În total, 120 de fonduri şi serii de arhivă vor deveni accesibile, împărţite în 20.000 de unităţi, reprezentând milioane de pagini. Dat fiind volumul imens de date, istoricii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a le studia în amănunţime.
Acestea sunt patru teme de interes legate de aceste documente, în viziunea jurnaliştilor de la agenţia France Presse:
Holocaust: arhive deja publicate
Arhivele din Al Doilea Război Mondial au fost deja în mare parte publicate de Vatican, însă cercetătorii vor avea de acum acces direct la un număr suplimentar de documente. Arhivele de după război devin publice pentru prima dată.
Pentru a răspunde polemicilor ce îl vizau pe Pius al XII-lea, începute după moartea acestuia în anii 1960, patru preoţi iezuiţi au finalizat în 1981, după 16 ani de cercetare, 11 volume de documente.
O comisie mixtă (evreiască şi catolică) compusă din şase istorici şi formată în 1999 a primit sarcina de a tranşa în această chestiune, dar membrii săi au solicitat acces suplimentar la arhivele Vaticanului.
Aşteptări prudente în rândul cercetătorilor
Suzanne Brown-Fleming, directoarea programelor internaţionale de la Muzeul memorial al Holocaustului din Washington şi autoarea cărţii „The Holocaust and Catholic Conscience”, a declarat: „Ni se pare imprudent să facem supoziţii, într-un sens sau în altul, despre ceea ce am putea să descoperim, mai ales când ştim că e vorba de 16 milioane de pagini, redactate în 12 limbi. Iar cele mai interesante părţi din arhivă se află adeseori în dosare neaşteptate, cum este cazul unui dosar etichetat cu menţiunea ‘Diverse'”.
Philippe Chenaux, profesor de Istoria Bisericii moderne şi contemporane la Universitatea Pontificală Laterană din Roma, biograf al papei Pius al XII-lea, a adăugat: „Nu este sigur că deschiderea fondurilor de arhivă de la Vatican va putea să pună capăt controversei despre ‘tăcerile’ lui Pius al XII-lea”.
Aportul major al documentării făcute publice vizează perioada de după război, cea a Războiului Rece, marcată de antagonismul dintre Occidentul creştin şi marele Satan sovietic. Sfârşitul anilor ’40 şi ’50 reprezentau până acum unghiul mort din istoria acestui pontificat”, a adăugat acelaşi specialist.
Biserica apără un „drept”
Biserica Catolică afirmă că Pius al XII-lea a contribuit la salvarea mai multor milioane de evrei, ascunzându-i în cadrul unor instituţii religioase din Roma în timpul ocupaţiei naziste. Instituţia religioasă consideră că prudenţa verbală a fostului papă a evitat demararea unor represalii care ar fi putut să îi vizeze pe catolicii din Europa.
Procesul de beatificare a papei Pius al XII-lea a fost deschis în 1967. Benedict al XVI-lea l-a proclamat „venerabil” la sfârşitul anului 2019, o primă etapă în acest proces, însă decizia în cauză a generat la rândul ei proteste în rândul organizaţiilor evreieşti.
În 2010, Benedict al XVI-lea afirma că Pius al XII-lea a fost „unul dintre marii drepţi între popoare, care a salvat mai mulţi evrei decât oricine”. „El a suferit enorm pe plan personal, ştim acest lucru. Ştia că trebuia să vorbească şi, totuşi, situaţia de atunci i-o interzicea”, a adăugat Benedict al XVI-lea.
În 2014, papa Francisc a spus că resimte „un fel de urticarie existenţială” în faţa atacurilor care îl vizează pe Pius al XII-lea, „un mare apărător al evreilor” prin prisma faptului că fostul papă a criticat Puterile Aliate, care ar fi putut să bombardeze căile ferate ce duceau spre lagărele de concentrare. Cu toate acestea, Francisc nu a accelerat procesul de beatificare.
Criticii atacă tăcerea lui Pius al XII-lea
Pius al XII-lea, o voce de mare impact moral şi ascultată de catolicii germani, este criticat pentru faptul că nu a condamnat niciodată în mod explicit exterminarea evreilor de către nazişti.
Acest papă originar din nobilimea romană, preocupat să apere capitala italiană de bombardamente, este de asemenea acuzat că a păstrat tăcerea pe 16 octombrie 1943, când peste o mie de persoane din comunitatea evreiască din Roma au fost arestate în urma unor razii.
Mai multe mărturii confirmă că evreii din Roma au fost apoi ascunşi în numeroase instituţii catolice, dar niciun document scris nu dovedeşte că Pius al XII-lea ar fi recomandat astfel de acţiuni.
Mulţi dintre cercetători au ajuns la concluzia că papa Pius al XII-lea dezaproba antisemitismul hitlerist, dar era în acelaşi timp un produs pur al unui sistem de învăţământ catolic anti-iudaic până la abordarea acestor tematici la Conciliul Vatican II (1962-1965). Evreii nu au fost, deci, o prioritate pentru acest papă, preocupat mai întâi de soarta catolicilor şi opozant înverşunat al comunismului.
