în viața lumească și în cea politică, oferind idei, sugestii, programe și creând spații unde italienii cu vederi apropiate de cele ale Bisericii să poată să își exercite drepturile. Iată, deci, că Biserica Catolică, prin chiar capul ei, a reușit să se conecteze la evoluția lumii, păstrându-și poziția în cadrul societății.
