Iară acea Biserică Albă, de care în istoria lui Mihai se face menţiune, este aceea în care a intrat Mihai Bravul ca ban mare, adus din Craiova din porunca lui Alexandru Vodă, ca să-l omoare, astăzi mănăstirea Mihai Vodă, aridicată d dânsul după ce s-a făcut domn”, aflăm din „Istoria fondărei orașului București” al lui Dimitrie Papazoglu.
Un pod boieresc
După cum am văzut, podul Rahovei era în trecut Podul Calicilor. Şomeurii, vagabonzii şi sărăcimea Capitalei îşi făcea însă, în România Mare, siesta tot pe malurile Dâmboviţei, în dreptul halelor, până la podul Şerban Vodă.
Spre deosebire de podul Rahova, podul Şerban Vodă a fost un pod al boerimii. În trecut, el începea dela poarta de jos (de Sud) a Curţii Domneşti, unde începea între cele două războaie, calea Şerban-Vodă, în vreme ce poarta de sus a curţii era la întretăierea străzii Carol cu Smârdan.
Acolo se afla palatul domnesc acum câteva sute de ani. Drumul ieșea îndată din oraş, fiindcă acolo era marginea Capitalei.
El trecea pe lângă hanul Şerban-Vodă, Calea Văcăreşti şi Jigniţa, viile domneşti, cotea odată cu Dâmboviţa spre stânga şi înainta spre biserica Sf. Troiţă a lui Alexandru Vodă Mircea. Dâmboviţa nu avea albia de azi. După aceea, calea Şerban Vodă. Nu se ştie dacă numele acestei căi vine de la Radu Şerban, sau dela Şerban Cintacuzino, care a înfrumuseţat oraşul.
Podul Şerban Vodă era vecin cu mahalaua Radu-Vodă şi trecea prin mahalaua Slobozia domnească. Aci era biserica Sf. Spiridon Nou, a Ghiculeştilor.
Pod boieresc deoarece era drumul Constantinopolului, pe unde veneau alaiurile domneşti şi se desfăşurau paradele.
Trimişii Porţii, pentru care Ispilante a zidit casele Beilicului (de unde şi numele de mai târziu al podului Şerban-Vodă) intrau în Bucureşti tot pe aci.
Înainte de venirea la putere a comuniștilor, cartierul era pur negustoresc…
