Planul NATO de a rade Moscova de pe fața pământului în caz de atac nuclear. Și Bucureștiul…

 

Efectul devastator al bombelor nucleare americane aruncate asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki a determinat Uniunea Sovietică să își accelereze eforturile pentru obținerea propriei arme atomice.

Această cursă a înarmărilor a stat la baza Războiului Rece. Numeroși experții militari și politologi afirmă că „punctul cel mai fierbinte” al acestuia a fost criza rachetelor cubaneze, din 1962. Atunci, lumea a fost la un pas de războiul nuclear.

Însă fosta membră a Parlamentului canadian, Laurie Hawn, și fost pilot de vânătoare în cadrul Royal Canadian Air Force a dezvăluit că izbucnirea unui al treilea război mondial era posibilă în fiecare zi.

Invitată într-unul din episoadele Cold War Conversations, Hawn i-a dezvăluit realizatorului Ian Sanders despre existența unui plan NATO de a lansa arme nucleare strategice cu ajutorul unei versiuni modificate a avionului de vânătoare Lockheed F-104 Starfighter (foto).

Citată de Express, Hawn a afirmat:

„Starfighter era strict un atu al NATO. Pentru apărarea aeriană a Americii de Nord aveam Voodoo CF-101. (Starfighter) avea o rază scurtă de acțiune și inițial ne aflam în misiunea de recunoaștere militară. Avionul era extrem de bine adaptat pentru asta. Ne aflam în Europa cu misiunea de recunoaștere și de lovitură nucleară. Aceasta s-a schimbat în 1971 în atac convențional.”

Și fostul pilot de vânătoare a continuat:

„Starfighter transporta bombe cu cădere liberă de diferite randamente – bombe nucleare tactice. Nu-mi amintesc care era limita maximă, oricum era o informație clasificată. În general, erau în jur de 900 de kilograme.”

Hawn și-a reamintit de unele exerciții militare la care a participat.

„În Europa am zburat pe Starfighter doar în misiuni convenționale, dar eram antrenați și pentru misiuni nucleare.”

„Misiunea pentru o lovitură nucleară era ceva unic: trebuia să zburăm mai jos de burta șarpelui și mai repede decât viteza luminii”, povesteștea canadiana.

„Obiectivele erau toate pre-planificate, oamenii aveau obiective desemnate, fie că acestea se aflau în Germania de Est sau în Cehoslovacia. Mult mai multe erau în Uniunea Sovietică.”

„Antrenamentele erau foarte intense, foarte solicitante. Nu erau armele noastre proprii, erau ale americanilor și ei nu se jucau.”

Și Hawn a continuat:

„Antrenamentele cu lansări nucleare de la joasă altitudine și presupuneau o varietate de tactici. Totul era cronometrat și puteai arunca bombele cu ajutorul radarului sau vizual –programat după viteză și celelalte coordonate. La momentul potrivit, accelerai până la 4g și arma era aruncată.”

Fostul pilot își amintește că avea ochelari de protecție aurii pentru a nu fi orbită de strălucirea exploziei.

„Evident că era o armă mortală, dar erau oameni de o parte și de cealaltă a Cortinei de Fier care făceau același lucru. Țintele erau unele militare. Dacă nu o făceam noi, o făceau ei.”

Într-o astfel de eventualitate, este aproape sigur că Moscova ar fi răspuns conform doctrinei sale, cea a Distrugerii Reciproce Asigurate (Mutually Assured Destruction – MAD).

Aceasta însemna lansarea unui război nuclear total.

În 1959, guvernul Statelor Unite a comandat un studiu în cazul în care un asemenea scenariu s-ar fi produs.

„Strategic Air Command Atomic Weapons Requirements Study”, declasificat ulterior, detalia lista țintelor nucleare.

Declasificarea a fost făcută la solicitarea lui William Burr, analist principal la National Security Archive de la Universitatea George Washington. Burr conduce proiectul de documentare istorică nucleară al grupului.

Scopul principal al planului Statelor Unite era de a lichida puterea aeriană a URSS. Aceasta era privită ca un element cheie al strategiei sovietice de a desfășura propriile arme nucleare.

Pe vremea aceea, rachetele cu rază lungă de acțiune și lansările de pe submarine nu existau.

Documentele declasificate în 2006 include liste cu mai bine de 1100 de aeroporturi ale blocului sovietic, fiecare bază având atașat un număr de prioritate.

Studiul stabilea și lista cu prioritatea orașelor care trebuiau atacate în caz de război nuclear. În total, era vorba de 1200 de orașe aflate în țări comuniste, din Germania de Est până în China.

Moscova și Leningradul (actualul Sankt Petersburg) aveau prioritățile 1 și 2. Beijingul avea prioritatea 13.

Printre orașele cu cele mai multe ținte ce trebuiau lovite în caz de război nuclear se afla și Bucureștiul.