Planul lui Ceaușescu de a șterge complet istoria și civilizația românească până în 2000

 

Ceaușescu dăduse dispoziții să se stabilească programe de sistematizare a comunelor și satelor, cu trei etape–1990 – 1995 - 2000.

Pe primul plan punea realizarea în cele 558 de consilii agroindustriale a unor centre sau orașe agroindustriale, în jurul fiecăruia fiind alte 3 – 4 comune.

Până în 1995 trebuia să se realizeze cel puțin 2 – 3 asemenea centre în fiecare județ, ca până în 2000 să se încheie construirea tuturor celor 558 de centre orășenești agroindustriale, pentru ca „în anul 2000 România să devină o țară socialistă multilateral dezvoltată în care să existe condiții pentru trecerea la aplicarea tot mai largă în viață a principiilor comuniste de muncă și de trai”.

(Cuvântarea tovarășului Nicolae Ceaușescu, în „România Liberă”, Nr. 13475, 4 martie 1988, p.2)

Ceaușescu avea în plan ca până în anul 2000, întreaga națiune va locui în orașe unde nu va mai fi rămas aproape nimic din istoria țării și din civilizația ei tradițională.

Orașele mari și mici au fost deopotrivă atinse de valul demolărilor, structura și aria clădită a orașelor din România au fost distruse în proporție de 85 – 90%, fiind înlocuite cu blocuri de apartamente.

Sistematizarea satelor este de fapt un proces complex, ce viza toate localitățile țării, începând cu capitala și până la cel mai neînsemnat cătun din zonele îndepărtate.

Ceaușescu dorea capână în 1995 să se încheie, în linii generale, acțiunea de sistematizare a orașelor și satelor.

El dorea reducerea numărului de comune la 2.000, numărul de sate de la circa 13.000 la cel mult 5 – 6.000.

7 – 8.000 de sate urmau a fi șterse de pe fața pământului.

Demolarea ar fi inclus și bisericile vechi, dar și cimitirele satelor.

Va fi fost ca și cum acele sate nu ar fi existat niciodată, iar terenul astfel câștigat ar fi fost redat agriculturii.

Ceea ce regimul nu luase în calcul era faptul că terenurile rezultate în urma demolării vetrelor de sat ar fi avut nevoie de zeci de ani pentru a putea da cât de cât un randament agricol.

Populația urma a fi mutată în comune sau în centrele agroindustriale. Pentru populația strămutată, urma a se construi blocuri sătești–clădiri situate între modul de viață rural și cel urban, adică fără a avea, de exemplu, canalizare și apă curentă!

Sistematizarea satelor era văzută ca o „componentă majoră a procesului revoluționar, amplu și complex de edificare a socialismului și comunismului în România, subordonată direct transpunerii în viață a politicii Partidului Comunist Român de dezvoltare armonioasă și echilibrare a tuturor județelor și localităților urbane și rurale”.

(Sistematizarea teritoriului și localităților, cerință obiectivă a progresului multilateral al țării,în „Era Socialistă”, revistă teoretică și social-politică a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Anul LXVIII, 25 februarie, Nr.4/1988, p.19)

 

Sursa: satulromanesc.iiccmer.ro