Piratul care l-a inspirat pe Robinson Crusoe

 

Pe 1 septembrie 1651, Robinson Crusoe se îmbarcă într-o călătorie din care se întoarce după 36 de ani, scrie Daniel Defoe în prima carte de aventuri din istorie.

Celebra carte a lui Daniel Defoe, apărută pe 25 aprilie 1719, al cărei titlu original este The Life and Strange Surprising Adventures of Robinson Crusoe, este considerată primul roman de aventuri din istoria literaturii.

Marinarul care i-a servit lui Defoe ca sursă de inspirație pentru eroul său se numea Alexander Selkirk.

Fiu al unui croitor și tăbăcar scoțian, născut în 1675, Alexander este ceea ce am putea numi un scandalagiu și un golan. Citat să apară în august 1693 în fața consistoriului din Kirk pentru „comportament indecent în biserică”, el „fuge pe mare” și își începe cariera ca marinar în 1695. În 1703, se alătură unei flote de corsari în Pacific, comandate de William Dampier și este numit secund pe corabia Cinque Ports, avându-l drept căpitan pe Thomas Stradling.

Dampier primește aprobarea din partea Lordului Amiral britanic să atace vase și localități aparținând impieriului spaniol

În toamna lui 1704, după o campanie dezamăgitoare, expediția se desparte în mai multe grupuri. Căpitanul Stradling face escală în Arhipelagul nelocuit Juan Fernandez, în largul Valparaiso, la peste 600 de kilometri de coasta chiliană pentru aprovizionare cu apă și lemne. Aici apare conflictul dintre Stradling și Selkirk. Primul consideră că vasul poate ajunge până în Anglia doar cu câteva reparații minore, în timp ce al doilea susține că Cinque-Ports are nevoie de un carenaj nou.

Mânios că Stradling nu îl ascultă, Selkirk cere din proprie inițiativă să fie abandonat pe o insuliță pustie din Arhipelagul Juan Ferdandez, numită Más a Tierra. Primește o muschetă, o bardă, un cuțit, o oală de gătit, o Biblie, așternuturi și niște haine. Excelentă inspirație! Cinque-Ports va eșua pe coasta Columbiei de azi, doar opt naufragiați scăpând cu viață. Ei sunt prinși de autoritățile locale și duși la Lima, unse sunt întemnițați.

Insulița pe care ajunge Selkirk este o stâncă abruptă cu o înălțime de 900 de metri, având o vegetație luxuriantă. Pe ea se află o populație impresionantă de mii de capre și de pisici – de la animalele scăpate din naufragii trecute, care se înmulțiseră – dar și de foci etc.

Obișnuindu-se greu cu singurătatea, Alexander Selkirk își înjghebează o colibă și învață să trăiască din ceea ce obține de pe urma caprelor, inclusiv haine.

Își ocupă mintea citind Biblia și spunându-și rugăciunile ori cântând psalmi cu voce tare, pentru a nu uita să vorbească.

Într-o bună zi, o corabie acostează pe insulă, însă este vorba de spanioli – cu care britanicii se aflau în război – astfel că marinarii încearcă să-l ia prizonier pe Selkirk, dar acesta reușește să le scape și să se ascundă fără a fi găsit.

După mai bine de patru ani de singurătate, pe 2 februarie 1709, Selkirk este descoperit și salvat în sfârșit de un vas britanic, The Duke, trimis în căutarea sa de fostul său șef, William Dampier.

După salvare, Selkirk își continuă viața de corsar și participă la jefuirea mai multor corăbii spaniole. Se reîntoarce în Anglia pe 1 octombrie 1711, după opt ani, dintre care patru petrecuți singur pe insulă.

Colegul său de echipaj, Edward Cooke pomenește despre calvarul lui Alexander Selkirk într-o carte în care descrie expediția lor și care se va intitula A Voyage to the South Sea and Round the World (O călătorie în Mările Sudului și în jurul lumii), apărută în 1712.

Această carte îi va servi ca inspirație lui Defoe.

Selkirk va muri pe mare în decembrie 1721, la doi ani după apariția lui Robinson Crusoe, în lagul coastei de vest a Africii, ironia soartei, într-o misiune anti-pirați.

Defoe și Serlkirk nu s-au întâlnit niciodată.