În contrast cu mizeria morală a acestei existenţe, care l-a situat în rândul poeţilor blestemaţi, creaţia sa este dominată de aspiraţia spre puritate şi o
Paul Verlaine, unul dintre precursorii simbolismului, s-a născut la 30 martie 1844, la Metz. În tinereţe a fost influenţat de cercurile parnasiene şi de Baudelaire.
Primul său volum, „Poeme saturniene”, cuprinde şi versuri de o factură cu totul personală, cu inflexiuni muzicale necunoscute în poezia de până atunci, dar amintind, prin cursivitatea şi spontaneitatea lor, arta lui Villon, a trubadurilor şi şansonetiştilor francezi.
Volumul ulterior, „Petreceri galante”, se încheie cu poemul „Colocviu sentimental”, o dramă zguduitoare prin concizia şi simplitatea ei. Urmează „Cântecul cel bun”, care confirmă excepţionalul său temperament poetic.
Verlaine atinge punctul culminant al liricii sale prin „Romanţe fără cuvinte” (1874) şi prin „Înţelepciune” (1881), care marchează o sfâşietoare criză morală şi conversiunea la catolicism
Verlaine a scris şi proză. În volumul „Poeţii blestemaţi” (1884), în care apar prezentaţi poeţi precum Rimbaud, Corbiere, Mallarme, este atestat un spirit critic lucid.
Opera lui, imagine a unei existenţe crepusculare şi contradictorii, s-a înscris prin accentele ei emoţionale, unice şi pătrunzătoare în istoria poeziei franceze şi universale.
Sursa: Agerpres
