Celebritatea sa a fost atât de mare încât a devenit pictorul recunoscut al prinţilor şi al papilor.
I s-a încredinţat, în 1548, sarcina de a face portretul lui Carol Quintul.
Se spune că împăratul admira atât de mult arta, încât – în timp ce îi poza – s-a aplecat să ridice pensula care îi căzuse artistului din mână, zicând:
„Tiziano este demn să fie slujit de un Cezar; suntem în posesia mai multor principate, dar avem un singur Tiziano”.
Vreme de un sfert de veac, Tiziano va lucra pentru Carol Quintul. Primește în schimb bani, privilegii și titlul de conte al imperiului.
Când în 1556 împăratul abdică pentru a se retrage în mănăstirea din Yuste, printre puținele lucruri pe care le va lua cu sine se află și tablourile lui Tiziano.
Cele mai mari personalităţi ale vremii i-au solicitat penelul: cardinalul Ippolito de Medici (1533), Isabella d’Este (1534), Francesco Maria I della Rovere, duce de Urbino şi soţia sa Eleonora de Gonzago (1536-1538), Alfonso d’Avalos, marchiz del Vasto (1536).
Artistul a pictat aproape totul: portrete, peisaje, scene mitologice debordând de erotism şi scene religioase.
Ucenic la 10 ani
Tiziano Vecellio, vestitul pictor italian din secolul al XVI-lea, aparţinând şcolii veneţiene, s-a născut la Pieve di Cadore, în Munţii Dolomiţi, în 1488 sau în 1490.
În jurul vârstei de 10 ani, Tiziano a fost dus împreună cu fratele său Francesco la atelierul lui Sebastiano Zuccato din Veneţia, pentru a deprinde arta mozaicului.
A ajuns apoi în atelierul lui Gentile Bellini şi, mai târziu, la cel al fratelui acestuia, Giovanni Bellini, unde a rămas câţiva ani.
Acolo l-a întâlnit pe pictorul Giorgio da Castelfranco, cunoscut sub numele de Giorgione, cu care a colaborat la pictarea frescelor de la Fondaco dei Tedeschi.
În 1511, la Padova a pictat trei fresce, înfăţişând „Minunile Sfântului Anton din Padova”, executate pentru Scuola di Sant’ Antonio şi tabloul „Hristos pe drumul Calvarului”.
În 1513, cardinalul Pietro Bembo, om de cultură umanist, l-a chemat la Roma, şi i-a cerut un tablou pentru sala Marelui Consiliu. Pânza ce trebuia să aibă drept subiect „Bătălia de la Spoleto”, nu va fi terminată decât 20 de ani mai târziu.
Pictor oficial al Republicii Veneţia
La moartea lui Giovanni Bellini, în 1516, Tiziano a fost numit succesorul acestuia în funcţia de pictor oficial al Republicii Veneţia.
În aceeaşi perioadă, a deschis un atelier la Veneţia şi a primit comanda unei „Înălţări” pentru Biserica „Santa Maria Gloriosa dei Frari”.
Între timp, Alfonso d’Este i-a comandat trei tablouri pe teme mitologice: Bachus şi Ariadna, Sărbătoarea lui Venus şi Bachanala.
Artistul a lucrat mai mulţi ani la acestea (1518-1523).
În 1545, a plecat la Roma, unde a pictat portretul Papei Paul al III-lea şi a obţinut cetăţenia „Cetăţii Eterne”.
Întors la Veneţia, Tiziano a pictat mai mult pentru sine.
În 1566, a fost ales membru la Accademia del Disegno di Firenze.
În anul 1525, Tiziano s-a căsătorit cu Cecilia Soldano, fiica unui bărbier, de la care a avut doi fii, pe Pomponio și Orazio. Când în 1530 se naște fiica Lavinia, soția sa se îmbolnăvește și moare.
Pictura „Venus la oglindă” demonstrează efectul coloristic pe care Tiziano a reuşit să îl obţină folosind o paletă de culori redusă.
Maniera lui de folosire a culorilor influenţează artişti de factură diferită, precum Poussin, Watteau şi Goya.
Creaţia lui a exercitat o influenţă extraordinară asupra întregii picturi europene.
